Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 8572/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8572
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.477/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Colegiul Tehnic Domnul, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, precum și intimatul pârât prin avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratră recurentul reclamant a depus înscrisuri, după care, avocat solicită comunicarea înscrisurilor depuse, fără a solicita termen pentru observarea lor.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Recurentul reclamant considerând că nu s-a făcut o judecată a fondului deoarece pârâta nu a depus actul dedus judecății, hotărârea consiliului de administrație și contractul individual de muncă, că sentința este lipsită de temei legal, deoarece consiliul de administrație al Grupului Școlar nu este abilitat să suspende, ci numai consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Mehedinți și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Depune concluzii scrise.
Avocat, apreciind netemeinice criticile formulate de recurentul reclamant, că măsurile de suspendare au fost luate în urma declanșării unui conflict cu clasa a XII a, fiind formulate mai multe plângeri penale, că suspendarea nu este o suspendare a contractului individual de muncă, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 477/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Colegiul Tehnic "Domnul ".
S-a dispus obligarea reclamantului să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul este cadru didactic la Colegiul Tehnic "Domnul " și în anul școlar 2007 / 2008 i s-au atribuit 210 ore suplimentare față de norma didactică.
Ca urmare a adresei transmisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, din care rezultă că se fac cercetări față de pentru infracțiunile prev. de art.254 al.1, art. 246 și art. 194 al.1 Cod Penal, Consiliul de administrație al pârâtei a luat măsuri ca până la definitivarea cercetărilor penale, reclamantul să nu desfășoare orele de limba și literatura română, precum și dirigenția la cls. a-XII-a
Măsura luată de Consiliul de administrație al pârâtei nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci are în vedere asigurarea obiectivității în cursul cercetării penale și evitarea unui climat tensionat între elevi și profesor.
Reclamantului i s-a păstrat norma didactică conform art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, având și ore suplimentare la alte clase.
S-a arătat că activitatea reclamantului se desfășoară în baza Contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, astfel că, organul de conducere, respectiv Consiliul de administrație are competență de a lua orice măsuri ce se impun pentru buna desfășurare a activității unității de învățământ.
Inspectoratul Școlar M, potrivit art. 142 lit.g Legea nr.84/1995, legea învățământului coordonează încadrarea unității de învățământ cu personalul didactic necesar în conformitate cu statutul cadrelor didactice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul promovat de reclamant se arată, în esență următoarele:
Măsura luată de al Consiliului Tehnic"Domnul " Dr.Tr.S aceea de a-l suspenda din funcțiile de profesor de limba și literatura română și diriginte al clasei a XII- este dată cu încălcarea legii, în speță a Regulamentului de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, aprobat prin ord. Ed. nr.4925/2005, Secția a IV-a, Consiliul de Administrație, art.31.
S-a mai arătat că măsura nu s-a dat printr-o decizie încălcându-se astfel prevederile art.268(2) din Legea 53/2003 și nu au fost aplicate prevederile privind prezumția de nevinovăție.
La data începerii anului școlar 2007-2008 reclamantul a fost încadrat ca profesor de limba și literatura română la clasa a XII-a și ca diriginte la aceeași clasă conform fișei de încadrare a școlii pentru anul școlar 2007-2008, arătând că pentru orele pe care le efectua la această clasă cât și pentru activitatea de diriginte trebuia să fie remunerat pe întreaga durată a anului școlar în afara cazurilor prevăzute de Legea 53/2003, art.52, al.1 lit.c, deoarece aceste ore sunt parte componentă a contractului individual de muncă.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea contestației.
Prin întâmpinare, intimatul Colegiul Tehnic "Domnul " solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că măsura de suspendare a fost anulată prin Hotărârea colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar și cu atât mai mult nici nu a existat o suspendare a Contractului Individual de Muncă.
Recursul se admite pentru considerentele următoare:
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate și din oficiu potrivit art. 3041.pr.civilă, Curtea constată că sentința este afectată de motivul de casare prev. de art. 312 al.5 pr.civilă, întrucât instanța nu a cercetat fondul cauzei.
Sub acest aspect se observă că investirea instanței s-a efectuat printr-o contestație împotriva hotărârii de suspendare a și anularea acesteia, reintegrarea în funcție și obligarea intimatului la plata drepturilor bănești, iar instanța a respins acțiunea arătând că măsura luată nu reprezintă o sancțiune disciplinară și că nu a fost suspendat Contractul Individual de Muncă, fără însă a analiza capătul de cerere privind plata despăgubirilor.
Din actele dosarului rezultă că măsura de suspendare a fost anulată prin Hotărârea colegiului de disciplină de pe lângă Inspectoratul școlar M, situație în care instanța nu a verificat dacă în raport de această situație și pentru perioada anterioară i se cuveneau recurentului-reclamant despăgubirile legale.
Din cuprinsul contestației recurentului-reclamant se observă că a solicitat anularea măsurii luate de consiliile de administrație luate la data de 07.12.2007, iar instanța s-a limitat să rețină că aceasta nu reprezintă o sancțiune disciplinară, fără să verifice susținerile recurentului-reclamant și dacă este îndreptățit la despăgubiri.
În consecință, Curtea reține că nu a fost cercetat fondul cauzei și în temeiul art. 312 al.5 pr.civilă se admite recursul, cu consecința casării sentinței și se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a fi soluționată cauza pe fond și a se verifica susținerile părților și dacă recurentul- reclamant este îndreptățit la despăgubirile solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.477/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Colegiul Tehnic Domnul.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe- Tribunalul Mehedinți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.Fl.
Tehn./Ex.4/30.10.2008
/Fl. și
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria