Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1150/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1150

Ședința publică de la 16 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2686/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă, prin avocat, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2686 de la 03 iulie 2009 respins acțiunea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă, tribunalul apreciind că, față de obiectul cererii și natura patrimonială a pretențiilor, sunt aplicabile prevederile art.283 alin 1 lit c din C muncii,termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."

Prin alin. 2 s-a menționat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu.".

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat .

Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

În fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.

Pentru anul 2008 instanța a constatat că la 22.02.2008 s-a înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA nr. 8080/23.05.2000, act adițional prin care s-a prelungit aplicarea în continuare a pe o perioadă de minim 1 an de la data înregistrării, cu modificări și completări conform anexei 1 care face parte integrantă din respectivul act adițional.

Potrivit acestuia art. 168 alin. 1 și 2 s-a modificat, având următorul cuprins:

"In conformitate cu prevederile anterioare ale alin 1 al art. 168 din CCM, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime (prima de Paști și C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor in care se acorda prima.

Valoarea completă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii primelor de Paști și C erau stabilite in cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care prima de Paști și C era acordată.

Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003 primele de Paște și de C au fost incluse in salariul lunar de bază al tuturor angajaților (care au beneficiat in acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi in mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003 să poată fi modificate in mod distinct față de salariu.

Pentru înlăturarea oricăror neclarități părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că după anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse in salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților SA. Această regulă se va aplica până la data la care și vor conveni in mod expres altfel."

Instanța a constatat că pentru anul 2008, art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul avut în contractele colective de muncă anterioare, nu mai cuprinde sintagma "vor beneficia", ci face o interpretare a situației primelor de Paște și C începând cu anul 2003, părțile confirmând că după anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse in salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților SA.

În ceea ce privește cererea reclamantei de constatare a nulității disp.art.168 din CCM la nivel de unitate, așa cum s-a precizat anterior, textul face doar o interpretare a situației primelor de Paște și C începând cu anul 2003, părțile contractante confirmând faptul că după anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse in salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților SA. Prin urmare, părțile convin că modalitatea de acordare a acestor drepturi a fost prin includerea lor din anul 2003 în salariul de bază al salariaților și nicidecum asupra înlăturării acestor drepturi. Este o modalitate de acordare legală, întrucât CCM la nivel superior prevede posibilitatea ca aceste drepturi să fie incluse în salariul de bază, astfel că nu se poate reține că art.168 din CCM pe anul 2008 la nivelul unității stabilește drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiat la nivel superior.

În aceste condiții, instanța a apreciat că textul art.168 din CCM pe anul 2008 la nivelul unității nu încalcă disp.art.8 alin 2 din /1996 și nici pe cele ale art.238 alin 1 din C muncii.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs susține că nu există nici un act adițional la CCM care să justifice refuzul pârâtei pentru acordarea drepturilor bănești cuvenite, acestea nefiind nici introduse în salariul de bază.

Recursul este nefondat.

Curtea reține, astfel, că, într-adevăr, prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, au fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă, astfel: 1.În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime (Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.

2.Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."

Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și

Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de Paște și de C începând cu anul 2003.

Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.

Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, și, în consecință, apreciind recursul ca fiind nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să-l respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2686/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

- -

Grefier,

- -

19.02.2010

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1150/2010. Curtea de Apel Craiova