Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1555/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1555/2008 -
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S M cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M cu sediul în S M,- și cu intimații pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S M cu sediul în S M,-, CONSILIUL LOCAL, PRIMARUL ORAȘULUI, ambii cu sediul în, județul S M, GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL cu sediul în, Cartierul, nr. 25, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 915 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimatul pârât Primarul Orașului a solicitat a-i fi comunicate motivele recursului, după care:
Instanța respinge ca nejustificată cererea intimatului pârât, având în vedere data comunicării citațiilor cu părțile, precum și natura litigiului, care potrivit dispozițiilor legale în materie se judecă cu celeritate.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 915 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar S M, Consiliul Județean S M; s-a admis acțiunea reclamanților, I, reprezentați prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M, formulată împotriva pârâților Inspectoratul Școlar S M, Consiliul Județean S M, Consiliul Local, Primarul Orașului, Grup Școlar Industrial, și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, începând cu data de 1.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe, drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul de bază brut de încadrare al fiecăruia dintre reclamanți, actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Tribunalul constată că este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față atâtratione materiae, conform art. 2 lit. c Cod procedură civilă, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 284 Codul muncii.
Înainte de examinarea pretenției concrete formulată de către reclamanți, instanța s-a considerat obligată să ofere un răspuns la chestiunea ridicată în fața sa, prin chiar acțiunea cu care a fost sesizată, referitoare la aplicabilitatea directă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Răspunsul la această problemă este afirmativ, iar obținerea sa este facilă, decurgând, pe de o parte, din numărul M al textelor de lege care impun o atare concluzie și, pe de altă parte, din modul clar de redactare al normelor. Astfel, art. 11 și 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art. 236 alin. 4, art. 238 alin. 2, art. 239, art. 241 alin. 1 lit. d și art. 243 din Codul muncii, dispun că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național constituie legea părților, că executarea contractului este obligatorie pentru părți, că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate, că prevederile acestora se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară și că contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
În mod evident, în circumstanțele legale descrise, tribunalul conchide că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în corpul contractului individual de muncă.
Analizând pretențiile salariale reclamate, tribunalul conchide că acestea sunt întemeiate.
Potrivit art. 40 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Monitorul Oficial, partea V nr. 5/29.01.2007 (), coeficientul minim de ierarhizare pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, este egal cu 2.
Conform art. 40 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic, coeficientul de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate. În consonanță cu art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007.
Cum părțile aflate în litigiu nu au negociat salariul minim pe unitate la care să se aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut la alin. 1, dar cum, în conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă, coeficientul de ierarhizare se va aplica la salariul de bază minim brut stabilit prin contractul colectiv de muncă unic.
În consecință, remunerația părților reclamante are drept componentă primară salariul de bază minim brut de 880 lei/lună.
În ceea ce privește cererea reclamanților de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație, tribunalul o găsește, de asemenea, ca fiind întemeiată, cu argumentarea că între momentul scadenței obligației de acordare a dreptului și momentul plății efective a avut loc un proces notoriu de erodare a valorii leului, iar ideea de echitate și de executare cu bună credință a obligațiilor justifică reevaluarea creanței. În plus, instanța are în vedere și împrejurarea că principiul nominalismului monetar a fost abandonat chiar de către legiuitor (a se vedea spre exemplu dispozițiile art. 371 indice 2 alin. 3 Cod procedură civilă).
Față de faptul că potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legii nr. 84/1995, republicată, atât inspectoratului școlar, cât și consiliului județean, consiliului local și primarului le revin obligații în ceea ce privește administrarea actului de învățământ prin încadrarea cadrelor didactice, promovarea acestora și alocarea de fonduri pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ, instanța apreciază că au calitate procesuală pasivă și a respina excepțiile invocate de aceștia.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 281 - 291 Codul muncii și art. 70 - 82 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a admis acțiunea reclamanților potrivit dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S M, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, în primul rând pentru că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
Astfel, se susține de către recurent că, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrative teritoriale pe a căror rază se desfășoară activitatea, urmând a avea loc după 1 ianuarie 2001 o regularizare cu bugetele locale a finanțării, după aprobarea legii bugetului pe anul 2001. Conform nr.HG 538/2001, prin hotărâre cu asistența și a Inspectoratului Școlar, Consiliul Județean va repartiza sumele defalcate, cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului.
Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, din sumele repartizate de consiliul județean din cele constituite de la bugetul de stat, deci, nu poate face această repartizare decât în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat. Ca atare, nu poate fi obligat retroactiv la calculul și plata drepturilor salariale, întrucât nu are disponibilitatea de a repartiza la bugetul unităților administrative alte sume și în alt cuantum decât cele ce au fost aprobate prin legea bugetului de stat, deci nu din bugetul propriu, altfel ar încălca legea iar sumele i s-ar imputa.
Art. 11 din Legea nr. 130/1996 este de natură a clarifica efectele, întinderea efectelor contractelor colective de muncă, fără a înlătura interpretarea, aplicarea normei speciale cu privire la faptul că, în scopul salarizării, acordării celorlalte drepturi, sindicatele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente, ori, investirea instanței cu o astfel de cerere, generează imixtiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele, 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu au comunicat poziția în această fază procesuală.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Potrivit art. 13 din nr.OUG 32/2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigură într-adevăr din bugetele locale ale unităților teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, bugete ce însă se alimentează conform art. 17 din nr.HG 538/2001 după aprobarea legii bugetului de stat, prin adoptarea de către Consiliile Județene a unor hotărâri de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Consiliile județene repartizează fondurile necesare finanțării unităților din învățământul preuniversitar de stat, în limita destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat, deci conform Legii nr. 128/1997 și Legii nr. 84/1995, și are implicit obligația ca pentru a asigura finanțarea să verifice respectarea legalității privind câtimea necesară și a face propuneri în acest sens, obligație ce nu poate fi exclusă pentru situația în speță și nici pentru trecut; criticile aduse în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive fiind neavenită, raportat la aceste considerente.
Referitor la fondul cauzei, potrivit art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru perioada 2007-2010, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru s-a fixat la 440 lei, iar pentru cei cu funcții de conducere, studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare este egal cu 2 - art. 40 alin. 1 lit. "d" - deci 440 x 2 = 880 RON. Așadar, acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unități, neputând fi mai mic decât cel minim brut pe țară.
Potrivit art. 38 alin. 5 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, iar conform art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ori contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2007-2010 constituie legea părților, clauzele acestuia producând astfel efecte potrivit art. 3 tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară.
Din analiza art. 40 alin. 4 din acest contract colectiv de muncă, se reține faptul că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de 170 ore în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007, iar conform alin. 1 lit. "d", la personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, coeficientul minim de salarizare este 2, deci 440 x 2 = 880 lei, salariu minim de bază brut.
Sigur că, în speță, nici părțile în litigiu și nici reprezentanții lor nu au purtat negocieri referitor la salariul minim pe unitate, la care se aplică coeficientul susmenționat, dar acest aspect nu înlătură dispozițiile art. 238 alin. 2 Codul muncii, conform căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național, dar lipsa acestor negocieri nu înlătură dreptul la un proces echitabil, de acces al reclamanților la o instanță, în sensul art. 6 al, pentru a-și solicita și obține drepturile, soluția adoptată nereprezentând o imixtiune a instanței în astfel de probleme ci dimpotrivă, criticile fiind nefondate.
Față de cele relevate mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN SMî mpotriva sentinței civile nr. 915 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 18.11.2008
jud.fond. -
dact.
2 ex./19.11.2008
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
