Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.735/

Ședința publică din 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.320/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, cu sediul în G,-, jud. B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,- și, cu domiciliul ales în B,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul - pârât PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs, după declinare; recursul este motivat.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele dezvoltate de pe larg în cererea de recurs.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.320/14.05.2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea restrânsă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să plătească reclamantei drepturile bănești aferente funcției de grefier informatician pe perioada 01.05.2005 - 01.10.2007, actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

1.pentru a se constata că începând cu data de 1.01.2005 deține funcția de informatician - personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila;

2.obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să facă toate demersurile pentru modificarea statului de funcții în sensul dispozițiilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;

3. obligarea pârâților la emiterea și comunicarea deciziei de numire în funcția de informatician - personal auxiliar de specialitate conform nomenclatorului de funcții de specialitate informatică;

4. obligarea de la data de 1.01.2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila la stabilirea și plata continuă a drepturilor bănești lunare, conform încadrării în funcția de informatician - personal auxiliar de specialitate, stabilită la nivelul funcției de grefier cu studii superioare de execuție, plată actualizată cu indicele de inflație până la remiterea efectivă a drepturilor lunare neachitate, cu dobânzi compensatorii pentru fiecare drept pecuniar lunar neachitat la scadență;

5. obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă în raport de dispozițiile sentinței;

6. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a motivat că începând cu data de 15.06.2000 are calitatea de angajat în funcția de analist programator, aceasta fiind corespondentă funcției de informatician prevăzută de Legea nr. 567/2004 în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

După data de 1.01.2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 încadrarea profesională este considerată inclusă normelor legale în categoria personalului auxiliar de specialitate.

Reclamanta a precizat că îndeplinește cerințele și condițiile cuprinse în art. 34 și următoarele din Legea nr. 567/2004 cu mențiunea expresă că numirea în funcția de informatician - personal auxiliar de specialitate trebuie făcută de către pârâți conf. Art. 37 din actul normativ menționat, respectiv prin emiterea și comunicarea ordinului scris.

Drepturile de care trebuie să beneficieze începând cu data de 1.01.2005 sunt cele prevăzute în art. 60 din Legea nr. 567/2004 privind salarizarea corespunzătoare funcției de grefier cu studii superioare de execuție, la salariul de bază urmând a se adăuga toate celelalte drepturi salariale.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 53/2003; Legii 567/2004.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus precizări ( fila 63) în sensul că la data de 1 octombrie 2007 Ministrul Justiției a semnat Ordinul nr. 2477/C prin care s-au aprobat statele de funcții ale parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, urmând ca Procurorul General să emită în regim de urgență un ordin de numire a reclamantei în funcția de informatician - personal auxiliar de specialitate.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect

Reclamanta a depus la dosar Decizia nr. 98 din 12.10.2007 privind încadrarea începând cu data de 1.10.2007 în funcția de grefier informatician.

Prin cererea depusă la dosar reclamanta a făcut precizări în sensul că începând cu data de 1.10.2007 a fost numită în funcția de grefier informatician prin decizia nr. 98/12.10.2007 a Parchetului de pe lână Curtea de Apel Galați.

Solicită obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la stabilirea și plata continuă a drepturilor bănești lunare, conform încadrării în funcția de grefier - informatician personal auxiliar de specialitate, la nivelul de grefier cu studii superioare, de la data de 1.05.2005 până la data de 1.10.2007, plată actualizată cu indicele de inflație până la remiterea efectivă a drepturilor lunare neachitate.

Cererea reprezintă o restrângere a acțiunii numai cu privire la plata drepturilor salariale și la pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Tribunalul, examinând acțiunea restrânsă prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, a constatat că este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse.

In fapt,așa cum rezultă din copia carnetului de muncă aflată la dosar, reclamanta a îndeplinit funcția de analist - programator începând cu data de 15.06.2000 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, funcție corespondentă celei de informatician prevăzută de Legea nr. 567/2004.

Dispozițiile acestei legi au fost aplicate începând cu data de 1.01.2005 în sensul că funcția de analist programator a fost transformată în cea de informatician - personal auxiliar de specialitate, remunerată la nivelul unui grefier cu studii superioare.

În cazul reclamantei, aplicarea dispozițiilor legale menționate s-a făcut cu întârziere, respectiv prin Decizia nr. 98 din 12.10.2007 emisă de Curtea de Apel Galați, pe baza Ordinului Ministrului Justiției nr. 2477/C/1.10.2007, prin care a fost numită începând cu data de 1.10.2007 în funcția de grefier informatician.

Emiterea cu întârziere a deciziei nu lipsește reclamanta de drepturile salariale cuvenite pentru funcția de grefier informatician - personal auxiliar de specialitate, având în vedere că dreptul său a fost recunoscut la data intrării în vigoare a legii nr. 567/2004 și în condițiile în care la celelalte instanțe și parchete din țară dispozițiile acestei legi au fost aplicate la data intrării în vigoare.

Prin urmare, cererea reclamantei restrânsă la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada 1.05.2005 - 1.10.2007 fiind fondată a fost admisă cu consecința obligării pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

- Instanța de fond, în mod greșit a analizat și a luat în considerare doar disp. Legii nr. 567/2004, ignorând dispozițiile Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 188/1999;

- În mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 320/2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

În drept, a invocat prev. art. 299 cu aplicarea art. 304 pct.9 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă.

Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 25.07.2008 Curtea de Apel Galați Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Curții de Apel Galați și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare față de disp. art. 1 al.2 din OUG nr.75/2008.

Prin decizia civilă nr.942/3 februarie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 320/2008 a Tribunalului Brăila în favoarea Curții de Apel Galați.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la faptul că în mod greșit instanța a analizat și a luat în considerare disp. Legii nr.567/2004 apreciem că nu este întemeiată.

Așa cum a reținut și prima instanță, intimata - reclamantă a îndeplinit funcția de analist - programator începând cu data de 15.06.2000 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, funcție corespondentă celei de informatician prev. de.567/2004.

Dar, potrivit art. 3 din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea începând cu data de 1.01.2005 funcția de analist - programator a fost transformată în cea de informatician - personal auxiliar de specialitate, remunerată la nivelul unui grefier cu studii superioare.

Potrivit art. 37 din actul normativ menționat grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau după caz,de procuroriigenerali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea.

Obligația de a emite decizia de numire a intimatei - reclamante în funcția de grefier - informatician revinerecurenteiîn baza legii și în consecință, condiționarea recunoașterii dreptului intimatei de emiterea altor acte administrative de către alte instituții duce însăși la înlăturarea acestui drept.

Potrivit art. 16 din Constituția României, toți cetățenii sunt egali și sunt supuși legii.

Susținerea recurentei că în cauză s-ar aplica art. 135 din Legea nr. 304/2004 nu se reține întrucât se aplică prev. art. 37 din Legea nr. 567/2004.

Acel text nu condiționează emiterea deciziei de aprobarea statelor de funcții.

Ori unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Mai mult, statele de funții la care se referă art. 135 din Legea 304/2004 nu au relevanță în cauza de față deoarece este vorba de transformare prin efectul legii, a postului de analist - programator în grefier - informatician.

În consecință, culpa aparține numai recurentului și nu poate fi "sancționată" intimata datorită culpei unor instituții care nu au înțeles să aplice legea.

Nu este întemeiată nici cea de a doua critică adusă hotărârii instanței de fond referitoare la faptul că în mod nelegal a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației.

O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamantei și în același timp nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze conform art. 161 al.4 din Codul muncii referitor la daunele interese.

De asemenea, apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurent în referire la imposibilitatea executării obligației care reprezintă strict problema persoanei obligată la plată.

În consecință, pe baza considerentelor arătate mai sus urmare examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 320/2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.320/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 Iunie 2009.

Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător

A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261

c semnează semnează

VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE

Grefier,

: /01.07.2009

:DC/2 ex/06.07.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Galati