Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1446
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, cu sediul în mun. B,--30, sector 1, împotriva sentinței nr. 875 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I - VIII R-, Consiliul Local R- și reclamanții -intimați și prin Sindicat Învățământ Preuniversitar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția civilă la 26 martie 2009, reclamanții, și, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local R și Școala cu clasele I - VIII R -, solicitând obligarea acestora atât la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim brut pe țară stabilit prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 ( la care urmează să se facă referire ca fiind ) cât și la plata de daune interese pentru întârzierea achitării acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au precizat că potrivit art. 40 alin. 4 din, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei, fiind prevăzuți și coeficienții de ierarhizare ca urmau a fi aplicați fiecărei categorii de salariați în raport cu nivelul studiilor avute pentru funcția deținută.
Or, conform art. 3 alin. 1 lit. a, contractul la nivel național este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social, cu atât mai mult cu cât este partea semnatară contractului. Cu toate acestea, clauzele contractului unic nu au fost aplicate.
S-a mai arătat că prin neplata la timp a diferențelor salariale au fost prejudiciați pe de o parte, prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor.
În drept, s-au invocat disp. art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor, art. 40 alin. 4 din încheiat la 29 noiembrie 2006 și disp. art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamanții au depus probe cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că nu are calitatea de angajator al reclamantelor.
Pe fondul cauzei, a considerat că prevederile art. 3 alin. 2 din sunt în acord cu disp. art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996privindcontractul colectiv de muncă, potrivit cărora prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Din acest motiv, salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 prin contractul unic la 440 lei, ar fi utilizabil doar ca bază a salariului personalului contractual care negociază drepturile salariale nu și pentru salariații din sectorul bugetar. De altfel, în sectorul bugetar, pentru anul 2007 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit prin HG 18825/2006 la nivelul de 390 lei lunar.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a soluționat cu prioritateexcepțialipsei calității procesuale pasive a, în sensul respingerii, pentru considerentele arătate în practicaua sentinței.
Prin sentința nr. 875/23.06.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T
S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții și prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în strada - nr. 10, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și B, cu sediul în strada -. - nr. 28 - 30 sector 1, Inspectoratul Școlar Județean B cu sediul în strada - nr. 22, Consiliul Local R - și Școala cu clasele I - VIII R -.
Pârâții Consiliul Local R - și Școala cu clasele I - VIII R - au fost obligați să plătească diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru o normă întreagă de muncă reclamantului pentru perioada 1.01.2007 - 30.09.2007, iar reclamantei corespunzător perioadei 1.01.2007 - 31.01.2007.
Pârâții Consiliul Local R - și Școala cu clasele I - VIII R - au fost obligați să plătească reclamanților actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cât și dobânda legală prevăzută de OG 9/2000, de la 25.03.2009 până la data plății efective.
S-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Pe fondul cauzei, prima instanță reținut următoarele:
Conform art. 11 alin. 1 lit.d din Legea 130/1996 privind contractele colective, clauzele își produc efectele "pentrutoțisalariați încadrați întoate unitățiledin țară".
Prin urmare, acestea sunt aplicabileinclusiv salariaților din sectorul bugetar.
Această concluzie este confirmată de altfel, și de disp. art. 12 alin. 1 teza 1 din aceeași lege care permite în mod expres personalului din sectorul bugetar încheierea de contracte colective la nivelele inferioare.
Deși, într-adevăr în continuare, la teza a II a, se menționează că "prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale"această regulă nu se aplică și în cazul pârâtului întrucât se află într-o situație de excepție, negociind și semnând (anexa 7 la contract).
Practic, prin semnarea contractului unic, a concretizat art. 95 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care nu exclude aplicarea ci, dimpotrivă, dispune că "personalul didactic de la toate nivelurile învățământuluiare drepturi și obligațiicare decurg din prevederilecontractului colectiv de muncă".
De altfel, nu în ultimul rând, cu privire la pretenția dedusă judecății reprezentantul reclamanților - Sindicatul Învățământului Preuniversitar B - a sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Acesta - prin Hotărârea 168/ 16.04.2007 - a stabilit că " faptele prezentate în petiție, cu privire la instituirea unui salariu minim brut pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic în cuantum inferior față de salariul minim brut pe țară stabilit prin pentru anii 2007 - 2010 pentru alte categorii de salariați, reprezintă untratament diferențiat".
Totodată, s-a recomandat "să elimine tratamentul diferențiat aplicat personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic cu privire la cuantumul salariului minim brut, având în vedere prevederile legale în vigoare".
În concluzie, prima instanță a constatat că reclamanților le sunt aplicabile prevederile.
Or, conform art. 40 alin. 4 din nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, valabil pentru anii 2007 - 2010 "salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007".
1 al acestui articol prevede și coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați în raport de nivelul studiilor pentru funcția deținută astfel:
"(a)muncitori:
1. necalificați =1,
2. calificați = 1,2";
(b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. liceală = 1,2,
2. postliceală = 1,25;
Din adresa nr. 2057 din 26.05.2009, a pârâtei Școala cu clasele I - VIII R rezultă că reclamantul lucrează în calitate de îngrijitor, având la 1.01.2007 un salariu de bază brut de 551 lei, și că reclamanții și, tot îngrijitori, aveau la data de 1 ianuarie 2007 salarii de bază brute de 494 lei, respectiv 341 lei.
Or, conform art. 40 alin. 1 din, susmenționat, reclamanții ar fi trebuit să aibă un salariul de bază brut de cel puțin 528 lei (440 înmulțit cu 1,2).
Așadar, întrucât reclamanților și li s-au acordat salarii de bază brute mai mici decât cel prevăzut de, instanța va admite acțiunea în privința acestora, respingând-o ca nefondată față de reclamantul care a beneficiat de un salariu de bază brut peste cel minim prevăzut de contract.
Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamanților și, avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, prima instanță a admis și cererea de actualizare a diferențelor de salariu rezultate în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Întrucât prin întârzierea plății acestor sume, reclamanții au fost lipsiți de folosința banilor, prima instanță - în baza art. 161 alin. 4 coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul Muncii și art. 1088 cod civil - a obligat pârâții și la plata dobânzii legale prev. de OG 9/2000 aplicată la suma datorată, începând cu data punerii în întârziere, respectiv 25 martie 2009, până la data plății efective.
Deoarece nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu desfășurarea acestui proces, capătul din cererea reclamanților și cu acest obiect a fost respins ca nefondat, încât admiterea acțiunii față de aceasta a fost doar în parte.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii față de Ministerul Educației Cercetării și.
În motivarea acestei căi de atac, recurentul a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând, în esență, că între el și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora. Prin definiție raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale. Calitatea de angajator o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, iar în nici un caz Ministerul nu are această calitate întrucât nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință, încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii. De asemenea, recurentul a arătat că nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Pe fond, recurentul a arătat că art. 12 din Legea nr. 130/2006 prevede faptul că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, iar art. 3 al. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 prevede: "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Personalul contractual didactic și didactic auxiliar din unitățile bugetare de învățământ este salariat potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997 și potrivit dispozițiilor nr.OG 11/2007.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr.128/1997, Legea nr. 130/1996, nr.OG 11/2007.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu disp. art.10 din HG nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Pe baza criteriilor și standardelor aprobate Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcție de niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
După aprobarea costurilor medii anuale orientative se comunică de către Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Prin urmare, Curtea constată că Ministerul Educației, Cercetării și B justifică în cauză calitate procesuală pasivă, astfel încât în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Acțiunea reclamanților în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Curtea constată că reclamanții fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ.
Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.
În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).
În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Din aceste dispoziții legale rezultă că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul Muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.
El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai în ceea ce privește clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de cele reținute, acțiunea formulată de reclamanți apare ca fiind nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1, 2 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr. 875/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, cu sediul în mun. B,--30, sector 1, împotriva sentinței nr. 875 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 875 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local R și Școala cu clasele I - VIII R -, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
- pentru Jud.- -
- aflată în,semnează
- președintele instanței -,
Red.
Jud.fond:
Tehnored. ex.2
11.12.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina -Litigiu de muncă
II. - Soluția la fond -Respins excepția a Admis în parte acțiunea.
III. - Soluția în recurs -Admis recursul.în parte sent.civ.nr.875/23.06.2009 pronunțată de Trib.B în sensulk că: Respinge acțiunea ca nefondată.Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr.1446/17.11.2009
Judecători Dosar nr-
Complet: - - -
II. TRIBUNALUL BOTOȘANI - -
Sentința nr.875/23.06.2009 -
Judecători:
Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul Muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.
El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai în ceea ce privește clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de cele reținute, acțiunea formulată de reclamanți apare ca fiind nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1, 2 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr. 875/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu
