Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 775/2009

Ședința publică de la 15 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu președinte Curtea de Apel

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.90/2009 pro nunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru contestator, lipsă fiind acesta și intimata

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a înregistrat la dosar o cerere din partea intimatei prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Mandatara contestatorului solicită admiterea contestației pentru motivele formulate în scris pe care le susține și oral.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra contestației în anulare de față;

Constată că prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub dosar nr- contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimata B, desființarea deciziei civile nr. 90/26.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-; și rejudecând cauza să se respingă recursul intimatei A; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației în anulare se susține că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, deoarece nu a înțeles să conteste dispozițiile cu privire la stabilirea indemnizației de concediere cu prinse în Planul Social și M, ci a contestat doar modul de calcul al indemnizației și că în mod greșit instanța a reținut că măsurile din Planul Social și nu pot fi cumulate.

În drept se invocă art.318 cod procedură civilă.

Prin concluziile scrise depuse de intimata B în cauză se solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici una din situațiile care permit admisibilitatea unei astfel de cereri.

CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac își are sediul în art.317-326 Cod procedură civilă.

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Motivele care justifică promovarea unei atare căi extraordinare de atac sunt expres și limitativ prevăzute de legiuitor în conținutul art. 317 Cod procedură civilă, respectiv: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordină publică privitoare la competență, precum și în art.318 care reglementează contestația în anulare specială.

Astfel, potrivit art. 318 alin.1 Cod procedură civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale."

Greșelile materiale la care se referă acest articol de lege sunt greșeli grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului. Este vorba de acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.

Textul vizează greșeli, de fapt, involuntare și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau de rezolvare a unui incident procedural.

Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.

Dispozițiile legale ale art. 318.pr.civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs.

În speță, de fapt, se invocă greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legii și a Contractului colectiv de muncă și nici de cum nu este vorba despre erori materiale.

În această situație, a da părții posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care a dat hotărârea in recurs, de modul în care s-au apreciat probele și s-a stabilit raportul dintre ele, s-ar deschide calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași instanță pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau greșitei aplicări a legii, cea ce este inadmisibil.

În fine, soluția primită într-o cerere similară, nu reprezintă, în lumina textelor legale sus enunțate, un motiv de admisibilitate a unei atare căi extraordinare de atac.

Față de considerentele prezentate se reține că, argumentele contestatorului nu se încadrează în nici unul din cazurile reglementate de dispozițiile art. 318.civ urmând ca în temeiul art. 326.pr.civilă să fie respinsă ca nefondată, contestație în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.90/26.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu

- -

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- -

JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

- -

Grefier,

- -

Red./Thred.

2ex./19 Iunie 2009

Președinte:Adriana Petrașcu
Judecători:Adriana Petrașcu, Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Alba Iulia