Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 799/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.799/CM
Ședința publică din 10 noiembrie 2008
Complet specializat privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă C, cu sediul procesual ales la cabinet avocat, în C,-,.A,.1,.7, județul C și în C, 53, Port, împotriva sentinței civile nr. 246 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 07 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, strada - cel nr. 61, -A,.B,.44, având ca obiectdrepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 4 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 6.11.2008 și 10.11.2008, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Cad eclarat recurs la 30.04.2008 împotriva sentinței civile nr. 246 din 7.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 27.11.2007, reclamantul a chemat în judecată pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8 salarii de încadrare, obligarea la plata unor daune interese în sumă de 1 %/zi de la data nașterii obligației de plată a salariilor compensatorii până la data plății efective.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei până la data de 23.07.2007 când, prin dispoziția nr. 24, i s-a încetat contractul de muncă ca urmare reorganizării activității și asigurarea conducerii prin directori mandatați prin contracte de management.
Prin dispoziția nr. 24/23.07.2007, i s-a acordat o plată compensatorie echivalentă cu 8 salarii de încadrare avute la data încetării contractului individual de muncă, obligație care nu a fost respectată de conducerea societății.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 161 al, 4 art. 283 Codul muncii și art. 77 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea încetării de drept, la 29.06.2007, a contractului individual de muncă al salariatului, constatarea inexistenței dreptului acestuia de a primi o plată compensatorie, anularea dispoziției art. 5 din decizia nr. 24/23.07.2007, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, s-a arătat că, în urma adoptării OUG82/2007, contractul individual de muncă al reclamantului - ce era director în societate - încetase de drept la 29.06.2007, astfel că acesta nu mai avea dreptul la plata compensatorie prevăzută de art. 77 al. 1 din contractul colectiv de muncă pe unitate, acesta fiind statuată strict pentru situații prevăzute limitativ în alin. 2 pentru încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Reclamantul pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvențională solicitând respingerea cererii de anulare a dispoziției art. 5 din dispoziția nr. 84/23.07.2007 și inadmisibilitatea cererilor în constatare.
Se arată că, într-adevăr, s-a dispus modificarea contractului individual de muncă cu noi atribuții - director executiv - însă acesta nu a însemnat încetarea contractului individual de muncă cu privire la funcția de inginer. La 07.06.2007, adunarea generală a acționarilor a hotărât desființarea postului de director executiv și preluarea atribuțiilor acestuia de directorul general, astfel încât, încă dinaintea intrării în vigoare a nr.OUG 82/2007, contractul individual de muncă fusese afectat de o cauză de încetare.
Cu privire la cererile în constatare, s-a arătat că acestea sunt inadmisibile atât timp cât există posibilitatea realizării dreptului, respectiv anularea dispoziției privind acordarea plăților compensatorii.
La termenul din 08.02.2008, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererilor de constatare a încetării de drept, la 29.06.2007, a contractului individual de muncă al salariatului și de constatare a inexistenței dreptului acestuia de a primi o plată compensatorie.
Prin sentința civilă nr. 246 din 7.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta la plata a opt salarii de încadrare compensatorii, cu dobânda legală calculată de la data scadenței (23.07.2007) până la data plății efective.
S-a respins capătul de cerere privitor la plata daunelor interese de 1% pe zi din valoarea sumei.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut:
Prin contractul individual de muncă nr. 1132/11.09.1984, reclamantul a fost angajat de în funcția de inginer pe care a exercitat-o până la data de 27.03.2000 când, prin decizia nr. 04/27.03.2000 a Consiliului de Administrație, a fost numit în funcția de director executiv urmând a îndeplini atribuțiile cuprinse în fișa postului anexa 1/1352/27.03.2000 (filele 38-40 dosar).
Atribuțiile ce-i reveneau reclamantului corespunzător fișei postului de șef sector produse lichide au fost preluate de o altă persoană (decizia nr. 1130.05.2000-fila 50 dosar).
Prin hotărârea nr. 01/07.06.2007 a Adunării Generale a Acționarilor (fila 54 dosar), pârâta a dispus "reorganizarea activități și structurii organizatorice a societății (stat funcții, număr de posturi și organigramă) excluzându-se din rândul posturilor funcția de director general, director tehnic, director de exploatare și director economic."
Prin nr.OUG 82/2007, în vigoare de la 29.06.2007, s-au modificat dispozițiile din Legea nr. 31/1990 privind conducerea societăților comerciale pe acțiuni de către directori, stabilindu-se că directorul nu poate încheia cu societatea un contract de muncă pe durata îndeplinirii mandatului lor (art. 152 al. 1 modificat prin raportare la art. 1371al.3).
Astfel, s-a instituit obligația pentru directori (la fel ca în situația administratorilor) de a încheia, pentru conducerea unei societăți, doar contracte de mandat pentru o perioadă determinată în actul constitutiv (art. 15312al. 1), urmând a primi, în schimbul îndeplinirii îndatoririlor o remunerație asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii și impozitată potrivit legislației în materie.
OUG nr. 82/2007 mai prevede la art. V că, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.
Din conținutul Hotărârii nr. 1/07.06.2007 a (fila 54 dosar) care aprobă organigrama societății, precum și data adoptării acesteia -07.06.2007- rezultă că este imposibil ca aceasta să fie dată în executarea noilor prevederi ale Legii nr. 31/1990 introduse prin nr.OUG 82/2007, din moment ce aceasta întrau în vigoare abia la 29.06.2007.
Apoi, prin Hotărârea nr. 01/07.06.2007 a adunării generale extraordinare a acționarilor s-a modificat "art. 20 Directorii" din actul constitutiv al societății prin care s-a stabilit că "Consiliul de Administrație poate delega conducerea societății unui director general și conducerea activității comerciale, tehnice, administrative și financiar -contabilă unor directori, sub conducerea directorului general".
Astfel, nu numai că nu este vorba despre desființarea posturilor de director angajați prin contract individual de muncă și conferirea atribuțiilor corespunzătoare acestora unor directori în temeiul unor contract de mandat, ci mai mult se creează posibilitatea, prin modificarea actului constitutiv, de creare a unor noi posturi: director tehnic, director administrativ, director financiar contabil, corespunzător atribuțiilor delegate de Consiliul de Administrație "sub conducerea directorului general".
Devine așadar lipsită de susținere motivarea deciziei nr. 02/03.07.2007 (fila 10 dosar), prin care s-a desființat postul de director executiv ocupat de.
În cuprinsul acesteia se arată că desființarea este rezultatul "luării în considerare a noilor dispoziții ale legii societății comerciale" conform cărora conducerea societății pe acțiuni poate fi executată doar de directori mandatați ai societății, iar nu de directori angajați prin contract individual de muncă, astfel cum rezultă din Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor din 07.06.2007, decizia constituind "un extras sintetic al deliberărilor și deciziilor consiliului de administrație, potrivit consemnărilor olografe din registrul ședinței și deliberarea Consiliului de Administrație".
Aceste mențiuni nu corespund realității, având în vedere cronologia evenimentelor - hotărârea este adoptată in 07.06.2007, iar modificările Legii nr. 31/1990 prin sunt OUG în vigoare de la 29.06.2007- dar și conținutul hotărârii și Procesului-verbal al ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor (filele 56-66 și 67 -71 dosar).
Adevărata rațiune a desființării postului de director executiv este conținută de partea a II- a paragrafului 2 al motivării deciziei nr. 2/03.07.2007 (fila 10 dosar) și anume "asigurarea coordonării activității directorului de către directorul general, iar nu de directorul executiv."
De altfel, aceasta este esența modificării art. 20 din actul constitutiv al societății, astfel cum a fost modificat de adunarea generală extraordinară a acționarilor din 07.06.2007 - coordonarea activității directorului tehnic, directorului administrativ, directorului financiar-contabil, de către directorul general și nu de directorul executiv (care avea aceste atribuții conform fișei postului art. I lit.c - fila 39 dosar).
În consecință, instanța a constatat că postul ocupat de a fost scos din organigramă nu ca urmare a imposibilității continuării executării acestei funcții de o persoană angajată cu contract de muncă, ci drept consecință a eliminării din schema de personal și preluarea atribuțiilor corespunzătoare de director general.
Drept urmare, nu se mai pune problema incidenței art. V din OUG nr. 82/2007, din moment ce decizia nr. 24/23.07.2007 este dată în executarea hotărârii nr. 1a adunării generale extraordinare a acționarilor din 07.06.2007.
Art. V din OUG nr. 82/2007, care prevede încetarea de drept a contractele de muncă ale directorilor a nu prevede încetarea și a atribuțiilor de conducere corespunzătoare acestor funcții. O analiză atentă, bazată pe o interpretare restrictivă - obligatorie de fiecare dată atunci când se analizează excepții, cum este și aceea conținută de art. V din OUG nr. 82/2007 -, duce la concluzia că încetează de drept doar contractele de muncă ale directorilor, fiind păstrate atribuțiile de mandatar, indiferent de data acceptării acestora.
Acesta este sensul mențiunii din art. V din OUG nr. 82/2007 "în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe", dispoziția conținând, intrinsec, și situația acceptării mandatului anterior intrării în vigoare a ordonanței, iar pentru ambele ipoteze păstrând-se atribuțiile de mandatar
Astfel, salariatul a fost concediat nu ca urmare a încetării de drept a contractului individual de muncă, ci ca urmare a desființării postului ocupat de el, cu atât mai mult cu cât, și după modificarea Legii nr. 31/1990 prin OUG82/2007, ar fi trebuit să-și continue mandatul.
Drept consecință, s-a respins cererea de constatare a încetării de drept, la data de 29.06.2007, a contractului individual de muncă încheiat de cu.
Potrivit art. 77 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2006-2007, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa celui care angajează, salariații primesc, pe lângă celelalte drepturi cuvenite la zi, și o plată compensatorie în funcție de salariul de încadrare și vechimea încadrării; astfel, pentru o vechime de 15 ani, se acordă 8 salarii.
Prevederile al.1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit când unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Cum reclamantul a fost concediat tocmai ca urmare a restructurării și desființării postului de director executiv, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 77 al. 1, ca urmare a constatării situației prevăzute de art. 77 al. 2 lit. a) din colectiv de muncă la nivel de unitate.
Față de situația că reclamantul era angajat al din anul 1984 iar concedierea sa a intervenit în anul 2007 (având deci o vechime de peste 15 ani) acesta este îndreptățit la o plată compensatorie în cuantumul maxim de 8 salarii.
Pentru aceste motive, a fost respinsă cererea pârâtei reclamante de constatare inexistenței dreptului pârâtului de a primi o plată compensatorie pentru încetarea contractului individual de muncă din inițiativa
Cu privire la ultima solicitare din cererea reconvențională - de anulare a dispozițiilor art. 5 din Decizia nr. 24/23.07.2007 -, instanța a constatat că, deși se invocă, virtual, existența unei cauze de nulitate relativă, nu se motivează în fapt și în drept nici o astfel de situație.
Nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul întocmirii unor acte juridice cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.
Nu se arată care dispoziții legale imperative care protejează interesele societății au fost încălcate prin inserarea în dispoziția nr. 24/2007 a art. 5 privind acordarea plăților compensatorii.
Singura motivare în fapt, invocată de pârâta reconvenientă se leagă de presupusa aplicabilitate a prevederilor art. V din OUG 82/2007. Cum însă, pentru motivele arătate anterior, acestea nu puteau produce efecte în cazul reclamantului, iar concedierea acestuia s-a produs ca urmare a reorganizării, nu există nici un motiv de anulare a prevederilor din decizia de concediere prin care s-au acordat reclamantului plăți compensatori, față de soluțiile pronunțate asupra celorlalte solicitări de pârâtei reclamante, a fost respinsă cererea reconvențională în întregime, ca neîntemeiată.
Având în vedere art. 236 alin. 1 din Codul muncii potrivit căruia contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă și potrivit art. 243 Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, pentru motivele arătate anterior cu privire la aplicabilitatea, în cazul reclamantului, a prevederilor art. 77 al.1 din Colectiv de Muncă la nivel de unitate, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata a opt salarii de încadrare compensatorii, cu dobânda legală calculată de la data scadenței (23.07.2007) până la data plății efective.
Față de dispozițiile art. 3 din OG9/2000 potrivit cărora dobânda legală în toate celelalte cazuri cu excepția materiei comerciale se stabilește, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României diminuat cu 20%, considerând că, pentru neplata la termen a drepturilor de pensie, persoana îndreptățită poate primi numai dobânda legală, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la plata daunelor interese de 1% pe zi din valoarea sumei.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
La data de 29.06.2007 a intrat în vigoare nr.OG 82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, iar potrivit dispozițiilor art. V, " prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență."
În consecință, la data de 29.06.2007, contractul de muncă încheiat cu intimatul, așa cum fusese modificat în sensul împuternicirii acestuia cu atribuțiile de conducere corespunzătoare directorului executiv, a încetat de drept.
Astfel, dată fiind încetarea de drept, la data de 29.06.2007, a contractului individual de muncă încheiat anterior între societatea recurentă și reclamantul pârât, acesta nu mai avea dreptul la plata compensatorie prevăzută de dispozițiile art. 77 al.(1) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pentru anii 2006-2007, dat fiind faptul că această plată compensatorie este statuată strict, în dispozițiile al. (2), numai pentru anumite cazuri de încetare a contractului din inițiativa angajatorului. Ori, contractul individual de muncă nu încetase din inițiativa angajatorului, ci de drept, deci ca urmare a voinței legiuitorului, independent și indiferent de voința părților.
Prin sentința pronunțată în cauză a fost respinsă cererea reconvențională și a fost admisă acțiunea intimatului reclamant, recurenta fiind obligată de către instanță inclusiv la ceva ce reclamantul nu a solicitat în acțiunea sa, respectiv plata dobânzii legale (corespunzătoare plății salariilor compensatorii).
Deși în motivarea cererii a indicat drept temei de drept material dispozițiile legii nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legi nr. 31/1990, instanța le-a ignorat cu desăvârșire și, ca urmare, a pronunțat o sentință vădit netemeinică.
Interdicția încheierii de către directori a unui contract de muncă cu societatea nu a fost introdusă în Legea 31/1990 prin nr.OUG 82/2007, la data de 29.06.2007, ulterior hotărârii nr. 1/7.06.2007, ci prin Legea nr. 441/2006, la data de 1.12.2006, anterior hotărârii nr. 1/7.06.2007.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând în esență următoarele:
Indiferent de scopul pentru care prin hotărârea nr. 1/7.06.2007 s-a dispus reorganizarea societății și, drept urmare, desființarea postului de director executiv, acțiunea intimatului reclamant este admisibilă pentru faptul că, urmare acestei hotărâri a încetat contractul individual de muncă.
Nicăieri în dispozițiile legale invocate de către recurentă nu există sancțiuni în cazul nerespectării dispozițiilor legii 441/2006 și nici nu se poate considera, analizând cuprinsul hotărârii mai sus menționată că aceasta ar fi fost dată în vederea respectării legii.
În mod corect instanța de fond a apreciat că " adevărata rațiune a desființării postului de director executiv este asigurarea coordonării activității de către directorul general și nu de către directorul executiv", motivare care apare în decizia nr. 2/3.07.2007 a al, partea a doua, paragraful doi.
Recurenta pârâtă invocă prevederile art. 5 din OUG82/2007, prin care se stipulează în mod expres faptul că la data intrării în vigoare a ordonanței încetează de drept mandatul administratorilor/directorilor care au contracte individuale de muncă.
Instanța, în mod corect, a observat cronologia evenimentelor, respectiv: adoptarea hotărârii nr. 1/7.06.2007 și intrarea în vigoare a nr.OUG 82/2007 la data de 29.06.2007.
Mai mult decât atât, chiar recurenta pârâtă admite faptul că nu a observat dispozițiile imperative ale acestei ordonanțe, drept urmare nu avea cum să o aibă în vedere la desființarea postului de director executiv, respectiv la încetarea contractului individual de muncă al intimatului reclamant.
De asemenea, prin hotărârea s-a modificat art. 20 "Directorii" din actul constitutiv al societății, atribuțiile directorului executiv, post ocupat de către reclamant, fiind preluate de directorul general, post care nu a fost desființat.
În această situație, în mod corect instanța a apreciat ca fiind lipsită de susținere motivația din cuprinsul deciziei nr. 2/3.07.2007, referitoare la faptul că desființarea postului de director executiv este rezultatul " luării în considerare a noilor dispoziții ale legii comerciale".
Recursul este fondat și va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței civile atacate pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Acțiunea reclamantului a vizat în principal obligarea pârâtei la plata salariilor compensatorii în temeiul art. 77 al.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar cererea reconvențională a vizat încetarea de drept a contractului individual de muncă începând cu 29.06.2007, inexistența dreptului pârâtului de a primi plăți compensatorii și anularea dispozițiilor art. 5 din decizia nr. 24/23.07.2997 de acordare a acestor plăți compensatorii.
Recursul a criticat sentința pentru motivele mai sus arătate pornind de la considerentul că la data de 29.06.2007, urmare intrării în vigoare a nr.OUG 82/2007 s-a derogat prin art. V de la prevederile art. 56 din legea 53/2003 ( Codul muncii ), contractul individual de muncă al intimatului a încetat de drept, dar și că anterior nu era posibilă încheierea unui contract individual de muncă pentru directori, interdicția fiind instituită prin legea nr. 441/2006 la data de 1.12.2006.
Cu toate că recurentul cunoștea cuprinsul dispozițiilor legale invocate prin motivele de recurs a continuat să-l mențină pe intimat în funcția de director executiv, deși în ședințele consiliului de administrație încă din 26.01.2007 s-a luat în discuție înființarea funcțiilor de directori în conformitate cu noile dispoziții ale Legii -.
În aceste împrejurări, adunarea generală extraordinară a acționarilor din 7.06.2007 a aprobat reorganizarea activității societății în sensul asigurării conducerii prin directori mandatați ai societății, iar nu prin directori angajați cu contract de muncă.
Măsurile organizatorice adoptate de adunarea generală extraordinară din 7.06.2007 au stat la baza adoptării deciziei nr. 2/3.07.2007 prin care s-a desființat postul de director executiv și nu nr.OUG 82/2007 invocată prin motivele de recurs.
Cauza desființării postului fiind reorganizarea activității de conducere, a determinat pe angajator să emită decizia nr. 24/23.07.2007 prin care a hotărât că salariatul este îndreptățit la o plată compensatorie echivalentă cu valoarea a opt salarii de încadrare avute la data încetării contractului de muncă, conform art. 77 al(1) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2006 - 2007.
Art. 77 din contractul colectiv de muncă pe unitate cuprinde cazurile în care salariații sunt îndreptățiți să primească plăți compensatorii, printre acestea fiind și situația în care " unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării".
Ipoteza încetării de drept a contractelor de muncă ale directorilor în sensul avut în vedere de OUG82/2007 este ulterioară deciziei de reorganizare luată la nivelul unității, astfel că, un asemenea temei nu putea fi avut în vedere întrucât el este ulterior.
În considerarea principiului constituțional care instituie neretroactivitatea legii, efectul legii producându-se pentru viitor, nu poate constitui temei de încetare a contractului individual de muncă G 82/2007, decizia în acest sens fiind cu mult anterioară.
Drept urmare, ne însușim în totalitate considerentele instanței de fond din această perspectivă.
Hotărârea este însă criticabilă în modalitatea în care a obligat pe angajator la plata dobânzilor legale la sumele acordate, deși nu a fost investită cu o asemenea pretenție, realizând astfel o veritabilă " plus petita" ce urmează a fi remediată prin modificarea sentinței în sensul înlăturării din dispozitiv a acestei obligații instituită în sarcina angajatorului.
În baza art. 312 Cod pr. civilă se va admite recursul cu consecința modificării sentinței în sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă C, cu sediul procesual ales la cabinet avocat,în C,-,.A,.1,.7, județul C și în C, 53, Port, împotriva sentinței civile nr. 246 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 07 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, strada - cel nr. 61, -A,.B,.44.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură din dispozitiv obligația pârâtei de a plăti dobânzi legale.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond;
Red.dec.jud. -
Dact.gref.
4 ex./28.11.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol
