Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7778/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7778

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții ȘCOALA DE A CADRELOR POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ O, împotriva sentinței civile nr. 445/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚEOR PRIN M, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se cererea scrisă de la dosar, prin care se solicită judecarea în lipsă conform art. 242.Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Prin sentința nr. 445 din 21 februarie 2008, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră și Ministerul Finanțelor Publice.

Au fost obligați pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și Școala de a cadrelor Poliției de Frontieră O să plătească reclamantei pentru perioada decembrie 2004 - decembrie 2007, actualizate în raport de inflație la data plății efective.

S-a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul este personal contractual, fiind angajat cu contract de muncă la pârâta Școala de a Cadrelor de Poliție de Frontieră

Drepturile salariale acordate reclamantei sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar.

Din adresa depusă la dosar de intimata Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, reiese că reclamanta beneficiază și de unele sporuri specifice polițiștilor conform HG nr.501/1994, mai puțin sporul de fidelitate.

Conform OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază și de sporul de fidelitate în raport cu vechimea în muncă.

Cum cele două categorii socio - profesionale își desfășoară activitatea în condiții similare, salarizarea diferențiată a acestora creează o gravă discriminare, reglementată de OG nr. 137/2001.

Mai mult decât atât până la apariția OG nr.38/2003, drepturile salariale ale celor două categorii erau reglementate de Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,care prevedea acordarea acestui spor ambelor categorii.

Așa cum s-a arătat sporul de fidelitate a fost acordat după apariția OG nr.38/2003 numai polițiștilor.

Pentru a înlătura discriminarea creată se impune a se acorda sporul de fidelitate în raport cu vechimea în muncă, pe o perioadă de 3 ani, anterior introducerii acțiunii față de dispozițiile art.283 Codul muncii și reclamantei.

Reclamantul a solicitat acordarea acestui spor începând cu anul 2002, dar se constată că pentru perioada decembrie 2002 - decembrie 2004, dreptul la acțiune este prescris.

Referitor la acordarea primei de concediu, se constată întemeiat și acest petit al acțiunii.

Acordarea primelor de concediu a fost suspendată prin OG nr.33/2001 și menținută prin legile bugetelor anuale.

Această suspendare nu poate fi privită ca o înlăturare a dreptului conferit de lege.

S-a mai reținut că dacă s-ar accepta că reclamanta nu beneficiază de prima de concediu, ar însemna o încălcare a prevederilor art.41 și art.53 din Constituția României și a art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia fiecare persoană trebuie să se bucure de respectul bunurilor sale, în sfera noțiunii de bun fiind incluse toate drepturile și interesele active.

Referitor la excepțiile invocate de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră privind lipsa calității procesuale pasive, s-au constatat nefondate, având în vedere subordonarea dintre pârâta Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră și faptul că Inspectoratul este ordonator secundar de credite.

S-a mai constatat nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Școlii de a Cadrelor Poliției de Frontieră, având în vedere că raporturile de muncă sunt între reclamant ca angajat și pârâta, ca angajator, iar plata salariului, (atât în ceea ce privește partea fixă, cât și partea variabilă a acestuia, concretizată în sporuri, prime, etc.) este o obligație a angajatorului pentru munca depusă de salariat.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M și Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române

În motivarea recursului recurentul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maa rătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

A mai arătat recurentul că instanța de judecată nu a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, faptul că drepturile bănești cuvenite personalului civil contractual sunt prevăzute de OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.

Recurentul consideră că orice corelare a prevederilor OG nr.38/2003 cu cele ale OUG nr.24/2000 este lipsită de sens, iar instanța de fond, prin hotărârea dată nu a făcut altceva decât să adauge cele două drepturi salariale actului normativ care reglementează salarizarea personalului contractual din MIRA.

Recurenta Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române a arătat că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea capătului de cerere referitor la acordarea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu și sporul de fidelitate, întrucât persoana care a promovat acțiunea face parte din categoria personalului civil contractual.

A mai arătat recurentul că dispoz. OUG nr.24/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu instituie dreptul la spor de fidelitate, respectiv la primă de concediu pentru personalul civil din MIRA.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poate reține diferențierea între personalul contractual civil și funcționarii publici cu statut special.

Apreciază recurentul că, întrucât instanța de fond nu a avut bază legală pentru a dispune obligarea sa la acordarea primei de concediu și a sporului de fidelitate intimatului-reclamant, prin sentința recurată a adăugat noi drepturi salariale actului normativ care reglementează salarizarea personalului civil din cadrul

Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, susținând că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Intimatul a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.

Susține intimatul că recurenții fac o confuzie între noțiunea de acordare a salariului potrivit funcției, postului și aceea de acordare a unor sporuri salariale de care beneficiază întregul personal care lucrează în aceeași instituție, în condiții de muncă similare.

Analizând recursurile formulate se constată că sunt fondate pentru considerentele următoare:

Instanța de fond reține în mod corect că drepturile salariale ale reclamantei sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, dar greșește atunci când concluzionează că aceasta beneficiază și de unele sporuri acordate de legiuitor polițiștilor,mai puțin sporul de fidelitate.

Este adevărat că personalul contractual beneficiază de spor de dispozitiv precum și de spor pentru condiții de pericol deosebit, însă aceste sporuri nu sunt specifice polițiștilor ci cadrelor militare, fiind reglementate de legea nr. 138/1999, privind drepturile personalului din instituțiile publice de apărare națională, și potrivit art. 49 din această lege, personalul civil din aceste instituții care desfășoară activitatea în condiții similare cu cadrele militare, beneficiază de drepturile de care beneficiază și aceștia.

Instanța face însă confuzie între statutul cadrelor militare și drepturile acordate acestora conform legii mai sus amintite și statutul polițiștilor, reglementat de legea nr. 360/2002 și OG nr. 38/2003.

Aceste reglementări care au avut în vedere atribuțiile specifice polițiștilor și care îi diferențiază de cadrele militare, nu la sunt aplicabile reclamantei, care așa cum s-a arătat beneficiază de drepturile acordate cadrelor militare și reglementate de legea nr. 138/1999.

Sporul de fidelitate ca și prima de concediu, nu sunt prevăzute de actele care reglementează salarizarea și celelalte drepturi ale cadrelor militare, astfel că reclamanta nu poate beneficia de aceste drepturi.

Concluzia instanței de fond în sensul că cele două categorii socio-profesionale ar desfășura activități în condiții similare, și deci s-ar crea o discriminare între ele în cazul în care reclamanta nu ar beneficia de aceste drepturi, este una eronată și fără a avea la bază vreo probă concretă deoarece art.49 din Legea nr.138/1999 se referă la activități desfășurate în condiții similare, or sporul de fidelitate și prima de concediu nu reprezintă drepturi salariale care se acordă ca o contraprestație a unei activități desfășurate în anumite condiții.

Pe de altă parte, pentru a se putea vorbi de discriminare trebuie să fie vorba de persoane aflate în situații comparabile sau analoage. Această condiție nu este îndeplinită în speță pentru că nu este vorba de aceeași categorie profesională,unii fiind polițiști,cu atribuții și salarizare specifice, iar ceilalți personal contractual, care ocupă diferite alte funcții.

De asemenea eronată este și concluzia instanței în sensul că până la apariția OG nr. 38/2003 dreptul la sporul respectiv era reglementat de legea nr. 138/1999, legea respectivă neprevăzând un asemenea spor pentru cadrele militare, ca de altfel nici dreptul la prima de concediu.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond este una netemeinică și nelegală și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă vor fi admise recursurile și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ M și ȘCOALA DE A CADRELOR POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE O, împotriva sentinței civile nr. 445 din 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul - reclamant.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

09.09.2008

Red.jud.-

4 ex/AS

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Doina Vișan, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7778/2008. Curtea de Apel Craiova