Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 818/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 818/
Ședința publică din 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PRIN PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.380 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, cu sediul în B, calea nr. 47, și intimații - pârâți STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B cu sediul în B, calea nr. 47, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a Curții de APEL GALAȚI sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data de 1.07.2008 pentru reclamanții și, respectiv 1.08.2008 pentru reclamantul, până la data pronunțării și în continuare până la data modificării legislative care să reglementeze acest spor.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că își desfășoară activitatea ca procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și că se află într-o situație identică cu personalul din unitățile bugetare sub aspectul obligației de confidențialitate, deoarece desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate, iar o parte dintre ei dețin certificate ORNISS prin care se atestă gestionarea informaților clasificate, potrivit art.28 din Legea nr.182/2002.
În acest sens au invocat dispozițiile art.13 din nr.OG9/2001 pentru modificarea nr.OUG57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din unitățile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor și art.30 alin.3 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Reclamanții au susținut că în calitate de reprezentanți ai sistemului judiciar sunt discriminați în sensul art.2 și 6 din nr.OG137/2000, deoarece le-a fost refuzată plata sporului de confidențialitate cu motivarea că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale și că potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
De asemenea, au susținut că sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată care se coroborează cu dispozițiile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art.14 din Cnvenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și art.4 din Carta socială ratificată prin Legea nr.74/1999.
Reclamanții au mai apreciat că acordarea despăgubirilor salariale pretinse nu reprezintă un adios la lege, ci o aplicare a dispozițiilor art.269 Codul muncii, ce garantează dreptul la despăgubiri inclusiv pentru discriminări în muncă.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că nu are calitatea de angajator al reclamanților, aceștia având raporturi juridice de muncă încheiate direct cu MINISTERUL PUBLIC prin organele teritoriale.
La rândul său MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
Drept argument a invocat faptul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile nr.OG137/2000 și că atât timp cât prin decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și ale art.27 din acest act normativ sunt neconstituționale, instanța nu poate da curs cererii reclamanților deoarece ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Pârâtul a mai susținut că Legea nr.444/2006 a fost adoptată și a intrat în vigoare începând cu 1.02.2006, astfel că solicitarea reclamanților contravine principiului neretroactivității legii. În plus, a invocat faptul că reclamanții nu sunt cadre militare în activitate sau militari angajați pe bază de contract și nu sunt nici funcționari publici cu statut special sau personal civil într-o instituție militară pentru a beneficia de prevederile acestei legi, iar principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, diferența de tratament devenind discriminatorie numai dacă intervine în cazuri similare.
De asemenea, a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației ca neîntemeiat, întrucât MINISTERUL PUBLIC, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
A mai învederat instanței că între el și reclamanți nu există nici o convenție cu privire la acordarea unor dobânzi, astfel că dispozițiile nr.OG9/2000 în temeiul cărora reclamanții au solicitat acordarea dobânzilor legale nu își găsesc aplicarea.
Totodată, pârâtul a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, întrucât chematul în garanție răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete.
Prin sentința civilă nr.26 F/18.02.2009 Curtea de APEL GALAȚIa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, unde acțiunea a fost înregistrată pe rolul Secției civile sub nr-.
Prin Sentința Civilă nr. 380/2009 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să plătească fiecărui reclamant sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 15.12.2009 și în continuare până la data modificării legislative care să reglementeze acest spor, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
A respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, și ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A reținut în motivare că așa cum reiese din adresa nr.6248/III/13/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, reclamanții, și sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, calitate pe care și au dobândit- de la data de 1.07.2008, iar la data de 1.08.2008.
În această calitate reclamanții au obligația să respecte secretul confidențialității lucrărilor care au acest caracter, obligație prevăzută atât de art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, cât și de art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 în referire la art.15 din Codul deontologic.
Pentru acest motiv au solicitat să le fie plătit sporul de confidențialitate de până la 15% de care beneficiază alte categorii de personal cărora le revine această obligație.
Întrucât sporul pretins se acordă de către angajator, iar între reclamanți și Statul Român nu există raporturi directe de muncă, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât este fondată, astfel că pentru acest considerent a respins acțiunea îndreptată împotriva sa.
Cât privește excepția inadmisibilității invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se constată că argumentele expuse în susținerea ei vizează de fapt fondul cauzei, urmând a fi analizate în acest context.
Referitor la aceasta instanța constată că textele de lege menționate în motivarea acțiunii prevăd într-adevăr acordarea sporului de confidențialitate pentru anumite categorii de personal, expres stabilite prin actele normative respective.
Salarizarea reclamanților este reglementată însă prin Legea nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006, care constituie normă specială în materie, fiind de strictă interpretare și aplicându-se cu prioritate și care nu prevede acordarea unui astfel de spor.
Din acest motiv reclamanții se consideră discriminați în raport cu alte categorii de personal și au invocat dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Cu privire la această ordonanță se reține că prin deciziile nr.818, 819,820 și 821 pronunțate de Curtea Constituțională la data de 3.07.2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, constatându-se că sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în cauză este vorba despre o situație similară celei la care fac referire expresă deciziile Curții Constituționale, întrucât se cere să se constate că dispozițiile egii nr.45/2007 privind salarizarea procurorilor sunt discriminatorii față de alte legi care prevăd plata sporului de confidențialitate și se solicită plata acestui spor prin raportare la acele acte normative, ceea ce presupune implicit înlocuirea dispozițiilor legii speciale aplicabile reclamanților cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe de altă parte, instanța reține că prin decizia nr.46/15.12.2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Față de cele expuse și ținând seama că potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, instanța apreciază că solicitarea reclamanților de a li se plăti sporul de confidențialitate nu are temei legal decât pentru perioada ulterioară datei de 15.12.2008, când s-a pronunțat decizia instanței supreme.
Conform art.161 alin.4 Codul muncii, ntârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Reclamanții sunt deci îndreptățiți să primească daune-interese pentru neplata sporului de confidențialitate.
Atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate, cât și acordarea de dobândă legală la această sumă au însă scopul de a acoperi daunele create prin neplata la timp a drepturilor salariale pretinse.
Întrucât reclamanții nu pot primi de două ori reparații pentru aceste daune, iar potrivit acțiunii au optat întâi pentru actualizarea cu indicele de inflație, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să plătească reclamanților sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 15.12.2008 și în continuare, până la data modificării legislative care să reglementeze acest spor, spor ce va fi actualizat cu indicele de inflație la data plății.
În ce privește cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, se reține că prin ea se solicită ca acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Într-adevăr, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, elaborarea bugetului se face de către acest minister, pe baza propunerilor înaintate de ordonatorii principali de credite. Bugetul se întocmește în numele Guvernului și este supus spre aprobare Parlamentului, iar Ministerul Finanțelor Publice dispune măsuri pentru aplicarea politicii fiscal bugetare în numele Guvernului.
Prin acțiune nu s-a solicitat însă ca MINISTERUL PUBLIC să adopte un proiect de rectificare a bugetului, ci să plătească anumite drepturi salariale.
Chiar dacă plata acestor drepturi implică rectificarea bugetului pârâtului, care este ordonator principal de credite, trebuie să se țină seama că alocarea pentru ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare cheltuielilor se realizează prin bugetul de stat, nu de către Ministerul Finanțelor Publice.
Ca urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în garanție și dispozițiile art.60 Cod procedură civilă, instanța constată că este nefondată cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, prin care a solicitat modificarea ei și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că prin Decizia nr. 821/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin acordarea drepturilor solicitate de reclamanți, instanța a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților, încălcând atribuțiile puterii legiuitoare și dispozițiile constituționale privind separația puterilor în stat.
Consideră că nu există nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
De asemenea, apreciază că sporul salarial solicitat nu se include în retribuția tarifară de încadrare și ca urmare nu trebuie transcris în carnetul de muncă.
Susține și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși sporul de confidențialitate nu este prevăzut de legea de salarizare a magistraților, curtea reține că acțiunea reclamanților este întemeiată față de decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Astfel, în interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata, cu modificările si completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) si (2) din Codul deontologic al magistraților, si ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificata si completata, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, s-a constatat ca judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunara, respectiv salariul de baza brut lunar.
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
Față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra acestei probleme de drept, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Chiar dacă prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, această decizie are efecte doar pentru viitor și nu modifică în nici un fel Decizia în interesul legii, care este obligatorie pentru instanțe.
În mod corect s-a dispus actualizarea cu rata inflației la data plății a sumelor datorate. Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la necesitatea efectuării mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților, curtea constată că acțiunea nu cuprinde și acest capăt de cerere, ca urmare nu va analiza acest motiv de recurs.
De asemenea corect a fost respinsă cererea de cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că acesta nu are în atribuții rectificarea bugetului Ministerului Public și nu alocă fonduri bugetare celorlalți ordonatori principali de credite decât potrivit celor aprobate prin Legea bugetului de stat sau de rectificare potrivit capitolelor și destinațiilor prevăzute în acestea.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PRIN PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.380 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 31 August 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /30.09.2009
:DC/2 ex/02.10.2009
Fond:/A-M
Asistenți judiciari:/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
