Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 704/

Ședința publică de la 21 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 3: Mihail

Grefier

Pe rol fiind judecarea cauzei recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 17/F din 15.08.2008, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, reprezentanta în instanță recurentului pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsă fiind intimații reclamanți, precum și intimații reclamanți moștenitori, și, și .

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Consilier juridic reiterează excepția invocată în scris, aceea a neîndeplinirii procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 17/F/2008, Curtea de APEL BRAȘOVa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință:

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită ordinele de salarizare și să opereze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă, corespunzătoare drepturilor recunoscute prin sentința civilă 1310/M/2007 a Tribunalului Brașov, irevocabilă prin decizia civilă 143/R/M/2008 a Curții de APEL BRAȘOV.

A fost respins petitul privind daunele cominatorii și au fost respinse excepțiile lipsei competenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV și a neîndeplinirii procedurii prealabile.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 8.05.2008 reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, au solicitat obligarea acestuia la emiterea ordinelor de salarizare și la operarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților corespunzător recunoașterii drepturilor salariale prin sentința civilă nr.1310/M/2007 a Tribunalului Brașov (irevocabilă prin decizia civilă nr.143/R/M/2008 a Curții de APEL BRAȘOV ).

Prin sentința civilă 1310/2007 a Tribunalului Brașov pârâtul a fost obligat să majoreze salariul de bază al fiecărui reclamant, conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007 și să plătească reclamanților sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior, reactualizate conform indicelui de inflație și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000 până data plății efective.

Pentru a da eficiență unei hotărâri judecătorești irevocabile reprezentate de sentința civilă nr.1310/M/2007, se constată că sunt admisibile petitele accesorii și subsidiare recunoașterii dreptului, mai ales că pe baza acestor drepturi câștigate urmează a fi calculate și alte drepturi aferente.

Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea 554/2004 va fi respinsă, în speță nefiind vorba despre un raport administrativ, ci de un raport de muncă.

Excepția lipsei competenței materiale a instanței în raport cu prevederile art.92/1976 va fi respinsă pentru că în speță este vorba despre un aspect subsidiar, accesoriu unui litigiu de muncă și potrivit principiului accesorium sequitur principalem va urma același regim juridic.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând admiterea acestuia și respingerea cererii.

Este reiterată excepția necompetenței materiale a instanței în ceea ce privește soluționarea petitului privitor la înscrierea drepturilor salariale în carnetele de muncă, considerându-se că instanța competentă este Judecătoria Brașov.

De asemenea este reiterată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, se susține că instanța nu poate dispune înscrierea în carnetul de muncă decât a drepturilor materiale ce se includ în retribuția tarifară de încadrare, iar în speță indexările acordate nu se includ în aceasta.

Cu privire la fondul cauzei se arată că, creșterile salariale s-au acordat fără temei legal.

Ministerul Public nu are surse de finanțare decât pentru drepturile acordate prin lege.

Analizând recursul declarat, instanța constată că acesta este nefondat.

Sentința a respectat normele de procedură privitoare la competență. Fiind sesizată cu un litigiu de muncă, în mod corect a soluționat pretențiile reclamanților care au caracter accesoriu față de cele soluționate irevocabil prin Sentința civilă nr. 1310/2007.

Așadar, operând prorogarea de competență, în mod corect s-a reținut competența materială în cauză, respectându-se și normele speciale în vigoare, care reglementează soluționarea litigiilor privind drepturile salariale ale personalului din justiție.

În ceea ce privește imposibilitatea de înscriere a acestor drepturi salariale în carnetul de muncă pe motiv că acestea nu intră în retribuția tarifară, se constată că respectiva critică nu este fondată. Este vorba de indexări ale retribuției tarifare, respectiv de coeficienți de creștere a salariilor de bază, măsuri dispuse printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a cărei legalitate și temeinicie nu mai poate fi repusă în discuție prin prezentul recurs deoarece s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat.

Nu se pune problema respectării unei proceduri prealabile în temeiul art.7 din Legea nr.554/2004 deoarece natura litigiului nu este una supusă contenciosului administrativ.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art.304 raportat la art.312 Cod proc. civ., instanța va respinge recursul.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 17/2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

Grefier,

Red. AP - 10.06.l09

Dact. GG - 22.06.09

2 ex.

Președinte:Anca Pârvulescu
Judecători:Anca Pârvulescu, Daniel Marius Cosma, Mihail

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Brasov