Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 708/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 708/
Ședința publică de la 11 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI C ȘI CURTEA DE APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 281/M din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin C și Curtea de Apel Brașov, a intimatei reclamante, precum și a intimaților pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul Covasna.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele recursurilor s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele invocate în recursuri, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 281/20 martie 2008, Tribunalul Covasnaa admis acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la Judecătoria Târgu Secuiesc,-, jud. C în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5; Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Brașov, cu sediul în mun. B,-, jud.B și Tribunalul Covasna, cu sediul în mun. Sf.G,-,jud.C și pe cale de consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prime de vacanță aferente anilor 2003, 2004 și 2005, calculate și actualizate la data de 19.02.2008 prin raportul de expertiză contabilă nr.24/2008 întocmit de expert, care face parte integrantă prin prezenta, respectiv 2575 lei, și actualizarea sumei de 2252 lei (primă de vacanță cuvenită pe cei trei ani) în raport de rata inflației începând cu data de 19.02.2008 până la data plății efective.
A obligat pârâții la plata sumei de 500 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a funcționat în calitate de grefier la Judecătoria Tg secuiesc până la data de 01.09.2005, când s-a pensionat.
Potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, introdus prin OG 83/2000 privind modificarea și completarea acestei legi, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută a lunii anterioare plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamantei nu i s- acordat acest drept la efectuarea concediului de odihnă pe anii 2003, 2004, 2005, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art. 411alin. din Legea 50/1996. Aceste dispoziții de suspendare contravin însă dispozițiilor art. 53 din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar în situația în care se apreciază că această măsură este necesară, ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără aduce atingere existenței dreptului sau a libertății restrânse.
In speță, suspendarea aplicării dispozițiilor legale prin care se recunoaște dreptul la prima de concediu, echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de art. 49 din Constituție, și ca atare, textele de lege prin care s-a suspendat acest drept, se apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituționale.
În cauză s-a efectuat o expertiză judiciară ale căror calcule nu au fost contestate de către Tribunalul Covasna, care în urma verificării potrivit adresei de la fila 226 specificat că sumele sunt corect calculate de expert raportat la pretențiile reclamantei.
Instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiata, și pe cale de consecință a admis-o și a obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile bănești cu titlu de prime de vacanță aferente anilor 2003, 2004, 2005, drepturi care au fost actualizate cu indicele de inflație, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, care face parte integrantă din prezenta, potrivit dispozitivului sentinței, precum și actualizarea acestei sume în raport de rata inflației începând cu data de 19.02.2008 până la data plății efective, cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor.
. Prin motivele de recurs formulate de Curtea de Apel Brașov este reiterată prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între 2003 și data introducerii acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pentru perioada 1.05.2004 -1.07.2005.
. Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin C este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții arătându-se că ministerul nu are atribuții în angajarea și salarizarea reclamantei, aceste atribuții revenind Ministerului Justiției. Pe fond, soluția atacată este criticată pentru nelegalitate arătându-se că prima instanță a ignorat dispozițiile prevăzute în legile bugetelor de stat prin care acordarea drepturilor solicitate prin acțiune a fost suspendată.
Analizând cele două recursuri curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privind calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, curtea apreciază că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă deoarece potrivit art.4 pct. X din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea acestui minister, are atribuții privind "fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate în subordine". Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza acestei atribuții, are obligația de a cuprinde în bugetul de stat alocat Ministerului Justiției cheltuielile necesare desfășurării activității acestui din urmă minister.
Curtea reține că prin încheierea de ședință din 21.05.2007 pronunțată de Înalta Curtea d e Casație și Justiție în dosar 31/2005, ca urmare a îndreptării din oficiu a unei erori materiale a fost înlăturată mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate" din dispozitivul și considerentele deciziei în interesul legii nr. XXIII din 12 decembrie 2005. Ca urmare a acestei încheieri, decizia în interesul legii avută în vedere și de prima instanță nu mai cuprinde referiri la situația personalului auxiliar astfel încât nu mai cuprinde nici dezlegări date problemei de drept incidentă în speța dedusă judecății care să fie obligatorie pentru celelalte instanțe.
Într-adevăr, astfel cum se reține și prin considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale, OUG nr.177/2002 a înlăturat dreptul la prima de vacanță începând cu data de 1.01.2003 numai pentru magistrați și personalul de specialitate juridică asimilat acestora,iar nu și pentru personalul auxiliar de specialitate, în privința căruia dispozițiile corespunzătoare din Legea 50/1996 au fost abrogate abia la data de 5.02.2007, odată cu intrarea în vigoare a OG nr.8/2007.
În consecință, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de prime de vacanță pe toată perioada în care legea a prevăzut acest drept care a fost suspendat doar până la data de 1.01.2007, ulterior acestei date nemaiexistând nici o cauză de suspendare pentru plata drepturilor legale.
În ceea ce privește excepția prescripției curtea reține că în mod corect instanța de fond a respins această excepției deoarece pe toată perioada suspendării plății acestor drepturi prin legile bugetare anuale cursul prescripției nu a început. Într-adevăr, potrivit art.7 din 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune ori, în speță, dreptul de acțiune s-a născut doar după încetarea cauzei de suspendare a plății drepturilor solicitate prin legile bugetare anuale.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive curtea reține că atât Ministerul Justiției cât și Curtea de Apel Brașov au calitate procesuală pasivă în calitate de ordonatori principali de credite. iar calitatea procesuală trebuie raportată la întregul obiect al acțiunii dedusă judecății și nu la pretenții pentru anumite perioade de timp.
Față de aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursurile pârâților Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin C vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de Apel Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor prin C împotriva sentinței civile nr. 281/2008 a Tribunalului Covasna pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 Iunie 2008
Președinte Ptr. - -, pelcată în concediu legal semenează, Vicepreședinte Instanță | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red AP 26.06.2008
Dact 30.06.2008/ 2 ex
Jud fond /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Ligia Vîlcu, Anca Pîrvulescu