Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5803/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7192/
Ședința Publică din data de 08 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.4777 din data de 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.2856/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, și și cu intimații-pârâți Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect "drepturi bănești ".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, I, și și intimații-pârâți Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.09.2009, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința civilă nr.4777/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2856/3/LM/2009, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a susținut că prin soluția pronunțată instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ignorând Decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 și a aplicat greșit dispozițiile legale, omițând să observe că prin art.30 din OG nr.8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, sporul de 50% nemaisubzistând începând cu februarie 2007.
Intimații-reclamanți și pârâții nu au formulat întâmpinări.
Analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă, în vigoare la data soluționării cauzei atât de instanța de fond cât și de C, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate în recursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Același efect obligatoriu îl au și deciziile Curții Constituționale.
Decizia Curții Constituționale la care face referire recurentul, respectiv Decizia nr.838/2009, s-a pronunțat pentru soluționarea unui conflict între autoritatea judecătorească pe de o parte și puterea executivă și puterea legislativă pe de altă parte.
Pentru a invalida o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, decizia Curții Constituționale trebuia să prevadă în mod expres neconstituționalitatea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost consacrat dreptul magistraților și personalului auxiliar la sporul de 50%. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.46/15.12.2008 interpretează o problemă de drept soluționată neunitar de instanțele judecătorești și o asemenea interpretare, dacă este să privim jurisprudența recentă a Curții Constituționale (a se vedea deciziile nr.818/2008 și nr.820/2008 ale Curții Constituționale) ar putea face obiectul controlului de constituționalitate, câtă vreme Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite interpretări ale unor texte de lege, iar nu textele de lege înseși, însă, cel puțin până la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională vreo decizie în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și cu atât mai puțin nu a declarat neconstituționalitatea deciziei nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Această din urmă decizie, fiind obligatorie, trebuie aplicată de instanțele judecătorești deoarece soluționează unitar, într-o manieră concretă, o problemă de drept legată de justificarea în drept a pretențiilor formulate de reclamanți.
Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale soluționează un așa-zis conflict între cele trei puteri ale Statului, trasând la nivel de principiu limitele competențelor în care instanțele judecătorești trebuie, în opinia Curții, să își exercite atribuțiile jurisdicționale, dar nu declară neconstituționale decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care constituie, prin forța juridică atribuită lor conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă, legea aplicabilă pentru instanțele de judecată.
Dacă apreciază necesar, recurentul este liber să se adreseze Curții Constituționale pentru a declara neconstituțională interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la acordarea sporului de 50%. În lipsa unui asemenea demers, decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele judecătorești și nu poate fi ignorată invocându-se Decizia nr.838/2009 care soluționează un altfel de conflict, iar nu o excepție de neconstituționalitate a unei prevederi legale sau a unei interpretări date unei prevederi legale (cum ar fi cazul declarării neconstituționale a unei decizii în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sau cum a fost cazul declarării neconstituționalității unor interpretări ale unor texte de lege, în acest sens a se vedea deciziile nr.818 și nr.820/2008 ale Curții Constituționale).
Dacă s-ar considera că această decizie a Curții Constituționale poate, în absența oricăror elemente care să permită concluzia că această instituție a fost sesizată cu controlul de constituționalitate a unor decizii în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, invalida sau lipsi de efectele juridice prevăzute de lege Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-ar ajunge în situația nefirească în care Curtea Constituțională, prin decizia dată pentru soluționarea unui conflict între puteri ale Statului să pronunțe un veritabil recurs în anulare împotriva unei decizii obligatorii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. O asemenea cale de atac nu mai este prevăzută în Codul d e procedură civilă nici măcar în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (ca efect al multiplelor condamnări ale Statului Român de către în numeroasele cazuri în care o hotărâre irevocabilă a fost schimbată în urma exercitării și admiterii recursului în anulare) și nu este prevăzută în Legea nr.47/1992 care stabilește prerogativele Curții Constituționale.
Nu există, în opinia Curții, nicio modalitate prin care o soluție pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii să fie invalidată, Înalta Curte de Casație și Justiție constituind autoritatea judecătorească supremă și singulară de interpretare neunitară a dispozițiilor legale.
Dacă, sesizată fiind cu controlul constituționalității unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională își va asuma răspunderea de a le declara expres, prin referiri clare în dispozitivul deciziei la numărul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție declarată neconstituțională, va exista obligația instanțelor de judecată de a da prioritate efectelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale. În lipsa unor astfel de mențiuni în dispozitivul Deciziei nr.838/2009 a Curții Constituționale, nu se poate considera că această decizie a invalidat și lipsit de efectele juridice prevăzute de art.329 alin.3 Cod pr.civilă Decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Nu în ultimul rând este de subliniat că aspectele soluționate ca efect a pronunțării asupra conflictelor între puterile Statului nu pot afecta drepturile individuale ale unor persoane care și-au cerut drepturile în calitate de salariați (sau asimilați salariaților în cazul magistraților), iar nu în calitate de reprezentanți ai puterii judecătorești aflată în conflict, așa cum a apreciat Curtea Constituțională, cu celelalte două puteri ale Statului. Acest conflict soluționat de către Curtea Constituțională prin afirmarea unor principii nu poate afecta un număr semnificativ de salariați care au calitatea de reclamanți în diferite cauze, reclamanți care nu se situează în cadrul noțiunii de autoritate judecătorească în litigiile în care își revendică anumite drepturi salariale. Din acest motiv, ei nu au avut posibilitatea obiectivă de a se apăra și de a-și expune punctul de vedere în fața Curții Constituționale și tot din acest motiv soluția Curții Constituționale nu le poate vătăma sau limita substanța unor drepturi, câtă vreme prerogativa Curții Constituționale de a soluționa conflicte între puterile Statului nu se confundă cu prerogativa de a soluționa excepții de neconstituționalitate concrete referitoare la texte de lege sau interpretări ale acestora (conform opiniei exprimată deja, cu consecvență, de Curtea Constituțională în deciziile nr.818 și nr.820/2008).
Așa cum instanța de control judiciar a arătat în considerentele care preced, până în prezent Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională nicio interpretare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea aspectelor privind practica judiciară neunitară.
Doar în această modalitate, neexplorată până în acest moment de Curtea Constituțională, s-ar putea pune problema inaplicabilității efectelor Deciziei nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, susținerile recurentului relative la incidența Deciziei nr.838/2009 a Curții Constituționale nu își găsesc justificarea legală, câtă vreme Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost declarată neconstituțională, iar dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă nu au fost abrogate, acestea din urmă obligând Tribunalul Călărași, ca și instanța de control judiciar, să-și însușească punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pronunțând soluția, Tribunalul Călărași nu și-a depășit atribuțiile, câtă vreme Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit că asemenea drepturi nu intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, ci dimpotrivă a statuat, cu putere de lege, că acest spor este datorat magistraților și personalului auxiliar, decizia nr.XXI/2008 nefiind în mod expres declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat la data de 10.03.2008, prin decizia în interesul legii nr.XXI, că sporul de 50% este datorat magistraților și personalului auxiliar. Este de observat că această Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în anul 2008, la peste 1 an după aprobarea de către Guvern a OG nr.8/2007. Prin urmare, este logic a se presupune că la data la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii (10.03.2008) instanța supremă a avut în vedere toată legislația în vigoare, inclusiv OG nr.8/2007, dar a apreciat, în mod implicit, că dispozițiile acesteia nu sunt relevante în ceea ce privește problema de drept ce a format obiectul recursului în interesul legii.
Întrucât Decizia nr.XXI/2008 nu limitează în timp obligația acordării contravalorii sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, neexistând referiri în acest sens la dispozițiile OG nr.8/2007, Curtea nu poate decât să constate că, în aplicarea Deciziei nr.XXI/2008, obligatorie conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă în ceea ce privește problema de drept dezlegată, personalul auxiliar de specialitate are dreptul de a primi și ulterior datei de 01.02.2007 contravaloarea sporului, atât timp cât își păstrează calitatea de personal auxiliar de specialitate și nu intervin modificări legislative, ulterioare datei de 10.03.2008 care să schimbe fundamental modalitatea de retribuire a acestei categorii de personal.
Totuși, având în vedere dispozițiile art.296 Cod pr.civilă și art.316 Cod pr.civilă și faptul că intimații-reclamanți nu au formulat recurs împotriva sentinței, punctul de vedere al Curții expus ca răspuns la criticile întemeiate de recurent pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă cu referire la prevederile OG nr.8/2007 nu poate produce efecte juridice în sensul agravării situației recurentului în propria cale de atac.
De altfel, față de conținutul cererii de recurs, Curtea remarcă faptul că recurentul nu a dispus probabil de timpul necesar pentru a parcurge sentința recurată în integralitatea sa, demers care i-ar fi permis cu siguranță să observe că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor OG nr.8/2007, astfel încât criticile raportate la soluția Tribunalului București sunt lipsite de obiect și, cel mai probabil, rezultatul conceptului de întocmire a cererii de recurs în baza unor formulare prestabilite, care nu țin cont de particularitățile sentinței atacate, împrejurare ce poate conduce la presupunerea că pentru recurent a fost foarte important să atace hotărârea instanței de fond prin formularea recursului și mult mai puțin important să lectureze sentința și să motiveze corespunzător recursul.
Firește însă că aceste chestiuni procedurale remarcate de instanța de recurs nu pot fi rezolvate decât de recurent însuși prin măsurile pe care la va aprecia ca fiind adecvate și legale și, nu în ultimul rând, eficiente. Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.4777 din data de 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.2856/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, și și cu intimații-pârâți Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./11.01.2010
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
