Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.88/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
- - - - - JUDECĂTOR 3: Doru
GREFIER - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.571/1.07.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. pentru recurentul-reclamant și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că intimata-pârâtă a trimis la dosar, prin fax, întâmpinare, după care;
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru intimata-pârâtă și întâmpinare în original. și apărătorului recurentului un exemplar de pe întâmpinare.
Av. depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurentul-reclamant. Solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru studierea întâmpinării.
Instanța, din oficiu, în raport de dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, invocă excepția tardivității declarării recursului, arătând că art.104 Cod procedură civilă menționează o modalitate de formulare a căilor de atac căreia reclamantul nu i-a dat curs.
Se lasă cauza la a doua strigare pentru a li se da reprezentanților părților posibilitatea să formuleze concluzii cu privire la excepția tardivității.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au răspuns av. pentru recurentul-reclamant și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română.
Instanța acordă reprezentanților părților cuvântul pe excepția tardivității.
Av., având cuvântul pentru recurentul-reclamant, solicită respingerea excepției tardivității. Consideră că dacă există o deficiență la faxul arhivei, aceasta nu îi este imputabilă.
Consilier juridic, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.571/1.07.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1945 din 30.11.2006, domnul a chemat în judecată Autoritatea Rutieră Română solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta ca în temeiul art. 8 din OG nr. 123/2003 precum și al art. 88 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă al Autorități Rutiere Române să-i transforme postul și să-l încadreze pe echivalentul deținut, pentru studii superioare de lungă durată, cu acordarea creșterii salariale pentru postul transformat începând cu 24.07.2006, data formulării cererii, cu până la 20 % din salariul de bază avut.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la 24.07.2006 a depus la sediul instituției cererea înregistrată sub nr. 23668 prin care solicită transformarea postului de la treapta IA( studii medii) la gradul IA( studii superioare) depunând în acest sens copia adeverinței de absolvire a studiilor superioare.
Deși a fost aprobată de directorul general cu mențiunea "urgent" cererea sa nu a primit răspuns iar la 14.11.2006 revenit la cererea inițială, formulând o mică cerere ce a fost înregistrată sub nr. 35127 la care i s-a răspuns verbal negativ fără a i se explica și motivele.
Procedând în acest fel, instituția a încălcat obligațiile ce îi revin față de angajații săi potrivit contractului individual de muncă - anexa nr.2, cap. XI, pct.2, lit. a), Autoritatea Rutieră Română fiind o instituție publică și având obligația promovării prin transformarea postului prevăzut de art. 7 alin.2 și 8 din OUG 123/2003 atât pentru personalul contractual cât și pentru funcționarii publici.
A mai arătat reclamantul că este angajat al Autorități Rutiere Române din 1997 și a promovat până la treapta IA( maxim) pe grila de salarizare la studii medii, că, având în vedere că nu există conform grilei de salarizare a Autorități Rutiere Române treapta (grad) profesional mai mare de I A, per a contrario, promovarea se face în gradul de salarizare prin transformarea postului și că nu există nici o diferență privind complexitatea sarcinilor de serviciu, prevăzute în fișa postului, între inspector gradul I A și inspector treapta I A, diferența constând în faptul că unul are prevăzute studii superioare iar celălalt studii medii precum și în modalitatea de salarizare.
Motivând în drept acțiunea, reclamantul a invocat dispozițiile Legii 53/2003 dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă și prevederile OG 123/2003.
întâmpinare prin reprezentanții săi legali Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că în conformitate cu art. 88 din Contractul Colectiv de muncă, "Promovarea în condițiile legii a persoanelor încadrate pe funcția de debutant, precum și a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior (specialitate).
învățământului superior de lungă durată care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii medii, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20 % a salariului de bază brut avut".
Or, așa cum reiese din adeverința prezentată în anexa cererii depuse, reclamantul a absolvit Institutul de Studii Europene " " I, specializarea Administrație Publică, obținând titlul de licențiat în științe administrative la Universitatea " " din Reșița, Facultatea de Științe Economice și Administrative.
S-a arătat de asemenea, că susținerea reclamantului potrivit căreia nu există nici o diferență privind complexitatea sarcinilor de serviciu, prevăzute în fișa postului între inspector gradul IA și inspector treapta IA este neîntemeiată, aceasta fiind în contradicție chiar cu prevederile art. 84 al.3 din Contractul colectiv de muncă, invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii.
Or, funcția de "inspector" diferă de ceea de " inspector de specialitate", având statut diferit, cele două posturi fiind evidențiate distinct atât în statul de funcții, cât și în organigrama instituției.
Toate cele de mai sus sunt confirmate de însăși dispozițiile art. 5 și 6 din HG nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare.
Ținând seama de faptul că cele două posturi despre care se face vorbire sunt distincte, fiind trecute în mod diferențiat atât în organigrama cât și statul de funcții al Autorității Rutiere Române - ARR, precum și de prevederile care instituie în mod imperativ modul cum se face încadrarea și avansarea pe un post, este evident că la încadrarea salariatului pe un alt post decât cel deținut anterior trebuie respectată toată procedura privind avansarea. Simplul fapt că reclamantul a lucrat în cadrul aceleiași instituții dar pe un alt post nu-i poate conferi dreptul de - a ignora dispozițiile legale în vigoare și a-l încadra pe noul post la gradul maxim.
Prin aceeași întâmpinare, Autoritatea Rutieră Română a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Bacău, excepție respinsă prin încheierea din 11.05.2007 (67).
La termenul de judecată din 13.04.2007, reclamantul a formulat precizări la acțiune, arătând că Autoritatea Rutieră Română mai are și alți angajați pe funcțiile de inspector de specialitate fără a fi absolvenți de studii tehnice și a solicitat să i se pună în vedere intimatei să depună fișa postului pe 2005 și 2006 inspectorilor de control trafic, și pentru a demonstra că atribuțiile sunt identice. Totodată, a arătat reclamantul că pârâta este într-o gravă eroare din moment ce invocă art.5 și 6 din HG281/1993 întrucât nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată, trecerea în gradația imediat superioară,ci a solicitat transformarea postului, în conformitate cu dispozițiile Contractului Colectiv de muncă, și ale Ordonanței Guvernului nr. 123/2003, completată cu Ordonanța Guvernului nr.3/2006, ceea ce nu implică avansarea în funcție și implicit concurs.
În consecință, a solicitat reclamantul ca pârâta să fie obligată a-i transforma postul din inspector treapta I în inspector de specialitate gradul IA și a-i majora salariul cu 20% începând cu data de 24.07.2006, dată la acere a depus cererea nr. 23668 (42-46). A depus la dosar reclamantul în copie înscrisuri, (47-57) respectiv cererile înregistrate de ARR sub nr. 23668/24.07.2006 și 35127/14.11.2006, adeverința nr. 1944/20.07.2006 eliberată de Facultatea de Științe Economice și administrative a Universității " " din Reșița, adeverința nr.31/14.09.2006 eliberată de Universitatea "" din Contractul Colectiv de muncă Autorități Rutiere Române din 2005, cu anexa 3 (grila de salarizare, articole cotidianul "" B (47-57), certificatul nr. 28/110/24.08.2007 eliberat de Tribunalul Bacău (75-76).
noi precizări înregistrate la 5.05.2008, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 2330/12.12.2007, Rad ispus transformarea postului său în inspector de specialitate gradul IA, cu un salariu de încadrare de 1700 lei, însă nu retroactiv, începând cu 24.07.2006, data cererii sale, și nici nu i-a acordat cei până la 20 % cuveniți, cu modificarea încadrării potrivit contractului colectiv de muncă.
A solicitat în raport de aceste precizări obligarea pârâtei la transformarea postului începând cu 24.07.2006, inclusiv majorarea salariului cu 20% care să curgă inclusiv la salariul de bază emis prin decizia nr. 2330/12.12.2007 (94). A depus reclamantul la dosar actul adițional nr.6 la contractul individual de muncă nr. 99/1.05.2002 și decizia nr. 2330/12.12.2007 a Autorității Rutiere Române.
Prin încheierea din 8.06.2007, instanța a dispus, în temeiul art. 244 alin.1 Cod procedură civilă suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului - (71) cauza, fiind repusă pe rol la 27.06.2008.
Pârâta a depus la dosar înscrisuri în copie, respectiv referatul privind rezoluția comisiei de cercetare disciplinară prealabilă nr. 39000/7.12.2006 (59-66).
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la 30.11.2006, domnul a solicitat obligarea Autorități Rutiere Române la transformarea postului său și la încadrarea sa pe echivalentul deținut pentru studii superioare de lungă durată, cu acordarea unei creșteri salariale de 20 % începând cu data de 24.07.2006, prevalându-se de dispozițiile contractului colectiv de muncă și de cele ale G nr.123/2003 completată cu G nr. 3/2006.
Potrivit art. 88 alin(2) din Contractul Colectiv de muncă al Autorității Rutiere Române încheiat în 2005, absolvenții învățământului superior de lungă durată sau de scurtă durată care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor erau încadrați pe funcții cu nivel de studii medii, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20 % a salariului de bază avut.
Art.8 din OUG 123/2003 stabilește că absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții, cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzătoare studiilor absolvite, la care se asigură o creștere până la 20 % a salariului de bază avut.
Atât primul text citat cât și cel de-al doilea vorbesc, așadar, defuncții cu nivel de studii inferior,specifice(n), domeniului în care angajații au absolvit studii universitare. În cazul de față, însă, domnul a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrative (49), fiind angajat al Autorității Rutiere Române - agenția B la data absolvirii studiilor în funcția de inspector de trafic treapta I A și deci, dispozițiile legale invocate nu pot fi considerate aplicabile, studiile superioare absolvite nefiind specifice domeniului său de activitate.
Reclamantul a susținut că în cadrul Autorități Rutiere Române funcționează și alți angajați ca inspector de specialitate fără să fi absolvit studii tehnice, referindu-se la cazul doamnei (44) însă, pe de o parte nu arată modalitatea în care aceasta a fost angajată prin funcția de inspector de specialitate (prin transformarea postului sau în alt mod), iar pe de o altă parte s-a făcut dovada faptului că persoana în cauză este licențiată a Academiei de Studii Economice, specializarea Managemenul Economic în Industrii, construcții și Transporturi (56), împrejurare necontestată de reclamant.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul.
Verificând din oficiu, regularitatea promovării recursului, curtea a constatat tardivitatea acestuia pentru considerentele ce urmează.
Hotărârea recurată a fost comunicată reclamantului, la 10.12.2008 și potrivit dispozițiilor speciale în materie, respectiv art.80 din Legea nr.168/1999, termenul pentru declararea recursului se împlinea la 22.12.2008.
În determinarea duratei termenelor de procedură și mai ales al momentului final al acestora trebuie a fi avute în vedere dispozițiile art.104 Cod procedură civilă.
Dispoziția cuprinsă în art.104 Cod procedură civilă potrivit căreia actele de procedură se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului, privește numai actele de procedură avute în vedere de art.103, a căror îndeplinire trebuie să aibă loc în termenul stabilit de lege, fiind vorba de respectarea unor termene legale sancționate cu decăderea, deci cu oprirea posibilității de exercitare a însuși dreptului.
Cum în cauză recursul nu a fost transmis instanței prin poștă, curtea are a verifica dacă acesta a fost depus și înregistrat în termen la tribunal (indiferent de modalitatea depunerii).
Ori, așa cum rezultă din probele aflate la dosar, recursul a fost înregistrat la Tribunalul Bacău, la 24 decembrie 2008 și în consecință este tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge ca fiind tardiv recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.571/1.07.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
- - -
GREFIER,
-
red.sent./
red.dec.rec.
tehnored./25.02.2009/2 ex.
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Camelia Viziteu, Doru