Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 9952/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9952

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 4263/01.07.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți POLIȚIA COMUNITARĂ TG J, CONSILIUL JUDEȚEAN G, CONSILIUL LOCAL TG J, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente.

Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii recurate conform motivelor scrise, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, petentul a chemat în judecată intimații Poliția Comunitară Tg-J, Consiliul Județean G, Consiliul Local Tg-J și Primăria Municipiului Tg-J, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să-i plătească despăgubiri bănești în sumă de 10.000 lei ca urmare a concedierii sale abuzive, cât și pentru întârzierea executării dispozitivului deciziei nr.1053/2006 a Curții de APEL CRAIOVA; anularea dispoziției de concediere emisă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege; repunerea în drepturi și achitarea tuturor obligațiilor financiare ce i se cuveneau în această perioadă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii petentul a arătat că a fost angajat la Corpul Gardienilor Publici G până la data de 04.03.2005, iar începând cu 05.03.2005 a fost pensionat pe caz de boală gradul III, contractul de muncă fiind desfăcut conform dispozițiilor art. 55 lit. b din Legea nr.53/2003, și nu conform dispozițiilor art. 61 lit."c" din, astfel încât a trebuit să se judece pentru îndreptarea greșelii făcute în carnetul de muncă, în sensul că unitatea nu a aplicat prevederile art. 64 alin.1-5 din Codul Muncii, art. 73, 74, 75 Codul Muncii.

La data de 218 aprilie 2008 intimata Direcția de Poliție Comunitară din cadrul Consiliului Local al Municipiului Tg-J a formulat întâmpinare solicitând sub acest aspect respingerea acțiunii formulată de petent, ca neîntemeiată, invocând în același timp și excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că între petent și intimată nu au existat raporturi juridice de muncă.

La data de 03 iunie 2008, intimatul Consiliul Local al Municipiului Tg-J a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că raporturile de muncă avute de reclamant au fost cu Poliția Comunitară Tg-J și că această instituție are personalitate juridică deplină.

La data de 10 iulie 2008, intimatul Consiliul Județean Gaf ormulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în litigiul dedus judecății, precizând că între Consiliul Județean G și petent a intervenit un litigiu având același obiect, soluționat de către Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința nr.154/2006 pronunțată în dosarul nr.479/CM/2006, irevocabilă prin decizia nr.2442/20.06.2006 a Curții de APEL CRAIOVA.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 4263 din 1 iulie 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimații Poliția Comunitară Tg-J, Consiliul Județean G și Consiliul Local Tg-

A respins acțiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimații Poliția Comunitară Tg-J, Consiliul Județean G, Consiliul Local Tg-J și Primăria Municipiului Tg-J, județul

Pentru ase pronunța astfel, tribunalul reținut că este neîntemeiată și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Poliția Comunitară din cadrul Consiliului Local Tg-J, având în vedere faptul că raporturile de muncă avute de reclamant au fost cu Poliția Comunitară Tg-J; că această instituție are personalitate juridică deplină și pe cale de consecință poate sta în nume propriu în instanță.

A fost respinsă, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Județean G, având în vedere că în urma procesului de reorganizare administrativă, Corpului Gardienilor Publici G s-a transformat în Poliția Comunitară G și a trecut în subordinea Consiliului Județean

Pe fondul cauzei, s-a reținut că petentul a fost angajatul Corpului Gardienilor Publici G, până la data de 04.03.2005, iar la data de 05.03.2005 a fost pensionat conform deciziei nr.221/04.03.2005, astfel încât i-a încetat contractul de muncă în baza art. 61 lit. c din Codul Muncii, iar la data de 04.10.2005 a solicitat reangajarea cu motivarea că era îndreptățit să fie transferat la Poliția Comunitară, însă cererea de reangajare a fost respinsă.

Direcția de Poliție Comunitară Tg-J, ca urmare a preluării patrimoniului Corpului Gardienilor Publici G, a fost obligată în baza sentinței civile nr.1157/10.11.2005 să rectifice mențiunea făcută în carnetul de muncă în sensul încetării contractului de muncă în baza art. 61 lit.c din Codul Muncii și nu în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii, cum din eroare s-a menționat.

Cu privire la întârzierea executării sentinței, aspect invocat de petent prin cererea de chemare în judecată, instanța reținut că intimații nu se fac vinovați de întârzierea executării sentinței menționate, câtă vreme petentul a fost notificat să se prezinte la sediul instituției cu carnetul de muncă, așa cum rezultă din adresele nr.2857/31.05.2006 și 3652/10.07.2006.

Cu privire la obligarea intimatei Poliția Comunitară de a plăti despăgubiri în sumă de 10.000 lei pentru executarea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu în legătură cu concedierea sa, anularea concedierii făcute, repunerea în drepturi și achitarea obligațiilor financiare, instanța a reținut că această cerere este neîntemeiată, având în vedere că în perioada de reorganizare administrativă a Corpului Gardienilor Publici G, contractul petentului a încetat de drept anterior preluării de către Consiliul Județean G, al categoriei de personal din rândul căruia făcea parte petentul, acest proces având loc la data de 07.04.2005.

Astfel, petentul și-a pierdut calitatea de salariat la data de 04.03.2005, astfel încât el nu a mai fost preluat de Consiliul Județean G în cadrul procesului de reorganizare administrativă a Corpului Gardienilor Publici G, transformat în Poliția Comunitară, categoria de personal din care el făcea parte fiind preluată la data de 07.04.2005, deci ulterior concedierii petentului, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinței respective, la data de 25 iulie 2008, a declarat recurs petentul criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, petentul arată că instanța de fond în mod eronat reținut că, a încetat de drept contractul de muncă anterior preluării de către Consiliul Județean G deoarece contractul individual de muncă a încetat ca urmare art. 61 lit."c" din Codul Muncii, așa cum a stabilit decizia nr. 1053/2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.

Că instanța de fond face dovada inconsecvenței prin faptul că deși la pag. 2 alin. 13 din sentința nr. 4263/2008 recunoaște încetarea contractului individual de muncă conform art. 61 lit."c" din Codul Muncii, la pag. 3 alin. 1 instanța reține că, contractul de muncă a încetat de drept.

Precizează că nu a primit nici un fel de decizie de încetare contractului de muncă, că deși instanța a confirmat raportul de muncă între petent și Poliția Comunitară Tg. J, a respins excepția lipsei calității procesuale invocată de aceasta.

Intr-un al motiv de recurs susține că instanța de fond a omis deliberat să se pronunțe în sensul luării sau nu în considerație asupra probelor înscrisuri depuse la dosar în apărarea sa și soluția s-a bazat exclusiv pe punctul de vedere exprimat de Poliția Comunitară.

La data de 31 octombrie 2008 și respectiv 2 2008, intimații Direcția de Poliție Comunitară din cadrul Consiliului local municipal Tg. J și Consiliul județean G au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de reclamant este nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 269 din Codul Muncii stipulează faptul că -angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiului răspunderii civile delictuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

In cauză, nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale care să atragă răspunderea patrimonială a angajatorului, respectiv a intimatului Consiliul județean G, nefiind îndreptățită cererea formulată de reclamant prin care a solicitat despăgubiri bănești ca urmare a executării necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu în legătură cu concedierea sa.

Astfel, din conținutul cererii formulată de reclamant se reține faptul, că acesta solicită despăgubiri materiale și morale, întrucât, în mod greșit intimat i-a desfăcut contractul de muncă în baza dispozițiilor art. 55 lit."b" Codul Muncii și nu în baza dispozițiilor art. b61 lit."c" din Codul Muncii, astfel încât a fost nevoit să se adreseze instanței, Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 157 din 10 2005, pronunțată în dosarul nr. 775/CM/2005, dispunând obligarea Direcției de Poliție Comunicară Tr. J din cadrul Consiliului județean Tg. J să rectifice carnetul de muncă al petentului în sensul că raporturile de muncă ale acestuia au încetat în baza dispozițiilor art. 61 lit."c" și nu în baza art. 55 lit."b" din Codul Muncii.

Temeiul greșit al desfacerii contractului de muncă al petentului nu duce automat la angajarea răspunderii patrimoniale angajatorului atâta vreme cât din punct de vedere material, acesta nu a suferit nici un prejudiciu, drepturile bănești cuvenite fiind aceleași în baza altor temei, iar în ceea ce privește prejudiciul moral, acesta nu poate fi acoperit, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un recurs în interesul legii, a stabilit că în cazul litigiilor de muncă daune morale se acordă numai în cazul în care au fost prevăzute expres în contractul individual de muncă, ceea ce nu este cazul în speță.

In același timp, nu există culpa intimatei în ceea ce privește întârzierea punerii în executare a sentinței civile nr. 1157 din 10 2005 Tribunalului Gorj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1053 din 26 aprilie 2006 Curții de APEL CRAIOVA, întrucât petentul avea obligația să anexeze cele două hotărâri judecătorești la cererea formulată și adresată intimatei, prin care a solicitat rectificarea cărții de muncă.

In ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea concedierii și reintegrarea în muncă în cadrul Poliției Comunitare Tg. J, se constată, de asemenea, că a fost soluționat corect de către prima instanță, avându-se în vedere sentința nr. 154 din 2 februarie 2006 Tribunalului Gorj, prin care s-a respins ca nefondată cererea formulată de petentul în contradictoriu cu Consiliul județean G, prin care a solicitat transferul contractului său individual de muncă în cadrul Poliției Comunitare Tg. J, reținându-se în considerentele hotărârii respectiv că petentul și-a pierdut calitatea de salariat la data de 4 martie 2005, astfel încât nu a mai fost preluat de către Consiliul județean G în cadrul procesului de reorganizare administrativă a Corpului Gardienilor Publici G, care a fost transformat în Poliția Comunitară.

Este neîntemeiat și motivul de recurs referitor la faptul că prima instanță nu a luat în considerare toate înscrisurile depuse la dosar în susținerea acțiunii, în condițiile în care, în considerentele hotărârii recurate, Tribunalul Gorja făcut trimitere pe larg la toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile depuse de către petent.

Față de considerentele arătate se constată că hotărârea Tribunalului Gorj nu este afectată de nici unul de motivele de casare sau modificare prevăzute în dispozițiile art. 304 pct.1.9 cod procedură civilă, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul declarat de petentul se privește ca fiind nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 4263/01.07.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Poliția Comunitară Tg J, Consiliul Județean G, Consiliul Local Tg J, Primăria Municipiului Tg J, având ca obiect "drepturi bănești".

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/24.11.2008

fond:

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Tamara Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 9952/2008. Curtea de Apel Craiova