Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,

DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 846/

Ședința publică din 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Rizea

JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 3: Roxana Maria

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC ȘI COMERȚ SRL în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect: "drepturi bănești", împotriva sentinței civile nr. 351/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 9 iunie 2009, când instanța a rămas în pronunțare asupra actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere solicitarea părților de judecare a cauzei în lipsă, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în vederea deliberării, la 16.06.2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 351/06.04.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC. ȘI COMERȚ SRL, reprezentată prin director și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 770 lei, reprezentând contravaloarea indemnizației cuvenite pentru 15 zile prevăzute de art. 61 alin. 1 lit."c" din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul societății pârâte în temeiul Contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 5/7.12.2007, în profesia de agent transport.

Potrivit Certificatului de naștere nr. -, la data de 17.11.2008, reclamantului i s-a născut minora --.

Art. 2 și 3 din Hotărârea nr. 244/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999 statornicesc că, solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adresează în scris, în primele 8 săptămâni, de la nașterea copilului, conducerii unității în care tatăl își desfășoară activitatea. Aceasta din urmă are obligația de a dispune luarea măsurilor necesare în vederea acordării concediului paternal, care se acordă numai dacă titularul acestui drept are calitatea de salariat.

În conformitate cu prevederile art. 61 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007-2010, salariații au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie, în speță nașterea unui copil - 5 zile + 10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură.

Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 29.12.2009, potrivit Dispoziției nr. 1/12.01.2009, în temeiul prevederilor art.55 lit. b din Codul muncii, ca urmare a solicitării reclamantului, care la data de 11.11.2008 a depus la societatea pârâtă o cerere de Demisie înregistrată sub nr.114 prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă după efectuarea celor 30 de zile de preaviz.

Cererea susmenționată, poartă atât număr, dată de înregistrare și ștampila unității pârâte, la fel și solicitarea privind acordarea concediului de odihnă, deci apărările referitoare la faptul că de la data solicitării drepturilor în cauză, reclamantul era salariatul societății iar susținerea că acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă sunt nejustificate, nefiind depuse probe în acest sens.

Pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul nu a fost angajatul său după data da 11.11.2008, cu atât mai mult cu cât potrivit Dispoziției nr. 1/12.01.2009, raporturile de muncă dintre cele două părți au încetat conform art.55 lit. b din Codul muncii la data de 29.12.2008.

De asemenea, pe actul numit Cerere de concediu, există mențiunea,15 zile - concediu de paternitate, respectiv 15 zile - concediu de odihnă".

Reclamantul a demonstrat faptul absolvirii cursului de puericultură prin Atestatul eliberat de către Cabinetul medical individual de familie, din care reiese că acesta a însușit temeinic noțiunile elementare teoretice și practice, necesare pentru îngrijirea copilului nou-născut.

Așadar, reclamantul îndeplinește toate condițiile prevăzute atât de legea precitată cât și de art. 61 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, astfel încât instanța a apreciat pretențiile reclamantului întemeiate, sens în care au fost admise cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 770 lei, reprezentând contravaloarea indemnizației cuvenite pentru 15 zile prevăzute de contractul susmenționat, potrivit dispozitivului de mai jos.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtaarătând că hotărârea este netemeinică întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de predare a certificatului de naștere al copilului și a atestatului care dovedește absolvirea cursului de puericultură nici până la data de 29.12.2008, timp în care contractul său de muncă era în vigoare și nici în primele 8 săptămâni de la data nașterii copilului, respectiv până la data de 15.01.2009. De altfel, neplata indemnizației s-a datorat faptului că cererea reclamantului a fost prematură, înainte de nașterea copilului, iar cuantumul stabilit de instanță nu este corect determinat.

Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 210/1999 privind acordarea concediului paternal și a dispozițiilor art. 2 și 3 din HG nr. 244/2000 pentru aprobarea normelor metodologice reclamantul îndeplinea condițiile impuse de lege. Acestuia i s-a născut un copil, a urmat cursurile de puericultură și a solicitat concediul paternal în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului.

Din înscrisurile depuse la prima instanță rezultă că cererea sa de acordare a concediului a fost depusă și aprobată de recurentă, care a acordat cele 15 zile de concediu paternal. Faptul că cererea a fost depusă anterior nașterii copilului nu constituie un impediment la plata indemnizației, având în vedere că din certificatul de naștere rezultă că reclamantului i s-a născut un copil, iar perioada de acordare a acestui concediu a fost alternativă cu cea a concediului de odihnă pe care îl avea de efectuat.

Susținerea potrivit căreia nu au fost depuse actele necesare pentru acordarea concediului nu este probată în nici un fel de către recurentă și de altfel ar fi greu de crezut că s-a aprobat concediul, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 14 dacă nu existau toate actele atașate cererii.

Afirmația privind eliberarea ulterioară a adeverinței medicale care atestă absolvirea cursului de puericultură nu este reală, la dosarul cauzei aflându-se într-adevăr o adeverință medicală din data de 27.01.2009 ( fila 6 ) din care rezultă însă că i s-a eliberat și anterior, la data de 03.11.2008, o adeverință cu nr. 10895 prin care se atestă absolvirea cursului de puericultură.

În ceea ce privește cuantumul indemnizației, acesta a fost acordat în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 210/1999, instanța nefiind datoare să detaileze atâta timp cât legea este clară și face referire la salariul corespunzător perioadei respective, fiind o problemă de executare a hotărârii.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC" și Comerț "SRL împotriva sentinței civile nr. 351/06.04.2009 a Tribunalului Covasna.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.06.2009.

Președinte,

pt. - -,

aflată în concediu de odihnă,

semnează:Președintele instanței,

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

Red. /10.07.2009

Dact. /10.07.2009

Jud. fond: -

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Brasov