Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 940/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 940/R/14.10.2009
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SRL B, cu sediul în B, Bulevardul nr. 404, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 238/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B,-, jud. B, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2848/113/6 noiembrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SRL B pentru a fi obligată să-i plătească drepturile bănești pe perioada: 1 august - 15 septembrie 2008 și 57 ore suplimentare.
În motivare reclamanta a susținut că deși a prestat activitate, inclusiv ore suplimentare, în baza unui contract individual de muncă, pârâta nu i-a plătit contravaloarea muncii.
Poziția pârâtului - întâmpinarea
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări.
Sentința civilă nr. 238/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila
Prin sentința civilă nr. 238/2009 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta SC SRL B să plătească reclamantei drepturile salariale pentru perioada 1 august - 15 septembrie 2008 și contravaloarea a 57 de ore de lucru suplimentare.
Considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut, în esență, că societatea pârâtă nu și-a respectat obligațiile achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantei în baza contractului de muncă încheiat cu aceasta la data de 15.06.2008 pe durată nedeterminată, respectiv salariul convenit la suma de 500 lei brut și plata orelor suplimentare.
Obligațiile de plată ale pârâtei către reclamantă au fost dovedite și cu adresa nr. 13686/24.10.2008 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B din care a rezultat că, în urma verificărilor efectuate la sediul pârâtei, aceasta datorează reclamantei drepturi salariale restante pe lunile august și până în 27 octombrie 2008.
Instanța de fond a reținut și următoarele:
- În temeiul art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare;
- În cauză reclamanta a făcut dovada existenței raportului juridic de muncă cu pârâta și a faptului că angajatorul îi datorează contravaloarea muncii prestate;
- În temeiul art. 291 Codul muncii, în litigiile de muncă sunt aplicabile dispozițiile Codului d e procedură civilă, iar în baza art. 225 Cod procedură civilă dacă partea, fără motive temeinice, nu se înfățișează în instanță, se poate socoti această împrejurare ca o mărturisire în folosul părții potrivnice.
Toate aspectele menționate a condus instanța de fond să admită acțiunea în limitele în care aceasta a fost formulată.
Recursul declarat de pârâta SC SRL
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SRL
Recursul declarat este n u.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Potrivit art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă nemotivarea recursului în termenul legal atrage nulitatea acestuia.
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 14.05.2009 societății pârâte iar aceasta a depus cererea de recurs la data de 25.05.2009 fără ca, înlăuntrul termenului de declarare a recursului, să o motiveze.
Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Potrivit art. 306 alin. (1) Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția celor prevăzute la alineatul (2) din textul citat.
Cum în cauză nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, Curtea, având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 306 alin. (1) Cod procedură civilă va constata nul recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
CONSTATĂ n u recursul declarat de pârâta SC SRL B, cu sediul în B, Bulevardul nr. 404, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 238/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
și tehnoredactat: 4 ex.//11 Februarie 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat: 2 ex.//12.02.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu