Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 733/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 733/

Ședința publică din 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de chematul în garanție MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și pârâții PENITENCIARUL BRĂILA, cu sediul în B,- A, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr.29/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și intimatul reclamant G, domiciliat în B, str. -, - 5,.3,.42.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea din oficiu invocă excepția necompetenței materiale având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI ca instanță de fond.

CURTEA

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față, înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-.

Prin Sentința Civilă nr. 29/F din 30.10.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis în parte acțiunea, formulată de reclamantul G și a obligat pe pârâții PENITENCIARUL BRĂILA, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției să plătească reclamantului contravaloarea normei de hrană pe perioada 19.05.2005-31.03.2006.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin adresa din data de 21.01.2009 cauza fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție B și ulterior restituită în baza unei proceduri administrative, invocându-se Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009.

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de APEL GALAȚI cu nr-.

cu recursul declarat de pârât, curtea a invocat din oficiu la termenul din 29.06.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă corob. cu art. 158.pr. civilă.

Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr. 29/F/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit dispozițiilor art.I din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Prin Decizia nr.104/20.01.2009 Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008.

Ulterior, nr.OUG75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.

Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor nr.OUG75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.

Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 Codul muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.

Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.

Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.

În același sens și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de chematul în garanție MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și pârâții PENITENCIARUL BRĂILA, cu sediul în B,- A, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr.29/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică astăzi 29 Iunie 2009.

Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător

A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261

c semnează semnează

VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE

Grefier,

: /30.06.2009

:DC/2 ex/06.07.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 733/2009. Curtea de Apel Galati