Drepturi salariale (banesti). Decizia 729/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 729/
Ședința publică din 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,- - 30, împotriva sentinței civile nr.212/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în com., jud. V, intimații - pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR V, cu sediul în F,-, ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII PLOȘCUȚENI, cu sediul în com., jud. V, PRIMĂRIA PLOȘCUȚENI, cu sediul în com. jud,
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimatul - pârât Inspectoratul Școlar Județean V și intimatul - reclamant au depus concluzii scrise.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 212/24.03.2009 pronunțată de către Tribunalul Vrancea, s-a admis acțiunea civilă pentru drepturi bănești formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar V, Școala de Arte și Meserii Ploscuțeni și Primăria Ploscuțeni.
Au fost obligați pârâții să acorde reclamantului tranșele suplimentare de vechime prev.de art.50 alin.1 și 2 din Lg.128/1997 și să plătească acestuia diferențele salariale aferente activității prestate în perioada 05.11.2005-23.11.2007 reactualizată în raport de rata inflației la data plății efective.
S-a admis în parte excepția prescripției și constată prescrise drepturile salariale pentru perioada 23.11.2004-05.11.2005.
S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și și Inspectoratul Școlar Jud.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar V, Școala de Arte și Meserii Ploscuțeni și Primăria Ploscuțeni pentru a fi obligați să-i achite drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pe perioada 23.11.2004- 23.11.2007 reactualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
În dovedirea acțiunii sale reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a depus la dosar întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că nu este angajator al cadrelor didactice reclamante, nu calculează salariul acestora și nu este nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ unde funcționează ele și că începând cu anul 2001, potrivit art.13 din OUG nr.32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. Pe fondul cauzei apreciază pârâtul că acțiunea nu este întemeiată întrucât tranșele de vechime pretinse de reclamanți, nu au coeficient de ierarhizare diferit ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară, astfel că reclamanții solicită o plată dublă.
A mai invocat de asemenea și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de art.166 din Legea nr.53/2003, și de perioada solicitată de reclamant - 2004-2007.
Inspectoratul Școlar Județean V prin concluziile scrise a invocat de asemenea lipsa calității sale procesual pasive, motivând că finanțarea unităților de învățământ se face, conform Ordonanței nr.103/1998 și HG nr.531/2001, DE CĂTRE Consiliile locale cărora le-au fost repartizate fondurile defalcate de la bugetul de stat, în urma datelor transmise de inspectoratele școlare și centralizate de Ministerul Educației și Cercetării.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art.4 din HG nr.366/2007 Ministerul Educației, Cercetării și T are obligația de a asigura și monitoriza modul de formare și utilizare a resurselor umane, materiale și financiare necesare realizării procesului de învățământ și educativ. De asemenea potrivit aceleiași hotărâri elaborează cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico financiar în care se realizează politicile în domeniu. Față de aceste atribuții precum și față de celelalte atribuții prevăzute de aceleași hotărâri și de Legea învățământului nr.84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepția invocată de acest pârât este nefondată.
Aceleași considerente sunt de reținut și în cazul excepției invocată de Inspectoratul școlar Județean care funcționează în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T, și are în principal aceleași atribuții la nivel județean
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, această excepție este întemeiată urmând a fi admisă și a se constatat că, în raport de dispozițiile art.283 pct.1 lit.c codul muncii drepturile pretinse pentru perioada 23.11.2004-5.11.2005 sunt prescrise.
Pe fondul cauzei acțiunea formulată este fondată, reținându-se următoarele:
Potrivit art.50 pct.1 și 2 din Legea nr.128/1997 cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Se mai stabilește de asemenea că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși aceste texte de lege prevăd pentru personalul didacticcumulativcategorii de tranșe de vechime: cele stabilite de lege precum și câte o tranșă suplimentară care se acordă la împlinirea vechimii de 30,35 și 40 de ani de activitate, și sunt în vigoare, ele nu au fost respectate.
Cum, reclamantul, având calitatea de profesor în învățământul preuniversitar cu o vechime de peste 30 de ani, nu a beneficiat de aceste tranșe suplimentare cu creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 acțiunea formulată apare întemeiată urmând aoa dmite în parte și în baza art.283 lit.c să fie obligați pârâții să-i plătească drepturile salariale cuvenite în baza art.50 al.1 din Legea nr.128/1997 pentru perioada 5.11.2005-23.11.2007, reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării și, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Instanța de fond a reținut în mod greșit calitatea procesuală a.
Raportat la obiectul cererii care constă în plata unor drepturi salariale, a considerat că instanța în mod greșit a aplicat prev. art. 4 din HG nr. 366/2007 și ale Legii nr. 84/1995.
Potrivit disp. art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitate.
Prevederile art. 4 alin. 1 din HG nr. 366/2007 nu pot fi invocate pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a într-o cauză ce are ca obiect acordarea unor drepturi salariale pentru 2006 și începutul anului 2007 din moment ce HG nr. 366/2007 a intrat în vigoare în luna aprilie 2007.
Mai mult, în HG nr. 538/2001 se menționează care cheltuieli sunt finanțate prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și, nefiind incluse și cheltuieli cu drepturi salariale.
Între și reclamante nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă iar calitatea de angajator o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
În consecință, a apreciat că nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, a susținut că instanța de fond a aplicat în mod eronat atât prev. art. 50 din Legea nr. 128/1997 fiind incidente prev. Art. 304 pct. 9.pr. civilă.
De fapt, reclamanții ar solicita o plată dublă sintagma "tranșa anterioară de vechime" uzitată de legiuitor fiind suficient de explicită.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive sau, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă.
A formulat concluzii scrise intimatul reclamant solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
De asemenea, a depus concluzii scrise intimatul Inspectoratul Școlar Județean V prin care a arătat că este de acord cu recursul declarat de către Ministerul Educației, Cercetării și.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului - pârât nu pot fi primite.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
În speță, obiectul judecății îl reprezintă pretențiile intimatului- reclamant de plată a drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime de 30,35 și peste 40 de ani în învățământ, cuvenite pe perioada solicitată în forma actualizată.
Referitor la existența acestor drepturi salariale reglementate de dispozițiile art. 50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, problema pusă în discuție vizează nu doar simpla plată a acestor drepturi ci și aspectele care țin de prevederea unor asemenea sume, reflectarea lor în situațiile economico - financiare, repartizarea pe categorii de cheltuieli, aprobarea și ulterior alocarea sumelor către ordonatorii de credite prevăzuți de lege.
Sub aceste aspecte, se constată că recurentului îi revin astfel de atribuții, împrejurare care justifică existența calității sale procesuale pasive.
Astfel, recurentului - pârât Ministerul Educației, Cercetării și B îi revin o serie de atribuții în domeniul educației și învățământului în ceea ce privește formularea de politici și programare de perspectivă și asigurarea implementării lor în unitățile de învățământ și instituțiile subordonate sau coordonate, elaborează cadrul normativ - metodologic, funcțional, operațional și economico - financiar privind politicile în domeniu, comunică și colaborează cu celelalte structuri ale administrației publice centrale și locale și cu societatea civilă și asigură condițiile materiale și financiare de desfășurare a procesului de educație și învățământ, asigură și monitorizează modul de formare și utilizare a resurselor umane, materiale și financiare necesare realizării procesului de învățământ și educație (art.4 din nr.HG366/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și T).
Atribuții asemănătoare se regăsesc fiind reglementate de dispozițiile art. 167 din Legea nr.14/1995 în referire la finanțarea de bază cuprinzând inclusiv cheltuielile de personal, în normele metodologice elaborate pentru determinarea costului standard pe elev/școlar, A la baza alocării fondurilor pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ din subordine.
Însă cel mai important aspect pentru reținerea calității procesuale pasive a recurentului este faptul că, deși afirmă că nu are raporturi juridice de muncă cu reclamantele intimate, această susținere este infirmată chiar prin disp. art. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ încheiat în anul 2004 și prelungit până în anul 2007 care prevăd că prin termenul "angajator" este desemnat inclusiv Ministerul Educației, Cercetării și T reprezentat prin ministru, care este parte contractantă.
Potrivit disp. art. 33 alin. 1 din același contract, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare înainte de adoptarea Legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia.
O altă obligație ce revine Ministerului este și cea prevăzută de art. 38 alin. 5 din același contract și anume: "Ministerul Educației, Cercetării și T și inspectoratele școlare se obligă să depună toate diligențele necesare pentru plata la timp a salariilor". De asemenea, vor urmări modul în care se efectuează plata salariilor și acoperirea cheltuielilor destinate bunei funcționări a unităților de învățământ.
În consecință, recurentul, în calitate de parte contractantă a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, și-a asumat obligații cu privire la salarizarea cadrelor didactice, atât timp cât, potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă constituie legea părților și, deci, are calitate procesuală pasivă în cauză. În acest mod, deși într-adevăr, motivarea instanței de fond este deficitară sub aspectul reținerii calității procesuale pasive a pârâtului recurent, soluția este corectă față de considerentele reținute de instanța de recurs.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 50 alin.1 și 3 din Legea nr.128/1997, se prevede pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar acordarea tranșelor de vechime la salarizare stabilite de lege și a trei tranșe suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
În speță, nu s-a făcut dovada aducerii a îndeplinire a acestor prevederi, respectiv a achitării în mod corespunzător a drepturilor salariale cuvenite intimatelor - reclamante cu titlu de tranșe suplimentare potrivit vechimii activității în învățământ.
Nu este vorba de o plată dublă întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, abia odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 15/2008, tranșele respective au fost incluse în salariu, începând cu luna ianuarie 2008.
Față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,- - 30, împotriva sentinței civile nr.212/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Iunie 2009.
Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător
A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261
c semnează semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier,
: /30.06.2009
:DC/2 ex/06.07.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu