Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1928/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1928
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, C, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocat, cu sediul în comuna nr.772, județul P, împotriva sentinței civile nr. 433 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat din Baroul d e Avocați P, pentru intimata pârâtă SC SA B, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru intimata pârâtă arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA B, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a probelor dosarului și a dispozițiilor legale în materie atunci când a respins acțiunea, constatând că la data disponibilizării reclamanții și-au încasat drepturile salariale reprezentând indemnizație de concediere.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr-, reclamanții, C, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei reprezentând indemnizație minimă de concediere actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariaților, astfel încât conform art.50(1) din 2005-2006 trebuiau să primească la momentul indisponibilizării drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în, de 1,5 până la 4 salarii medii nete.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art.50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaților, cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social, ca urmare negocierilor purtate între și SC SA și, aceste ultime dispoziții au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare.
În cauză s-a administrat proba cu acte, reclamanții depunând la dosar copia carnetelor de muncă și a cărților de identitate, iar pârâta a depus Planul Social- versiunea finală din 21.04.2005, copia CCM pe anii 2005-2008.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.433 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 și 66 din Codul muncii.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit mențiunilor din carnetele de muncă, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în salariatului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol, că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Tot instanța de fond a reținut că, la punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani - cincisprezece salarii brute pe.
A mai reținut instanța de fond că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art.65 și 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM, completat cu art.4 din Planul Social.
S-a apreciat de instanța de fond că, atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, înseamnă că pretenția lor de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere, este neîntemeiată.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social, nu poate fi avută în vedere, întrucât prin Planul Social s-a avut in vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale.
S-a mai apreciat de instanța de fond că în cazul în care prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în Planul Social să se prevadă în mod expres că, pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul social.
Or, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, întrucât motivele concedierilor nu țineau de persoana salariaților, în urma negocierilor s-a întocmit Planul Social prin care s- decis ca salariații să beneficieze de sume de bani mai mari, cu titlu de indemnizații de concediere, decât cele prevăzute de art.50 CCM, respectiv, în funcție de vechimea fiecăruia, să beneficieze de un număr mai mare de salarii medii brute pe decât cele prevăzute prin art.50 CCM, negociindu-se astfel condiții mai avantajoase pentru salariați și nicidecum să se cumuleze indemnizațiile de concediere.
Prin urmare, tribunalul, ținând seama că reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM și negociate prin Planul social, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că indemnizația minimă de concediere nu trebuia acordată cumulat cu Planul social, întrucât prevederile privind concedierea colectivă se cumulează, în baza art. 50 alin.4, cu cele ale Planului social. Prin concluziile sale, instanța de fond a încălcat și prevederile art. 10 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură conform căruia, în lipsa unui consens, dispozițiile acestuia se interpretează în favoarea salariatului.
Se mai precizează că instanța de fond a interpretat în mod greșit disp.art. 6 din decizia de concediere, întrucât și acest articol prevede respectarea art. 50 din CCM, completată cu prevederile Planului social.
Coroborarea dintre cele două articole sus-menționate se menține și prin dispozițiile Contractelor colective de muncă pentru anii 2005, 2006, 2007.
Totodată, recurenții consideră că nu erau obligați să atace decizia de concediere în termen de 30 zile, avându-se în vedere că se aplică termenul de prescripție de 3 ani în baza art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indeminizație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete, iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50(2,3) din același contract stabilește că, în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum, în mod corect, tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât, față de reclamanții, care au fost concediați ca urmare a desființării posturilor în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 (filele 17-31) sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract (fila 47-52) care la pct.4, denumit "pachete financiare" materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social (filele 17-31).
În aceste condiții, stabilirea și acordarea sumei de câte 19.933 lei achitată efectiv fiecărui recurent-reclamant, într-o singură tranșă, încă din anul 2006 de către angajator, corespunde întrutotul clauzelor contractuale din CCM 2006, valoarea concretă a acestei sume cu titlu de indemnizații de concediere fiind negociată cu al cărui reprezentant a semnat pe fiecare din deciziile de încetare a raporturilor de muncă emise.
Deși recurenții-reclamanți au susținut prin precizarea acțiunii (fila 57) că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Pe de o parte, recurenții-reclamanți au confirmat, încă de la introducerea acțiunii, prin calculul pe care l-au anexat acțiunii, susținerea pârâtei că pentru anul 2004 salariul mediu brut a fost de 1400 lei, iar pentru anul 2006-de 1582 lei (fila 46) așa încât indemnizațiile de concediere ale reclamanților au fost corect stabilite ca fiind rezultatul produsului dintre această bază de calcul și câte 15 salarii la care aveau dreptul în raport de vechimea în unitate, conform art.50(1) din CCM comb.cu pct.4 din Planul Social, adică 19.933 lei.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme, în mod explicit, pct.4 al acestui Plan stabilește că, pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Drept urmare, cum la valoarea totală a indemnizațiilor de concediere, corect calculate de intimata-pârâtă, așa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a aplicat cota de impozitare legală, Curtea constată că nu se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care să verifice susținerile reclamanților și nu există motive întemeiate pentru a reforma soluția pronunțată de instanța de fond, sumele finale stabilite cu acest titlu și pe care recurenții-reclamanți le-au încasat la scurt timp după încetarea raporturilor de muncă, fiind conforme clauzelor contractuale semnate de ambele părți, astfel că, în temeiul art.312 Cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate, care este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, C, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocat, cu sediul în comuna nr.772, județul P, împotriva sentinței civile nr.433 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 octombrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored./
12 ex./17.12.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Emis 10 comunicări/17.11.2009
Grefier
1. ,
2. ,
3. ,
4. ,
5. C,
6. ,
7. ,
8. ,
9. ,
10. SA,
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
