Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1486/
Ședința publică din 20 august 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul procesual ales în Tg. M,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 610 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au depus puncte de vedere din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În raport de data comunicării sentinței atacate - 24 septembrie 2008 și data înregistrării recursului - 2 octombrie 2008, instanța respinge ca nefondată excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de către pârâtul recurent Ministerul - și Libertăților.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înaintată la 14 noiembrie 2007 la Tribunalul Mureș, reclamanții -, G și judecători la Judecătoria Tg-M, și, -, și, grefieri în cadrul aceleiași instanțe, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg-M, Ministerul -, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata unei despăgubiri echivalente cu sporul de permanență de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 15 noiembrie 2004 și până în 15 noiembrie 2007. S-a mai solicitat actualizarea sumelor solicitate în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la plata efectivă.
În susținerea acțiunii, reclamanții au relevat că fac parte din personalul din sistemul de justiție, fiind judecători și grefieri la Judecătoria Tg-M și sunt discriminați, contrar prevederilor art. 1-6 din nr.OG 137/2000 și art. 154 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de permanență. S-a mai invocat faptul că reclamanții asigură serviciul de permanență a instanței în materie penală, (arestări preventive, percheziții), fiind la dispoziția unității în mod permanent, ceea ce are ca efect restrângerea dreptului lor constituțional la libera circulație.
Prin sentința civilă nr.610 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Mureș, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fondul cauzei s-a respins ca nefondată acțiunea civilă introductivă de instanță, având petitele sus indicate.
Împotriva sentinței civile menționate, reclamanții au înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a hotărârii, iar în urma rejudecării pricinii să se admită acțiunea, conform solicitării, cu invocarea motivului prev. de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a arătat că prin exercitarea serviciului de permanență la această instanță, reclamanții sunt obligați să nu părăsească localitatea, fiind astfel restrâns dreptul lor la libertatea de mișcare, drept fundamental garantat de legislația internă și internațională și care se repercutează negativ și asupra vieții de familie. În contextul în care polițiștii beneficiază de sporul de permanență de 25%, reclamanții se consideră discriminați față de această categorie socioprofesională, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 4 din nr.OG 137/2000. În opinia reclamanților, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Din acest motiv, obligația și prestația de permanență reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice a contraprestației unității bugetare, de plată drepturilor salariale, corelative îndeplinirii prestației de permanență. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru muncă egală, precum și dreptul la salariu pentru munca prestată
După înregistrarea recursului de față, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008, iar ulterior instanța supremă și-a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe, întrucât dispozițiile sus indicate au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 Curții Constituționale.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, însă aceste dispoziții legale dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale. Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Această înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile legale sus indicate nu mai pot fi aplicate. În caz contrar, instanțele de judecată ar depăși atribuțiile puterii judecătorești și ar intra în sfera puterii legislative, legiuitorul fiind singurul abilitat stabili normele legale de salarizare, inclusiv pentru personalul din sistemul judecătoresc.
Este adevărat că la data pronunțării hotărârii recurate, deciziile curții constituționale nu erau publicate în Monitorul Oficial, însă potrivit Legii nr. 47/1992 de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au efect pe viitor, în orice fază a procesului civil.
Prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului judecătoresc, raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii (art. 1, art. 295 alin.2 din acest cod).
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de permanență, în conformitate cu necesitatea punerii în practică a normelor procedurii penale care reglementează materia arestării preventive și efectuarea perchezițiilor.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică o activitate de permanență în materie penală. Însă, în cauza dedusă judecății nu există nici o situație de discriminare, deoarece reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu personalul militarizat, care se află în tot timpul încadrării într-o misiune permanentă conform art.11 din nr.OG38/2003. Dimpotrivă, efectuarea unor ore suplimentare de către reclamanți, în mod excepțional, nu justifică acordarea unui spor cu caracter permanent intitulat spor de permanență. În aceste condiții Curtea apreciază că reclamanții nu sunt discriminați în sensul art. 2 alin.1 - 3, art. 6 și art. 27 din nr.OG 137/2000.
Așa fiind, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie dedusă judecății, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, G, -, și, toți cu domiciliul ales în Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.610 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 august 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
14 exp.
08.09.2009
Jud.fond:-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
