Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1879/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1879
Ședința publică din data de 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.6084/07.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, care depune la dosar Plan social și amendamente, lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părții prezente.
Avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 6084/07.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de petent, împotriva intimatei
S-a dispus obligarea intimatei să plătească petentului drepturile bănești reprezentând contravaloarea ilor cuvenite și neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM, respectiv 5 medii nete, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
S-a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art. 25 alin. 1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr. 130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin. 2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu țin de persoana atului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului - peste 15 ani vechime- 5 medii nete.
Mai mult decât atât, alin. 4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "ații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege aților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2005.
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentei cele 5 i medii nete la nivel de unitate prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, aplicabil la data concedierii.
Cat priveste apararile referitoare la prematuritatea formularii actiunii, invocata de intimata, se va retine ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a nascut in absenta negocierilor dintre patronat si sindicat. Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor si modalitatii de acordare nu poate nega dreptul atilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari; pe cale de consecinta, aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:
În speță, solicitarea unei diferențe la suma primită de reclamanți cu titlu de plăți compensatorii la disponibilizare, în temeiul Planului Social nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi ale izvorâte în contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile ale, cerute în temeiul
Sub aspectul prescripției extinctive, această acțiune se încadrează și în ipoteza art. 283 lit. e Codul Muncii, fiind deci, aplicabil termenul de prescripție de 6 luni - și nu cel de 3 ani, prevăzut de litera caa celuiași articol.
S-a concluzionat că, în speță, acțiunea trebuia respinsă întrucât a operat prescripția extinctivă.
Cu privire la fondul cauzei, s-au susținut, în esență, următoarele:
Contrar celor prevăzute în mod expres de părțile semnatare, în mod greșit, instanța de fond a considerat că Planul social nu constituie o anexă la CCM.
Obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor - la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social - anexă la CCM și a la acesta.
Părțile CCM nu au intenționat să acorde două remunerații compensatorii cu același titlu, respectiv, "indemnizație de concediere".
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate criticile recurentei, pentru următoarele considerente.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi ale neacordate sau a unor despăgubiri către at, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a aților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de at ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana atului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana aților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar ul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor ilor brute acordate de aților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea aților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante", iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
De altfel și instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea aților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 7 și 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile aților concediați.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.6084/07.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că pe fond, respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.3/16.04.2009
/St. și Fl.
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure
