Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 801/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 801
Ședința publică din 8 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă C "" SA împotriva sentinței civile nr. 1492/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă reclamanta-intimată, iar pentru pârâta-recurentă se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei-recurente depune la dosar: raport de expertiză contabilă extrajudiciară, efectuat de Expert; actul emis de Comisia paritară sub nr.3793/18.06.2007; Nota emisă de Comisia paritară sub nr.5140/31.08.2007; adresa nr.53948/1992 și adresa nr.54199 de completare, emise de către Direcția generală a legislației muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii; punct de vedere al expertului contabil; adresele nr.830 și 831 din 5.02.2008, emise de către Departamentul resurse umane al; hotărârile civile nr.549, nr.550, nr.546, nr.551, nr.548 din 24.01.2008, pronunțate de către Tribunalul București; sentința civilă nr.1671/09.11.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1612/05.11.2007 a Tribunalului București; opinia separată la hotărârea civilă nr.400/21.01.2008 a Tribunalului București; certificat de grefă în dosarele nr-, nr- și nr-; sentința civilă nr.1562/25.10.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1456/06.12.2007 a Tribunalului Suceava; sentința civilă nr.1697/03.10.2007 a Tribunalului Tulcea; sentința civilă nr.566/11.10.2007 a Tribunalului Vrancea; sentința civilă nr.684/14.07.2005 a Tribunalului Prahova; sentința civilă nr.1086/08.11.2007 a Tribunalului O l t; raport de expertiză contabilă în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în dosarul nr- al Tribunalului Iași și în dosarul nr- al Tribunalului Brăila și extras din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă de.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică pentru motivele expuse în cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 1492/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei C "" SA B; a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei drepturi salariale cuvenite și neacordate reprezentând prime de C aferente anilor 2004-2006 și prime de Paști aferente anilor 2004-2007, în sumă de 9.330 lei și dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate în sumă de 899 lei. Totodată, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin ceeași sentință s-au respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a prematurității acțiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de pârât, prin întâmpinare sunt nefondate. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a apreciat că, în speță, sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c, coroborate cu cele ale art. 166 alin.1 din Codul muncii, astfel încât, raportat la data introducerii acțiunii și natura obiectului litigiului, dreptul material la acțiune al reclamantei nu s-a prescris. Dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii au caracter special față de cele ale art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, fiind derogatorii de la acestea din urmă.
Pentru a stabili incidența acestor dispoziții legale, prima instanță a avut în vedere natura juridică a drepturilor reclamate prin acțiunea pendinte. Față de dispozițiile art.155 din Codul muncii și ale art.128 alin.2 lit.d din contractul colectiv de muncă, s-a apreciat că suplimentările de Paște și de C reprezintă drepturi salariale, atât în înțelesul Codului muncii, cât și al contractului colectiv de muncă. Apărarea pârâtei că drepturile reclamate nu au caracter periodic pentru a fi calificate drepturi salariale a fost înlăturată, întrucât ele se acordă de două ori pe an și în fiecare an.
Cu referire la excepția prematurității cererii s-a arătat că drepturile reclamantei s-au născut prin însăși reglementarea lor în contractul colectiv de muncă, fiind posibilă exercitarea lor doar în urma survenirii sărbătorilor de Paște și, respectiv, de Termenul de 15 zile prevăzut de art.168 din contractul colectiv de muncă, chiar dacă a fost instituit în favoarea pârâtei, s-a împlinit pentru anii la care se referă pretențiile deduse judecății. Acest termen și negocierile menționate în cuprinsul art.168 din contractul colectiv de muncă nu condiționează nașterea și exercițiul drepturilor în litigiu, astfel încât nicio dispoziție legală sau contractuală nu reglementează vreo procedură prealabilă sesizării instanței.
Conform art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004,"cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe P SA". Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că, în anul 2003, aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate, negociate și aplicabile pe anii 2005-2007 au meținut prevederile art.168 alin.1, însă, urmare a dispozițiilor art.168 alin.2, societatea pârâtă nu a mai acordat suplimentările reglementate de art.168 alin.1 după anul 2003.
Coroborând dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 cu cele ale art.168 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007, instanța de fond a apreciat că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute la art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004-2007, deoarece au meținut aceste prevederi legale în contractele colective de muncă pe anii 2004-2007. menționate anterior au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru anul 2003.
Apărarea pârâtei că părțile semnatare au interpretat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin prisma art.977 Cod civil, în sensul că intenția lor comună a fost ca suplimentările salariale să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat și după anul 2003, fost înlăturată de către instanța de fond cu motivarea că o astfel de interpretare nu este necesară în cauză, deoarece clauza cuprinsă în art.168 nu este neclară.
Din formularea acțiunii pendinte rezultă că între părți nu există consensul, cerut de art.9 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deoarece sindicatul nu are calitatea de parte a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ci de reprezentant al salariaților care sunt parte a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel încât prevederile în litigiu trebuie interpretate în favoarea salariaților.
Interpretarea dată de comisia paritară articolului 168 este o încercare de modificare a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, neputând produce efecte decât pentru viitor.
Pretențiile reclamantei de obligare a pârâtei la plata suplimentărilor de Paște pentru anii 2005 și 2006, iar de C pentru anii 2004 și 2005, cu daune pentru neachitarea la termen a acestor drepturi, în cuantumul îndicat în cererea de chemare în judecată au fost respinse, întrucât acest cuantum nu a fost probat prin înscrisurile depuse la dosar, fiind posibilă calcularea lui de către pârâtă, inclusiv actualizarea sumei astfel stabilită cu indicele de inflație, cu ocazia plății acestor suplimentări salariale.
Pârâta C SA Baf ormulat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele prevăzute de art.3041raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în cauză, a operat prescripția reglementată de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, deoarece drepturile salariale pretinse prin acțiunea pendinte își au izvorul în contractul colectiv de muncă indicat.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa distinct două situații fundamental diferite, și anume: situația în care salariatul se adresează instanței pentru a obține drepturile salariale neacordate și prevăzute exclusiv printr-o clauză a contractului colectiv de muncă și situația în care el solicită drepturile salariale neacordate, invocând un alt suport juridic. Astfel, în cuprinsul art. 283 alin. 1 din Codul muncii au fost reglementate termene de prescripție diferite și speciale pentru situațiile expres și limitativ enumerate, care constituie excepții de la regulă generală instituită de art. 283 alin. 2 din Codul muncii.
Excepția prematurității a fost respinsă în mod neîntemeiat de către prima instanță, deoarece reclamanta, prin intermediul sindicatului, care l-a reprezentat la momentul negocierii contractului colectiv de muncă de care se prevalează, trebuia să încerce soluționarea diferendului în comisia paritară constituită la nivel de unitate. În acest sens, art. 96 alin. 5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 statuează că părțile se vor putea adresa Comisiei Paritare la nivel de ramură, doar cu privire la problemele rămase în divergență. Reclamantul-intimat a nesocotit prevederile acestui articol.
Prin dispoziția nr. 3793/18.06.2006, care este obligatorie și opozabilă tuturor membrilor semnatari, comisia paritară a confirmat intenția părților semnatare a contractului colectiv de muncă cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori. Instanța de fond a ignorat această dispoziție. Nota nr.5149/31.08.2007 asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA, explică, în mod clar, care au fost considerentele pentru care părțile au convenit modalitatea de includere a primelor în salariul de bază, precum și menținerea acestei decizii și pentru anii care au urmat, în forma în care se regăsește în contract.
Prima instanță a adăugat și completat voința reală a părților, depășind cadrul acordului lor de voință.
Primele s-au acordat, începând cu anul 2003, prin includerea lor în salariul lunar, astfel încât nu există un prejudiciu. Instanța de fond nu a motivat inutilitatea administrării probei cu expertiza contabilă.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, art. 283 Codul muncii.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că hotărârea atacată este temeinică și legală, fiind dată cu respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, criticile formulate de către recurentă fiind nefondate.
Pârâta-recurentă a depus la dosar: raport de expertiză contabilă extrajudiciară, efectuat de Expert; actul emis de Comisia paritară sub nr.3793/18.06.2007; Nota emisă de Comisia paritară sub nr.5140/31.08.2007; adresa nr.53948/1992 și adresa nr.54199 de completare, emise de către Direcția generală a legislației muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii; punct de vedere al expertului contabil; adresele nr.830 și 831 din 5.02.2008, emise de către Departamentul resurse umane al; hotărârile civile nr.549, nr.550, nr.546, nr.551, nr.548 din 24.01.2008, pronunțate de către Tribunalul București; sentința civilă nr.1671/09.11.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1612/05.11.2007 a Tribunalului București; opinia separată la hotărârea civilă nr.400/21.01.2008 a Tribunalului București; certificat de grefă în dosarele nr-, nr- și nr-; sentința civilă nr.1562/25.10.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1456/06.12.2007 a Tribunalului Suceava; sentința civilă nr.1697/03.10.2007 a Tribunalului Tulcea; sentința civilă nr.566/11.10.2007 a Tribunalului Vrancea; sentința civilă nr.684/14.07.2005 a Tribunalului Prahova; sentința civilă nr.1086/08.11.2007 a Tribunalului O l t; raport de expertiză contabilă în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în dosarul nr- al Tribunalului Iași și în dosarul nr- al Tribunalului Brăila și extras din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă de, pentru a proba susținerile din cererea de recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivelul societății pârâte pe anii 2003-2006, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA".
Art.155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Față de dispozițiile contractuale și legale citate anterior, primele de Paști și de C, reclamate prin acțiunea pendinte, au natura unor adaosuri la salariul de bază, deoarece ele sunt obligatorii și au caracter constant, fiind reglementate printr-o clauză expresă din contractul colectiv de muncă la nivel de angajator.
Din coroborarea dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul muncii cu cele ale art. 166 din Codul muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani, conform art.283 lit. c din Codul muncii. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție reglementat de art. 283 lit. c din Codul muncii.
În raport de cele expuse anterior, excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, întrucât obiectul acțiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit și neachitat reclamantei, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Conform art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă,"în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unor proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege".În mod corect, instanța de fond a apreciat că excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, deoarece nu există nicio dispoziție legală sau contractuală care să oblige reclamanta să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Împrejurarea că nu au avut loc negocieri pentru punerea în executare a obligației prevăzută de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă nu poate fi interpretată în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și ale art.96 alin.5 din contractul colectiv de muncă, așa cum pretinde pârâta-recurentă. Dreptul de acces la justiție al salariatului pentru obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale nu poate fi condiționat de încercarea salariatului de a soluționa diferendul în comisia paritară, constituită la nivelul unității din reprezentanți ai patronatului și din reprezentanți ai sindicatului. De altfel, prevederile art.96 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nu au fost invocate de către pârâta-recurentă în susținerea excepției prematurității acțiunii în fața primei instanțe.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea apreciază că sentința recurată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, astfel încât este temeinică și legală, nefiind aplicabile motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 coroborate cu dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă.
Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluția crescătoarea a salariului reclamanta ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât și în anii următori, și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, dat fiind că, în speță, se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, și sunt incidente prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.
"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată la Comisia Paritară a SA sub nr.5149/31.08.2007, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adițional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condițiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voință al părților contractante
Prin urmare, instanța de fond, a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Rapoartele de expertiză contabilă și hotărârile judecătorești, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanță în cauză, deoarece, față de prevederile art.167 alin.1, art.169 alin.1 și art.201 Cod de procedură civilă, instanța nu este ținută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudența nu este izvor de drept.
Totodată, Curtea apreciază că adresa nr.53948/1992 și adresa nr.54199 de completare a primeia, emise de către Direcția generală a legislației muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii, nu sunt utile soluționării cauzei, întrucât se referă la modul de completare a carnetelor de muncă și nu sunt apte să probeze includerea drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în salariile angajaților societății pârâte.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă C "" SA B ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta - recurentă SC SA B împotriva sentinței civile nr.1492/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.- - - - - -
GREFIER - -
Red. /05.05.2008
Tehnored.: / 2 ex./07.05.2008
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici, Mihail Decean
