Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1218
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, sector 1,--30, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 949 din 1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 15 octombrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr-, reclamanții și, reprezentați prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local al comunei, Școala cu clasele I-VIII, să se dispună obligarea acestor pârâți la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim garantat pe țară ce a fost stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 intrat în vigoare la 01.01.2007 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și dobânda legală aferentă.
S-a susținut că potrivit art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 din 29.11.2006 începând cu 1.01.2007 salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei. Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a Contractul colectiv este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social iar așa cum rezultă din anexa 7 Ministerul Educației, Cercetării și T este parte semnatară a contractului și s-a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia. Cu toate acestea, începând cu 1.01.2007 nu au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă.
Întrucât prin neplata la timp a diferențelor salariale solicitate persoanele îndreptățite au fost prejudiciate pe de o parte prin acțiunea de devalorizare a inflației iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor, au solicitat și plata despăgubirilor, invocând aplicabilitatea disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând lipsa calității de angajator. Pe fondul cauzei a invocat art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prin contractele colective de muncă neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și a căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Această prevedere este de acord cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă în care se arată că prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1301 din 5 noiembrie 2007 dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației,Cercetării și
- a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar B pentru reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, Ministerul Educației,Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean B.
- a obligat pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local să calculeze și să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 660 lei și salariul de bază brut efectiv acordat corespunzător perioadei 1.01.2007 - 30.09.2007.
- a obligat pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 1.01.2007 - 30.09.2007.
- obligat pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local să plătească reclamanților actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, precum și dobânda legală prev. de OG nr. 9/2000, de la 25.03.2009 până la data plății efective.
- a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Prin considerentele sentinței Tribunalul Botoșania soluționat cu prioritate excepția invocată în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod proc. civilă, respingând-o, pe considerentul că Ministerul Educației, Cercetării și Tas tabilit atribuții în procedura de finanțare a învățământului, fiind necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții, pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, potrivit art. 33 lit. a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/30.11.2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea Ministerului Educației Cercetării și T funcționează Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.
Acest organism consultativ propune spre aprobare nivelul conturilor standard corespunzătoare finanțării de bază a unităților din învățământ și întocmește un raport trimestrial/anual privind necesarul financiar din învățământul preuniversitar de stat, pe baza informațiilor centralizate transmise de către inspectoratele școlare județene (art. 45).
Potrivit art. 16 din aceleași norme metodologice, "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea.", iar conform art. 17 alin. 2, finanțarea unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean și bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în discuție sunt două chestiuni legate de aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anul 2007, precum și de aplicabilitatea acestuia pentru fiecare din persoanele reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar
Potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot însă negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de altă parte, potrivit art. 13 din același act normativ, părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauze negociate.
Instanța a mai avut în vedere faptul că art. 8 din Legea nr. 130/1996 statuează că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal fără a se distinge dacă salariații provin din sectorul particular sau sunt angajații unei instituții publice.
Acest act normativ a trebuit interpretat și prin raportarea la Legea nr. 53/2003 în care se arată că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații indiferent de data angajării sau afilierii lor la organizații sindicale (art. 239).
Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial partea V- nr. 5 din 29.01.2006, s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei începând cu 1.01.2007.
În art. 3 alin. 2 din contract se arată că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor publice dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prevederile acestor două articole din contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii nr. 130/1996, art. 8 cât și al Legii nr. 53/2003, art. 239, în care se arată că prin dispozițiile legale se poate stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților iar prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților, indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sector particular.
A mai reținut că prin anexa 7 Contractului colectiv de muncă, Ministerul Educației, Cercetării și T figurează ca parte semnatară, iar în Anexa 4 părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor încheia contracte colective de muncă, la pct. 27, figurând ramura "Învățământ" cu un număr de 115.835 salariați.
S-a constatat că în conținutul Legii nr. 128/1997, nu există nici un articol în care să se arate cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, astfel că nu devin aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 atâta timp cât legiuitorul nu a stabilit un nivel minim al salariului aplicabil personalului didactic ce ocupă funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare.
În raport cu cele arătate, instanța a constatat că prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr- sunt aplicabile și personalului din instituțiile publice deci, implicit și celui din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, relevantă în acest sens fiind prevederea din art. 95 din Legea nr. 128/1997 care arată că personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă.
Potrivit Ordonanței nr.11/2007 a fost modificată Legea nr. 128/1997 în sensul că au fost incluse anexele 1.1, 1.2, 2, 3, 4, 5 prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare aplicabili pentru funcțiile didactice din învățământul universitar și preuniversitar.
În temeiul acestui act normativ a fost emis Ordinul nr. 1350/2007 privind metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr. 11/2007.
Potrivit art. 2 alin. 2, salariul de bază este format din:
- salariul de bază al funcției didactice conform grilei de salarizare care include sporul de stabilitate numai la tranșele de vechime de peste 10 ani precum și sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranșele de vechime;
- îndemnizația de conducere;
- îndemnizația pentru învățământ special;
- gradație de merit;
- salariu de merit;
- îndemnizație pentru personalul didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor și educator.
Acesta este salariul de bază brut la care se referă art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe care l-a avut în vedere instanța la soluționarea acestei cauze prin raportare și la art. 41 din contractul nr- în care se arată că părțile contractante vor întreprinde demersuri pentru includerea în salariul de bază a unor sporuri astfel încât salariul de bază să aibă o pondere majoră în ceea ce privește drepturile salariale.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În temeiul art. 1088 din Codul civil la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justificat despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În consecință, în aplicarea principiului arătat de art. 78 alin. 1 din legea nr. 53/2003 a fost admisă și solicitarea privind acordarea actualizării de la data scadenței până la data plății efective a sumelor rezultate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Educației, Cercetării și T, criticând-o pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii formulate de reclamanți față de Ministerul Educației, Cercetării și
În acest sens, recurentul a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale și cu interpretarea dispozițiilor legale, întrucât în mod greșit s-a reținut că nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât între acest minister și cadrele didactice reclamanți în cauză, nu există raporturi juridice de muncă și nici obligații pentru calcularea și plata salariilor acestora, raporturile juridice de muncă având caracter intuitu personae iar calitatea de angajator aparținând unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995, precum și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ.
Totodată a susținut că Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator financiar de credite pentru învățământul preuniversitar de stat, arătând că potrivit art. 13 din nr.OUG 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază teritorială, acestea își desfășoară activitatea, dispoziție ce se regăsește și în conținutul art. 1 din nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Pe fondul cauzei a susținut că deși prin art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă s-a stabilit că se pot încheia contractele colective de muncă și pentru salariații unități bugetare, prin aceste contracte nu se pot negocia clauzele referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, dispoziție ce se regăsește și în conținutul art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pe anii 2007 - 2010. Cum personalul didactic și personalul didactic auxiliar din unitățile bugetare de învățământ are stabilită salarizarea prin Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic și nr.OG 11/2007 privind criteriile salariale ce se vor acorda în anul 2007, iar legiuitorul nu a stabilit un nivel minim al salariului aplicabil personalului didactic ce ocupă funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare - acesta fiind stabilit prin nr.HG 1825/2006 la nivel de 390 lei lunar, a considerat că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților.
Analizând recursul prin prisma motivelor formulate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, dar și în raport de actele și lucrările dosarului, precum și actele normative incidente în cauză, curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesual pasive, această excepție a fost în mod corect soluționată de instanța de fond întrucât în atribuțiile recurentului intră și asigurarea finanțării unităților, din învățământul preuniversitar iar plata salariilor pentru personalul didactic și auxiliar din învățământ reprezintă o parte componentă a acestei finanțări. Este de reținut faptul că în temeiul Legii nr. 128/1997, recurentul Ministerul Educației, Cercetării și TBa emis o serie de acte normative ulterioare prin care se stabilește metodologia de calcul pentru salarizarea personalului didactic din învățământ.
Ori potrivit dispozițiilor legale, răspunzătoare de aducerea la îndeplinire prevederilor privind salarizarea sunt și direcțiile generale din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, inspectoratele școlare județene și din municipiul B, unitățile de învățământ de stat și alte unități subordonate. Conform art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau locale pe baza metodologiei elaborate de Ministerului Educației, Cercetării și T aprobată prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică inspectoratelor școlare, edificatoare în acest sens fiind dispozițiile nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat cu modificările ulterioare. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea, fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat are obligația de a fundamenta sumele necesare conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget emise de Ministerul Finanțelor Publice care se înaintează la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat, care propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării, criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare în vederea stabilirii necesarului de fonduri. La nivelul fiecărui inspectorat se constituie comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituții de învățământ preuniversitar de stat. După elaborarea bugetelor, acestea se prezintă autorității publice locale, urmând a fi deschise credite bugetare de către ordonatorii principali de credite.
Așadar, recurentul are calitate procesuală pasivă pentru drepturile pretinse prin acțiune, întrucât prin diferite acte normative s-a stabilit procedura de prezentare și aprobare a bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, edificatoare fiind dispozițiile art. 17 și 19 din nr.HG 538/2001, dar și procedura de raportare a execuției bugetare de către instituțiile de învățământ.
Consiliul Național al Învățământului Preuniversitar de stat, are obligația de a analiza, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare teritoriale, modul în care se respectă prevederile legale privind finanțarea învățământului inclusiv fenomenele perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină, întocmind trimestrial și anual rapoarte înaintate conducerii Ministerului Educației, Cercetării și T cu propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare.
Totodată, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, privind legea învățământului cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Educației, Cercetării și T, în urma consultării celorlalte instituții și ministere interesate are atribuții de proiectare, fundamentare și aplicare a strategiei globale a învățământului, stabilind obiectivele de aplicat pentru domeniul învățământului în ansamblul său, deci și a învățământului preuniversitar de stat.
În raport de prevederile legale enunțate în mod corect a stabilit instanța de fond că nu poate fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, fiind necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții acționați în judecată, în vederea asigurării opozabilității hotărârii, urmând a fi respinse susținerile recurentei privind lipsa calității de angajator.
Mai mult inexistența calității de angajator este lipsită de relevanță juridică din moment ce recurentul nu a fost obligat la plata diferenței drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei se constată că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006 respectiv art. 40 alin. 1 s-au stabilit coeficienții de ierarhizare pentru categoriile de salariați, iar potrivit alin. 4 al art. 40 s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din acest contract "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel național".
Aceste dispoziții sunt în corelație cu prevederile art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, privind Contractul colectiv de muncă, în ce privește câmpul de aplicare a contractelor colective de muncă legea stabilind că "clauzele contractelor colective de muncă produc efectepentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul Contractului colectiv de muncă la nivel național".
În cauză, recurenta a invocat dispozițiile art. 12 din alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 130/1996, care stabilește că se pot încheia Contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se constată că aceste prevederi sunt contrare atât celor stabilite prin art. 7 din lege dar și a dispozițiilor Codului muncii.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1999 la negocierea clauzelor și la încheierea Contractului colectiv de muncă, părțile sunt egale și libere iar Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie "legea părților" prevederi ce se regăsesc și în conținutul art. 236 alin. 3 și 4 din codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Totodată potrivit art. 239 și 240 din Codul muncii prevederile Contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații indiferent de data angajării sau de afilierea la o organizație sindicală, iar cele încheiate la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară. În cazul Contractului colectiv de muncă la nivel național, situație menționată expres prin art. 244 alin. 1 lit. d, executarea acestui contract fiind obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate prin angajarea răspunderii patrimoniale în condițiile art. 269 și următoarele din Codul muncii.
Conform art. 95 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare din statut, din Carta Universitară precum și din prevederile contractului colectiv de muncă, salarizarea acestei categorii de personal având la bază principiul conform căruia învățământul constituie o prioritate națională ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională precum și de importanța activității prestate, salarizarea stabilindu-se diferențiat atât în raport de funcția și norma didactică, gradul didactic și titlul științific, nivelul studiilor, locul și condițiile de desfășurare a activității.
Cum prin art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 53/2003 dispozițiile Codului muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, aplicându-se și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar Contractul colectiv de muncă unic la nivel național a fost înregistrat la nivelul Direcției -e de Muncă și Protecție Socială a municipiului B și a fost publicat în Monitorul Oficial, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și 29 din Legea nr. 130/1999, executarea acestuia fiind obligatorie pentru părți în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă enunțat.
Cu toate că în cauză au fost invocate și dispozițiile nr.OG 11/2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, adoptată în baza Legii nr. 502/2006 de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe publicată în Monitorul Oficial nr. 85/2.02.2007, se constată că dispozițiile acestei ordonanțe, nu sunt de natură a modifica prevederile unor legi, fiind acte normative de inferior, conform celor stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Totodată se constată că prin art. 8 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național care constituie legea părților conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părțile semnatare, printre care și unitatea recurentă Ministerul Educației, Cercetării și T, s-au obligat ca în perioada de aplicare a acestui contract să nu se promoveze și să nu se susțină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Față de cele reținute, vor fi respinse și susținerile recurentei privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat la nivelul sumei de 390 lei, conform nr.HG 1825/2006 și constatând că sentința instanței de fond este legală și nici nu sunt date motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, împotriva sentinței nr. 949 din 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
cu opinie separată
judec. - -
Red.
Judec. fond:,
2 ex. 26.10.2009, dact.
OPINIE SEPARATĂ
Față de prevederile legale și actele dosarului opinez pentru admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Acțiunea reclamanților în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Trebuie reținut faptul că reclamanții fac parte din categoria personalului didactic și nedidactic din învățământ. Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.
În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).
În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Din aceste dispoziții legale rezultă că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului pe care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
În consecință, dispozițiile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Judecător,
- -
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Andrieș Catrinel
