Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 146
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Consiliul Județean V împotriva sentinței civile nr. 2444 din 29.10.2009 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind Uniunea Sindicala Didactica V - în numele membrilor de sindicat, Scoala Ajutătoare cu cls. I-VIII V, Scoala Pentru cu cls. I-VIII V, Scoala Ajutatoare cu cls.I-VIII. N, Centru Judetean de Resurse și Asistenta Educaționala V, Ministerul Educației, Cercetării și, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un memoriu de către intimata Școala Ajutătoare cu cls. I-VIII S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că întâmpinările au fost comunicate recurentului la termenul anterior și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
După deliberare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Uniunea Sindicală "Didactica" V, a chemat în judecată pârâții Școala Ajutătoare cu clasele I-VIII V, Școala pentru cu clasele I-VIII "C-tin " V, Școala Ajutătoare cu clasele I-VIII, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională V și Consiliul Județean V, solicitând, în numele membrilor de sindicat enumerați în listele aflate la filele 8-21, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor Legii 221/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la pronunțarea hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că personalului didactic, în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune, începând cu data de 1.10.2008, i se cuvine diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate, calculate potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008, și cele care se cuveneau prin aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, raportat la împrejurarea că prevederile OUG nr. 151/2008, prin care a fost micșorată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de la 400 ron, valoarea statuată de Legea nr. 221/2008, la 299,933 lei, sunt neconstituționale, sens în care s-a și invocat excepția de neconstituționalitate a acestora.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 283 din Codul Muncii, art. 67 din Legea nr. 168 din 1999, art. 28 din Legea nr. 54 din 2003, Legea nr. 221/2008 si OG nr. 15/2008.
Pârâtul Consiliul Județean Vaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii îndreptate împotriva acestei instituții și a chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării și, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, ca semnatare ale nr.OG 15/2008.
Chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererilor de chemare în garanție ca inadmisibile, iar pe fond, respingerea pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, de asemenea, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție.
Prin încheierea din data de 19.03.2009, în temeiul prevederilor art. 29 al. 4 din Legea nr. 47/2002, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct.2 si 3 din OUG nr. 151 din 2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Prin decizia nr. 1108/8.09.2009, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale mai sus arătate.
Prin sentința civilă nr. 2444 din 29.10.2009, Tribunalul Vasluia admis în parte acțiunea formulată de Uniunea Sindicală "Didactica" V, în numele membrilor de sindicat enumerați în tabelele existente la filele 8-21 din dosarul cauzei, împotriva pârâților Școala ajutătoare cu clasele I-VIII V, Școala pentru cu clasele I-VIII "C-tin " V, Școala ajutătoare cu clasele I-VIII, Centrul județean de resurse și asistență educațională V, Consiliul Județean
A obligat pârâții să aplice dispozițiile Legii nr.221/2008, să calculeze și să plătească, membrilor sindicatului în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune, drepturile salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 31 octombrie - 10 noiembrie 2008 și pentru perioada 06 iulie 2009 până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective.
A respins restul pretențiilor solicitate de reclamant pentru perioadele 11 noiembrie 2008 - 05 iulie 2009 și 1-30 octombrie 2008.
A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului muncii, familiei și protecției sociale și a Ministerului Educației, cercetării și inovării.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului economiei și finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Persoanele în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune, individualizate în anexele de la filele 8-21, începând din data de 1.10.2008, au avut calitatea de personal didactic si didactic auxiliar în cadrul unităților școlare pârâte, fiind salarizați potrivit prevederilor OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2008 personalului din învățământ, în forma inițială, până la data de 1.10.2008, potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008 de modificare a ordonanței mai sus arătate în perioada 1.10- 31.12.2008, dar și potrivit prevederilor OUG nr. 1/2009, nr. 31/2009 si 41/2009, prin care s-a modificat si completat OG nr. 15/2009, în perioada ianuarie - decembrie 2009.
Deși, la un moment dat, pe durata de aplicarea a OG nr. 15/2008, aprobându-se cu modificări această ordonanță, prin Legea nr. 221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 730/28.10.2008, s-a majorat valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1.10.2008- 31.12.2008, cuantum care, în plus, reprezintă și valoarea de referință pentru creșterile ulterioare intrării în vigoare a acestui act normativ, persoanelor în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune nu le-au fost calculate și acordate drepturile salariale potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008, ci potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008, prin care, modificându-se prevederile OG nr. 15/2008, așa cum au fost aprobate și modificate prin Legea nr. 221/2008, s-a stabilit o valoarea a coeficientului de multiplicare 1.000 de 299, 933 lei.
Cadrul legal în privința salarizării personalului didactic și didactic auxiliar este reprezentat de Legea învățământului nr. 84/1995, Legea nr. 128/1997 privind salarizarea personalului didactic și, începând cu data de 1.01.2008, de OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ, acte normative în care este prevăzut cuantumul salariilor de baza, al sporurilor si al indemnizațiilor de care beneficiază aceste categorii profesionale.
Salarizarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar se realizează, potrivit art. 48 din Legea nr. 128/1997, care arată, în al.1, că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar, se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexele 1 si 2.
Pe de altă parte, potrivit art. 48 al. 4 din același act normativ, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor si proiectelor stabilite.
În Anexa 2 la Legea nr. 128/1997 sunt indicate valorile coeficienților de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, defalcat pe trei perioade, respectiv: ianuarie - martie 2007, aprilie - septembrie 2007 și octombrie - decembrie 2007.
În anul 2008, prin art. 1 din OG nr. 15 /2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, (publicată în Monitorul Oficial 82/01.02.2008), s-a stabilit faptul că, salariile personalului din învățământul preuniversitar, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 si 3, se majorează în trei etape, respectiv: 1 ianuarie- 31.03.2008, 1 aprilie - 30 septembrie 2008, 1 octombrie - 31 decembrie 2008, prin majorarea valorii coeficientului de multiplicare 1.000.
Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31.03.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 va fi 259, 593, în perioada aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 va fi 275,168, iar în perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 urma a fi 291,678 lei.
de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar au fost stabiliți prin anexa 2 la această ordonanță, diferențiați pe funcții didactice, grade didactice, vechime în învățământ și în raport de nivelul studiilor necesare pentru ocuparea funcției, iar pentru personalul didactic auxiliar, coeficienții de multiplicare au fost stabiliți prin anexa 3 pe funcții de execuție, grade și trepte profesionale și în raport de nivelul studiilor necesare pentru ocuparea funcției.
coeficienți, care constituie cea de a doua variabilă a salariului de bază, pe lângă coeficientul de multiplicare 1.000, nu au fost modificați în anii 2008 și 2009.
Prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 730 din data de 28.10.2008, fost aprobată cu modificări și completări OG nr. 15/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000, utilizat la stabilirea salariilor de bază ale personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar fiind majorat pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 la valoarea de 400, 00 lei, spre deosebire de valoarea de 291, 678 lei, stabilită pentru aceeași perioadă prin ordonanța aprobată.
Totodată, prin același art. 1 al.1 lit.c se statuează faptul că, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 si 3, valoarea de 400,00 lei a coeficientului de multiplicare reprezintă si valoarea de referintă a acestui coeficient pentru creșterile ulterioare.
Prevederile OG nr. 15/2008, în forma mai sus arătată, adică în forma inițială, s-au aplicat începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008, până la data intrării în vigoare legii de aprobare a acestei ordonanțe, respectiv a Legii nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 730/28.10.2008, care a intrat în vigoare, potrivit prevederilor art. 78 din Constituție după trecerea unui termen de 3 zile calendaristice de la publicare, la data de 31.10.2008.
Așadar, noua valoare a coeficientului de multiplicare 1.000 pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar pentru perioada 1 octombrie - 31.12.2008, respectiv cea de 400,00 lei, așa cum a fost aceasta majorată prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008, se aplică de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, moment determinat după regulile prevăzute de art. 78 din Constituție, la 3 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial, întrucât în cuprinsul său nu a fost prevăzută o altă dată de intrare în vigoare, ulterioară termenului determinat potrivit prevederilor mai sus arătate.
Cum Legea nr. 221 din 2008 intrat în vigoare la data de 31.10.2008, cadrelor didactice în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune, li se cuvine a le fi acordate drepturile salariale calculate potrivit prevederilor legii de aprobare a OG nr. 15/2008, adică avându-se în vedere un coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei, începând cu această dată, adică începând cu data de 31.10.2008.
Pentru perioada 1- 30.10 2008, deși aceasta este inclusă în domeniul de reglementare al Legii nr. 221/2008, cadrelor didactice în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune nu li se cuvine a li se aplica la calcularea salariului de bază coeficientul de multiplicare 1,000, reglementat de prevederile Legii nr. 221 din 2008 deoarece, conform prevederilor art. 15 al. 2 din Constituție, dispozițiile modificatoare, cuprinse în legea de aprobare a ordonanței, își produce efectele de la data intrării în vigoare, nu retroactiv, adică nu începând cu data de 1.10.2008, ci începând cu data de 31.10.2008, pentru perioada anterioară producându-și efectele OG nr. 15/2008 în forma sa inițială.
Drept pentru care, pretențiile reclamantului pentru perioada 1-30.10.2008 vor fi respinse ca neîntemeiate pe considerentul că Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea cu modificări și completări a OG nr. 15/2008 nu retroactivează, iar dispozițiile modificatoare ale valorii coeficientului de multiplicare 1,000 se aplică de la momentul intrării în vigoare a legii, adică de la data de 31.10.2008.
rin Ordonanța de urgență a guvernului nr. 136/2008 s-a hotărât modificarea OG 15/2008(aprobată cu modificări prin Legea 221/2008), în sensul micșorării valorii coeficientului de multiplicare 1.000. Prin Decizia 1221/2008 a Curții Constituționale OUG 136/2008 a fost declarată neconstituțională, fiind, ulterior respinsă prin Legea 57/2009.
Ulterior, prin OUG nr. 151/2008, publicată în Monitorul Oficial 759/11.11.2008, dată la care a și intrat în vigoare, se modifică prevederile OG 15/2008, așa cum a fost aprobată si modificată prin Legea 221/2008, în sensul micșorării valorii coeficientului de referință pentru perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 de la valoarea de 400,000 lei la valoarea de 299,933 lei și a reglementării unei valori a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru anul 2009 de 299,933 lei, coeficient ce urma a fi avut în vedere la calcului salariului de bază.
Astfel, începînd cu data de 11.11.2008, după ce în perioada 31.10.2008- 10.11.2008, trebuiau aplicate prevederile Legii nr. 221/2002, au intrat în vigoare prevederile OUG nr. 151/2008, prin care se stabilea o valoare a coeficientului de multiplicare de 299,933 lei, salariile persoanelor în numele si pentru care s-a formulat prezenta acțiune fiind achitate potrivit acestei prevederi legale.
Apoi, prin OUG 1/2009(publicată în Monitorul Oficial 60 din 30 ianuarie 2009), prin care se modifică si se completează OG nr. 15/2008, statuează că, pentru perioada 1 ianuarie- 31 martie 2009 - prin trimitere la anexele 1,2 și 3 din OG 15/2008 așa cum a fost modificată prin OUG 151/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000, ca și element de calcul al salariului de bază alături de coeficienții de multiplicare, este cea prevăzută în anexele 1,2 si 3 ale OG 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, așa cum a fost modificată prin OUG 151/2008, adică valoarea din acest ultim act normativ.
Astfel, prevederile legale mai sus arătate constituie norme juridice de trimitere, care, fiind incomplete în ceea ce privește valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada mai sus arătată, se completează, în ceea ce privește valoarea concretă coeficientului de ierarhizare 1,000, cu normele la care se face trimitere, respectiv cu normele OUG nr. 151/2008, în care este indicată, în concret valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, respectiv cea de 299, 933 lei, norme legale care continuă să producă efecte juridice și în perioada ianuarie- martie 2009.
Ulterior, prin art. 2 si 3 din OUG 31/2009 (publicată în Monitorul oficial 31 din 1 aprilie 2009), tot prin trimitere, în ceea ce privește valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, la normele juridice din OG nr. 51/2008, așa cum au fost acestea modificate prin OUG nr. 151/2008, prin care s-a micșorat valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 de la 400 lei la 299,933 lei, care, astfel, potrivit normelor de tehnică legislativă sunt încorporate si întregesc norma de trimitere, adică norma de trimitere reprezentată de prevederile OUG nr. 31/2009, s-a stabilit că pentru perioada 01.04.2009-31.04.2009 coeficientul de multiplicare 1,000 are tot valoarea de 299,933 lei.
Tot în ceea ce privește valoarea coeficientului de multiplicare 1.000, prin prevederile art. 2 din OUG nr. 41/2009( publicată în Monitorul Oficial nr. 286 din 30.04.2009) s-au modificat si completat încă o dată prevederile OG nr. 15/2008, tot prin trimitere, norma la care se face trimitere fiind prevederile OG nr. 15/2008, așa cum au fost modificate prin OUG nr. 151/2008, prin care s-a micșorat valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de la 400 lei la 299,933 lei, stabilindu-se, așadar, că valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este tot de 299,933 lei și în perioada 1.05.2009- 31.12.2009.
Potrivit normelor de tehnică legislativă, norme la care se face trimitere, adică art.I pct.2 si 3 din OUG nr.151/2008, sunt încorporate si întregesc norma de trimitere( Oug nr. 41/2009, OUG nr. 1 si 31/2009) făcând parte intrinsecă din norma completă obținută prin completarea normei de trimitere cu norma la care se trimite, acestea continuând, astfel, să producă efecte în tot anul 2009, în ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice.
Prevederile articolului I punctul 2 și 3 din OUG 151/2008, adică tocmai prevederile legale prin care valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 era micsorată de la 400 ron, valoare care trebuia să fie si valoarea de referință pentru creșterile ulterioare ale salariilor personalului din învățământ, cum fusese stabilită prin Legea nr. 221/2009, la 299, 933 lei, încorporate ca si normă la care se face trimitere în normele de trimitere cuprinse în OUG nr. 1/2009, nr. 31/2009 si 41/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia 842 din 2 iunie 2009(filele 132-138), publicată în Monitorul Oficial 464 din 06.07.2009.
Totodată, prin decizia nr. 989/30.06.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, au fost declarate neconstituționale si prevederile art. 2 si 3 din OUG nr. 1/2009.
Drept efect al deciziilor mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 147 al.1 si 4 din Constituția Romaniei si ale art. 31 al.3 din Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispozițiile legale declarate neconstituționale, încorporate ca și normă la care se face trimitere în OUG nr. 1, 31, 41 din 2009 își încetează aplicabilitatea la data de 6.07.2009, cînd a fost publicată decizia de constatare a neconstituționalității în Monitorul Oficial, nemaiproducând efecte juridice pe viitor.
Un alt efect al deciziilor de neconstituționalitate este că prevederile legale pe care le-au înlocuit prevederile declarate neconstituționale, respectiv prevederile OG nr. 51/2008,( așa cum au fost aprobate și modificate prin prevederile Legii nr. 221/2008, prin care s-a stabilit o valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 de 400,00 lei), reintră în vigoare, urmând a produce efecte juridice începând cu data de 6.07.2009.
Astfel, începând cu data de 6.07.2009, sub aspectul coeficientului de multiplicare 1.000, nu se vor mai aplica prevederile OUG nr. 151/2008, încorporate, la data publicării deciziei de neconstituționalitate, ca și normă la care se face trimitere, în prevederile OUG nr. 41/2008, ci prevederile Legii nr. 221/2008, care stabilea o valoare de 400 lei, care reprezintă, și valoarea de referință pentru creșterile ulterioare.
Instanța reținut faptul că pretențiile reclamantei pentru perioada dintre 11.11.2008,(cînd, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă, a intrat în vigoare OUG nr. 151/2008), și data de 5.07.2009, (când a fost publicată decizia nr. 842 Custii Constituționale, prin care se constata neconstituționalitatea prevederilor legale ale OUG nr. 151/2008 prin care se micșora valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de la 400 ron la 299, 933 ron), sunt neîntemeiate.
Această concluzie se impune deoarece, potrivit prevederilor art. 147 din Constituția României și art. 11 al. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, decizia de admintere a excepției de neconstituționalitate produce efecte doar pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei de admitere, nu și pentru trecut, tocmai pentru a se da satisfacție pricipiului securității raporturilor juridice.
Astfel, în reglementarea amintită normă constatată neconstituțională produce totuși efecte în perioada dintre intrarea sa în vigoare și constatarea neconstituționalității sale, încetarea efectelor juridice ale dispoziției declarate neconstituționale producându-se doar pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții constituționale.
Prin urmare, instanța va admite pretențiile sindicatului pentru perioada de la intrarea în vigoare a Legii 221/2008- 31.10.2008 și până la intrarea în vigoare a OUG 151/2008 - 11.11.2008, precum și de la publicarea Deciziei 842/2009 a Curții constituționale(06.07.2009) până la pronunțarea hotărârii, restul pretențiilor urmând a fi respinse ca neîntemeiate pentru considerentele arătate mai sus.
Având în vedere petitul acțiunii și faptul că Ministerul Educației, Cercetării și, precum și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu au atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat, raportat la dispozițiile art.60 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca inadmisibile cererile de chemare în garanție a acestora.
Instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pe considerentul că între reclamanți și această instituție nu există nici un raport obligațional, Ministerul neavând calitatea de ordonator principal de credite pentru reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Județean
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se susține, în primul rând, invocându-se prevederile art. 14 alin. 5 din Legea nr. 273/2006, că prima instanță a admis în mod greșit acțiunea.
Consideră recurentul, citând dispozițiile art. 21 și art. 87 din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006, că acțiunea a fost introdusă împotriva unei autorități administrative care nu are calitate procesuală în cadrul litigiilor patrimoniale și nu se află în raporturi de muncă cu angajații din învățământul special și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.
Mai apreciază recurentul că în mod neîntemeiat au fost respinse și cererile de chemare în garanție, deoarece toți cei care au girat actele normative trebuie să-și asume responsabilitatea finanțării și punerii lor în practică.
Au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, intimații Uniunea Sindicală "Didactica" V, Centrul Școlar de Educație Incluzivă "" V și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrative-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară, finanțarea de bază, care cuprinde și cheltuielile de personal, conform art. 167 alin. 5 lit. a din același act normativ, asigurându-se prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Din aceste prevederi legale, rezultă că salariile personalului din învățământ se asigură prin bugetul local al unității administrative-teritoriale, în prezenta cauză județul V, art. 167 alin. 19 din Legea nr. 84/1995 prevăzând în mod expres că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean, respectiv al sectoarelor municipiului B, și din bugetul de stat.
Față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001 invocate de recurent, Curtea reține că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză, în care nu a avut calitate procesuală pasivă unitatea administrativ teritorială cu personalitate juridică și patrimoniu propriu, respectiv județul
Calitatea procesuală pasivă a aparținut Consiliului Județean V, dar nu în virtutea prerogativelor sale de autoritate a administrației publice locale, constituită la nivel județean potrivit art. 87 din Legea nr. 215/2001, ori de angajator al membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, ci în virtutea modului în care se realizează, conform legii, finanțarea învățământului special. De altfel, chiar în cererea de recurs, recurentul menționează că "adoptă hotărâri destinate cheltuielilor aferente învățământului special și centrelor județene de resurse și asistență educațională".
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor solicitate de intimata reclamantă, acordate în parte de prima instanță, se constată, într-adevăr, că, potrivit dispoziților art. 14 alin. 5 din Legea nr. 273/2006, după aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicatii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective. Aceste prevederi legale impun restricții în procesul de adoptare a unui act normativ, așa cum este Legea nr. 221/2008, însă, odată ce actul normativ respectiv a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial, acesta devine obligatoriu și se aplică tuturor persoanelor care intră sub incidența lui.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind respingerea cererilor de chemare în garanție, în condițiile în care, potrivit art. 60 Cod procedură civilă, nu este reglementată obligația de garanție sau de despăgubire a celor care "și-au dat girul pe actele normative" aplicabile în cauză.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean V, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2444/29.10.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2010.
.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
2 ex. - 26.02.2010
Tribunalul Vaslui -
Președinte:Cristina TrutescuJudecători:Cristina Trutescu, Carmen Bancu, Nelida Cristina