Obligație de a face. Decizia 7200/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3933/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7200/
Ședința Publică din data de 08 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER: - -
******************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă "" -, împotriva sentinței civile nr.960 din data de 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33889/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect"obligația de a face - eliberare adeverință".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: intimatul-reclamant personal și asistat de apărătorul ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 9 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.48815 din 06.08.2009, lipsind recurenta-pârâtă "" -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 02.12.2009, de către d-na, în calitate de avocat al recurentei-pârâte "" -, împuternicire avocațială în original, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 28.09.2009, ca urmare a mențiunii cu care a fost citată recurenta, în dovedirea calității de reprezentant, așa cum prevăd dispozițiile art.161 Cod proc. civilă.
Curtea constată că, în cauză, s-a făcut dovada calității de reprezentant pentru recurenta-pârâtă "" -, așa cum prevăd dispozițiile art.161 Cod proc. civilă.
Intimatul-reclamant, prin avocat, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă "" -, în baza dispozițiilor art. 313 Cod proc. civilă, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
Pentru a se pronunța astfel, solicită Curții să aibă în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, contestatorul avea dreptul de a solicita acea adeverință, din care să rezulte veniturile brute realizate de acesta, necesare recalculării pensiei pentru limită de vârstă.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.19/2000 art.164 alin. 3, precum și în baza art. 3 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de către angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la legalitatea și corectitudinea acestora.
Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimatul-reclamant, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de recurenta-pârâtă, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, ca fiind temeinică și legală.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.960 din data de 06.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta -
În consecință, a obligat pârâta - să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte veniturile salariale încasate de reclamant în perioada 23.04.1964 - 01.07.1976.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că - este succesoarea fostelor, angajatorii reclamantului.
Obiectul prezentei cereri îl constituie obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte veniturile realizate în calitate de salariat, în intervalul 23.04.1964 - 01.07.1976.
Instanța a reținut că, la cererile reclamantului adresate pârâtei, prin care acesta a solicitat eliberarea unei adeverințe cu salariile încasate, pârâta i-a trimis două răspunsuri, cu nr. 41/29.01.2008 și nr. 109/14.03.2008, care nu reflectă realitatea mențiunilor din statele de salarii depuse la dosarul cauzei.
Astfel, în prima adresă de răspuns se menționează că nu s-au găsit acte din care să rezulte că reclamantul a încasat alte sume decât cele înregistrate în carnetul de muncă plus sporul de vechime deși din statele de salarii rezultă că reclamantul a încasat constant și alte sume constând înspor de acord.
În cea de-a doua adeverință de răspuns se menționează că veniturile brute pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale sunt cele înregistrate în carnetul de muncă, plus sporul de vechime deșisporul de acordce apare evidențiat în statele de salarii a făcut parte în mod cert din fondul de salarii pentru care angajatorul a plătit contribuțiile de asigurări sociale de 15% din câștigul brut realizat de personalul salarizat - conform prevederilor art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, în fapt, prin această sentință a fost admisă cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul-intimat și a fost obligată recurenta la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă toate veniturile salariale lunare încasate de aceasta, inclusiv sporurile adaosurile și celelalte venituri suplimentare încasate de reclamantul-intimat.
Recurenta-pârâtă consideră că această hotărâre netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu a aplicat corect textele de lege arătate în hotărârea atacată și nu a răspuns la toate motivele de respingere a cererii reclamantei invocate de aceasta în concluziile scrise.
Astfel, recurenta-pârâtă solicită instanței să observe că art. 40 alin. 2 lit. h) și art. 34 alin. 5 din Codul muncii nu obligă la eliberarea oricărei adeverințe privind sporurile, adaosurile și celelalte venituri pe care salariatul le-a obținut în perioada în care a avut această calitate, ci se referă la eliberarea unor documente referitoare la calitatea de salariat a solicitantului sau la activitatea desfășurată de acesta, texte de lege, care, consideră recurenta că nu se referă la veniturile obținute de salariat.
Mai arată că, pe de altă parte, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că cererea de chemare în judecată avea ca obiect o obligație de a face, pentru care reclamantul nu a dovedit faptul negativ contrar, în sensul că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ar fi solicitat obținerea unei adeverințe în forma de care face vorbire în cererea dedusă judecății, iar pârâta ar fi refuzat să elibereze o astfel de adeverință.
Cu toate că, consideră recurenta-pârâtă, potrivit art. 1169 din Codul civil, reclamantul are sarcina probei, acesta nu a reușit să dovedească prin înscrisurile depuse la dosar că a solicitat obținerea acestor acte. În acest sens, reclamanta a solicitat o adeverință din care să rezulte sporurile salariale pentru care se plătea și contribuția la pensia suplimentară, respectiv: sporuri pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru și sporuri pentru lucru înacord globalsau alte sporuri care au avut caracter permanent.
Mai arată că, urmare a înregistrării acestei cereri, pârâta nu a refuzat să emită adeverința solicitată, însă în urma consultării registrelor din arhivă, s-a ajuns la concluzia că singurele venituri pentru care s-au plătit contribuții la asigurările sociale au fost veniturile brute care erau trecute și în carnetul de muncă. Prin urmare, în afara salariului de încadrare din care se reținea, pentru celelalte venituri ale reclamantei nu s-au plătit contribuții la asigurările sociale. De altfel, sumele primite în plus la salariul de încadrare nu aveau caracter permanent, motiv pentru care, pentru aceste sume nu s-au reținut în plus contribuții la asigurările sociale. În acest sens sunt și statele de plată, din care rezultă că indiferent de salariul primit de reclamantă, în care erau incluse primele si sporurile solicitate, cota de contribuție la asigurările sociale a rămas neschimbată.
Susține că toate aceste elemente au fost cuprinse în cele două răspunsuri pe care societatea le-a eliberat la cererile reclamantului, motiv pentru care învederează instanței că între cele două răspunsuri nu există inadvertențe, reclamantului comunicându-i-se același lucru, sub forme diferite, ele urmând în final aceeași structură logică.
În final, recurenta-pârâtă învederează instanței de recurs că obligarea sa la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sporuri sau alte sume suplimentare, pentru care nu s-au plătit contribuții la asigurările sociale, pentru a fi folosită de intimatul-reclamant la Casa de Pensii, în vederea recalculării pensiei, este inutilă, întrucât, conform art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 250/2007: "Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin.(1) și (2) se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale".
Or, consideră recurenta-pârâtă, așa cum s-a arătat anterior, pentru sporurile primite la salariul de bază nu s-a plătit, astfel încât aceste sume nu pot fi luate în calcul pentru obținerea punctajului reclamantului, în vederea stabilirii pensiei.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 299 și următoarele și art. 3041Cod proc. civilă, precum și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 și art. 1169 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată (filele 10 și 11 din dosarul de recurs), intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
În speță, prin cererea cu care a investit prima instanță, intimatul-reclamant a solicitat eliberarea unei adeverințe din care să rezulte veniturile pe care le-a realizat în calitate de calitate de salariat al recurentei -
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003:
"(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;-.".
Conform art. 34 alin. 5 din Codul muncii:
"(5) La solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.".
Curtea mai are în vedere și dispozițiile art.154 din Codul muncii, potrivit cărora:
"(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.".
Cumsalariul(venitul) obținut de către salariatreprezintă un elementesențial alcontractului individual de muncă, deci alactivității în muncă, față de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că unul dintre"documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului"și care este menit să "ateste activitatea desfășurată de acesta" este și actul de certificare, respectiv adeverința ce atestă veniturile realizate de salariat în executarea raporturilor juridice de muncă stabilite între părți.
Ca urmare, Curtea apreciază că sunt nefondate, urmând a le înlătura ca atare, criticile recurentei-pârâte în sensul că dispozițiile Codului muncii nu ar obliga societatea angajatoare la eliberarea adeverinței privind sporurile, adaosurile și celelalte venituri pe care salariatul le-a obținut în perioada în care a avut această calitate.
De asemenea, Curtea reține că sunt nefondate și susținerile recurentei în sensul că, în prezenta cauză, sarcina probei ar aparține salariatului. Dimpotrivă, cauza fiind un conflict de muncă, sarcina probei aparține angajatorului, astfel că dispozițiile art. 1169 din Codul civil nu sunt aplicabile în speță, ci normele speciale ale Codului muncii, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În sprijinul celor expuse mai sus, Curtea are în vedere dispozițiile art. 287 din Codul muncii, care prevăd expres că:
"Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.".
Cât privește susținerile recurente-pârâte în sensul că reclamantul nu ar fi dovedit faptul negativ contrar, în sensul că, anterior introducerii cererii sale de chemare în judecată, ar fi solicitat obținerea unei adeverințe, în forma de care face vorbire în cererea dedusă judecății, iar pârâta ar fi refuzat să elibereze o astfel de adeverință, Curtea, de asemenea, va înlătura și aceste critici ca nefondate, deoarece este imposibil a se dovedi un fapt negativ. Or, angajatorul avea obligația de a dovedi faptul pozitiv că a eliberat adeverința solicitată.
Totodată, Curtea constată că sunt doar simple afirmații formale susținerile recurentei-pârâte în sensul că eliberarea adeverinței solicitate ar fi fost inutilă, întrucât nu ar putea fi, oricum, valorificată de către intimatul-reclamant la casa locală de pensii. Nu societatea angajatoare este instituția îndrituită a aprecia asupra drepturilor de pensie cuvenite intimatului-reclamant Această atribuție aparține exclusiv caselor teritoriale de pensii și, în același timp, este nepermis a fi limitat sau împiedicat, în vreun mod, dreptul de petiționare al salariatului cu privire la dreptul său la pensie.
Pentru toate considerentele expuse mai sus Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte - drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Apreciind că recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă, Curtea o va obliga pe aceasta, către intimatul-reclamant, la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței fiscale nr. 15/2009 (fila 23 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat recurenta-pârâtă -, cu sediul în B,--55, sector 2, împotriva sentinței civile nr.960 din data de 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în B,-, - 26, scara C, etaj 2,.39, sector 6.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 08.01.2010
Jud. fond:;
Dalina
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
