Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1447/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia nr.1447

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Bratu

Grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, împotriva sentinței nr. 526 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Consiliul local, Inspectoratul Școlar Județean B și Școala cu clasele I-VIII, precum și reclamanții intimați, și.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 19 februarie 2009 reclamanții, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local și Școala cu clasele I - VIII, solicitând obligarea acestora atât la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim brut pe țară stabilit prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 ( la care urmează să se facă referire ca fiind ) cât și la plata de daune interese pentru întârzierea achitării acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au precizat că potrivit art. 40 alin. 4 din, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei, fiind prevăzuți și coeficienții de ierarhizare ce urmau a fi aplicați fiecărei categorii de salariați în raport cu nivelul studiilor avute pentru funcția deținută.

Or, conform art. 3 alin. 1 lit. a, contractul la nivel național este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social, cu atât mai mult cu cât este partea semnatară contractului. Cu toate acestea, clauzele contractului unic nu au fost aplicate.

S-a mai arătat că prin neplata la timp a diferențelor salariale au fost prejudiciate pe de o parte, prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor.

În drept, s-au invocat disp. art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor, art. 40 alin. 4 din încheiat la 29 noiembrie 2006 și disp. art. 161 alin. 4 Codul Muncii.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că nu are calitatea de angajator al reclamantelor.

Pe fondul cauzei, s-a considerat că prevederile art. 3 alin. 2 din sunt în acord cu disp. art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996privindcontractul colectiv de muncă, potrivit cărora prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Din acest motiv, salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 prin contractul unic la 440 lei, ar fi utilizabil doar ca bază a salariului personalului contractual care negociază drepturile salariale nu și pentru salariații din sectorul bugetar. De altfel, în sectorul bugetar, pentru anul 2007 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit prin HG 18825/2006 la nivelul de 390 lei lunar.

Prin sentința civilă nr. 526 din 22 aprilie 2009 Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T B; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în strada - nr. 10, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T B, cu sediul în strada -. - nr. 28 - 30 sector 1, Inspectoratul Școlar Județean B cu sediul în strada - nr. 22, Consiliul Local și Școala cu clasele I - VIII; obligat pârâții Consiliul Local și Școala cu clasele I - VIII să calculeze și să plătească reclamanților diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv după cum urmează:

- pentru reclamantul, de la 1.01.2007 până la 30.09.2007;

- pentru reclamanta, de la 1.01.2007 până la 31.03.2008 corespunzător unei jumătăți de normă;

- pentru reclamanta, de la 1.01.2007 până la 31.03.2008;

- pentru reclamanta, de la 1.01.2007 până la 31.03.2008 corespunzător unei jumătăți de normă.

A obligat pârâții Consiliul Local și Școala cu clasele I - VIII să calculeze și să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 660 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007.

A obligat pârâții Consiliul Local și Școala cu clasele I - VIII să calculeze și să plătească reclamanților actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cât și dobânda legală prev. de OG 9/2000, de la 19.02.2009 până la data plății efective.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția calității procesuale pasive invocată de nu este întemeiată ca urmare a faptului că această instituție are atribuții în procedura de finanțare a învățământului, astfel încât judecata în contradictoriu cu această parte este necesară în vederea asigurării opozabilității.

Cât privește fondul cauzei, onform art. 11 alin. 1 lit. d din Legea 130/1996 privind contractele colective, clauzele își produc efectele "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară".

Prin urmare, acestea sunt aplicabile inclusiv salariaților din sectorul bugetar.

Această concluzie este confirmată, de altfel, și de disp. art. 12 alin. 1 teza 1 din aceeași lege, care permite în mod expres personalului din sectorul bugetar încheierea de contracte colective la nivelele inferioare.

Deși, într-adevăr, în continuare, la teza a II a, se menționează că "prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale" această regulă nu se aplică și în cazul pârâtului, întrucât se află într-o situație de excepție, negociind și semnând (anexa 7 la contract).

Practic, prin semnarea contractului unic, a concretizat art. 95 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care nu exclude aplicarea ci, dimpotrivă, dispune că "personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din prevederile contractului colectiv de muncă".

De altfel, nu în ultimul rând, cu privire la pretenția dedusă judecății, reprezentantul reclamanților - Sindicatul Învățământului Preuniversitar B - a sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Acesta - prin Hotărârea 168/ 16.04.2007 - a stabilit că " faptele prezentate în petiție, cu privire la instituirea unui salariu minim brut pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic în cuantum inferior față de salariul minim brut pe țară stabilit prin pentru anii 2007 - 2010 pentru alte categorii de salariați, reprezintă un tratament diferențiat".

Totodată, s-a recomandat "să elimine tratamentul diferențiat aplicat personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic cu privire la cuantumul salariului minim brut, având în vedere prevederile legale în vigoare".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată recurentul că, între el și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și nu are nici obligații cu privire la calcularea și plata salariilor reclamanților, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, a arătat recurentul că, prevederile contractului colectiv de muncă sunt utilizabile la negocierea salariilor personalului contractual care negociază drepturile salariale prin contractul colectiv sau individual de muncă și nu pentru salariații din sectorul bugetar ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea recurată,prin prisma actelor și lucrărilor dosarului cât și a motivelor invocate în recurs, ce vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea constată întemeiat recursul pârâtului pentru cele ce urmează:

Așa cum dispune art. 10 din nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.

Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.

Pe baza criteriilor și standardelor aprobate, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcție de niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.

Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative, după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.

După aprobarea costurilor medii anuale orientative, se comunică, de către Ministerul Educației și Cercetării, inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.

Astfel, curtea reține că, această parte justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

Acțiunea reclamanților în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.

Trebuie reținut faptul că reclamanții fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ, salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.

În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).

În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.

Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.

Ce rezultă din aceste dispoziții legale: că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.

Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).

Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.

Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului pe care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul Muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.

Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.

Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.

El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și, în acest caz, operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.

Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".

Reține astfel Curtea că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

D EC IDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, împotriva sentinței nr. 526 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă - în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința nr.526/22.04.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că: respinge acțiunea formulată de reclamanții, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local și Școala cu clasele I - VIII, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

-pt.jud.- - aflată în

- semnează președintele instanței,

Red.

Jud.fond:

Tehnored.

Ex.2 /07.12.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

IV. - Caracterizarea cererii în raport de care

s-a soluționat pricina -Litigiu de muncă.

II. - Soluția la fond -Respins excepția a pârâtului Admis în parte acțiunea reclamanților în sensul obligării pârâților la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariul de bază brutde 528 lei și salariul de bază brut efectiv pe fiecare reclamant, diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 660 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007 și actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

III. - Soluția în recurs -

FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă

JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA

Sentința nr. Decizia nr. 1447/17.XI.2009

Judecători Dosar nr-

Complet: - - -

II. TRIBUNALUL BOTOȘANI - -

Sentința nr.526/22 aprilie 2009 -

Judecători:

Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.

Ce rezultă din aceste dispoziții legale: că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.

Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).

Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.

Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului pe care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul Muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.

Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.

Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.

El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și, în acest caz, operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.

Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".

Reține astfel Curtea că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Președinte:Mitrea Muntean Dana
Judecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1447/2009. Curtea de Apel Suceava