Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2069/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2069
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții -, -, și pârâta împotriva sentinței civile nr.59/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei-intimate, lipsă fiind reclamanții-recurenți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită respingerea recursului reclamanților și admiterea recursului propriu așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Tribunalul Arad, dată fiind decizia Curții Constituționale nr. 1347/22.10.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 59 din 15 ianuarie 2009, Tribunalului Arads -a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanții -, -, în contradictoriu cu pârâta, fiind obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 550 lei, reprezentând aprovizionarea toamnă iarnă a anului 2005, precum și la plata dobânzii legale aferente cu începere de la data introducerii acțiunii (13.10.2008) până la achitarea integrală a debitului și s-au respins cererile având ca obiect plata sumei de 8.472 lei pentru fiecare reclamant, cu titlu de diferențe salarii compensatorii și a dobânzii legale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea având ca obiect diferența salarii compensatorii și dobândă legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, este prescrisă prin împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, întrucât neexecutarea contractului colectiv de muncă pretinsă de reclamanți a avut loc la data emiterii deciziei de concediere, respectiv a încheierii acordurilor de încetare a contractului colectiv de muncă ce au prevăzut indemnizațiile compensatorii și cuantumul acestora acordate reclamanților, dată la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților, așa încât termenul de prescripție de 6 luni s-a împlinit anterior introducerii acțiunii.
În ce privește cea de-a doua cerere, având ca obiect contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anul 2005 și dobânda aferentă acesteia, instanța a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.176 alin.1 din contractul nr. 288/02/15.02.2006 colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 288/15.02.2006 întrucât acesta vizează raporturile de muncă reglementate de patronat și sindicat pe anul 2006 astfel cum rezultă din chiar denumirea contractului, astfel că nu se aplică acelorași raporturi din anul precedent. Astfel, sunt incidente prevederile art.170 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din industria petrolieră valabil pentru anul 2007 (reprezentând textul contractului colectiv de muncă actualizat prin operarea modificărilor și completărilor aduse prin acte adiționale în perioada 2000-2007) care la alin.1 prevede următoarele: "Cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Ziua, C, ziua petrolistului, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor salariale". În plus, pârâta nu a contestat faptul neacordării, în mod distinct față de salariu, a suplimentărilor salariale pretinse de reclamanți pentru anul 2005, susținând însă, că acestea au fost plătite prin includerea lor în salariul de bază. Dar aceasta nu a făcut dovada cu listele de plată aferente lunii octombrie 2005 includerii în salariile reclamanților a suplimentării salariale constând în aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Or, în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pentru anul 2005, nu este reglementat dreptul la aprovizionarea de toamnă-iarnă ceea ce nu duce la concluzia renunțării de către organizațiile sindicale ce reprezintă salariații la aceste drepturi salariale, nici în cazul nerealizării unor negocieri cu 15 zile înainte de scadența anuală a acestui adaos salarial.
Dimpotrivă, duce doar la concluzia păstrării acestui supliment salarial în condițiile determinate de art.170 alin.2 din contractul colectiv la nivel de grup de unități din industria petrolieră (și anume la nivelul salariului minim al fiecărui agent economic), ce au stabilit limită minimă a valorii adaosului salarial în discuție cu posibilitatea negocierii unei valori superioare, în cazul în care sindicatul pretinde un alt cuantum al aprovizionării de toamnă-iarnă.
În consecință, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau față de reclamanți, potrivit dispozițiilor art.170 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unități din industria petrolieră și nu le-a plătit acestora suplimentarea constând în aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2005 (în sumă de 550 lei) având în vedere cuantumul salariului de bază minim, astfel cum este reflectat de copiile adreselor nr.313/25.05505 (fila 12), semnate de și și necontestată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta.
În cererea de recurs, reclamanții au reiterat motivele arătate în petitul acțiunii principale, arătând că deoarece au fost disponibilizați, urmare a concedierii colective și întrucât se încadrau la pachetul 5-15 ani vechime în muncă, erau îndreptățiți să primească o indemnizație de 12 salarii compensatorii în sumă de 24420 lei, conform prevederilor art.4 alin.2 din Planul Social care stabilea că pentru anul 2005 se vor lua în calcul salariul mediu brut din pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Au mai arătat că în mod nelegal și netemeinic, tribunalul a respins acțiunea privind plata diferenței salarii compensatorii ca fiind prescrisă, considerând eronat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii și că acțiunea trebuia formulată în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia de concediere considerând că acțiunea lor a fost formulată în termenul general de 3 ani de la data nașterii drepturilor.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea drepturilor bănești pentru aprovizionarea toamnă iarnă, au arătat că sunt îndreptățiți la primirea acestor drepturi, conform art.170 alin.1 din Contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007, 2008, cuantumul acestora fiind prevăzut la alin.2 din art.170 din același contract.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299, 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În recursul formulat, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, pe cale de excepție, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Motivându-și recursul, pârâta a arătat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța s-a pronunțat la primul termen de judecată în lipsa oricăror apărări din partea unității.
Pe cale de excepție a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă în termen de 6 luni, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere temeiul de drept pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv dispozițiile art. 176 CCM și care stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, dar care nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel inferior, în speță CCM SA, negocieri care nu au mai avut loc începând cu anul 1999.
Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu reținerea greșită a situației de fapt, susținând că instanța nu s-a preocupat de analiza stării de fapt existente, în sensul includerii adaosurilor în salariul de bază al fiecărui salariat SA. această dispoziție fiind prevăzută în art. 137 din CCM:,prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază" (normă existentă în mod similar și pentru anii 1997 și următorii).
La nivelul anilor 1998 s-a inclus acest ajutor privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lunar ca parte integrantă din salariu. Mai mult decât atât, suma aferentă ajutorului privind aprovizionarea toamnă-iarnă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
Cu privire la natura juridică a dreptului patrimonial prevăzut de ansamblul reglementării art. 176.M, acesta este a unuidrept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită.
Nefiind un drept pur și simplu, reprezintă un drept afectat de modalitatea condiție suspensivă iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare.
A mai arătat recurenta că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Cu privire la capătul de cerere privind primele de Paști și C s-a susținut că aceste prime au fost incluse în salariul de bază și nu există temei legal pentru acordarea acestora.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 81 alin.1 din Legea nr.168/1999, combinat cu art. 291 Codul muncii și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs, și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluția crescătoarea a salariului reclamantului ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât și în anii următori, și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, dat fiind că, în speță, se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, și sunt incidente prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.
"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată la Comisia Paritară a SA sub nr.5149/31.08.2007, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adițional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condițiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voință al părților contractante
Prin urmare, instanța de fond, a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Recursurile sunt însă întemeiate și vor fi admise, constatându-se că referitor la capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariilor compensatorii și a dobânzii legale, în mod eronat s-a reținut excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, față de problema de drept supusă dezbaterii, sumele de bani primite cu titlu de indemnizație de concediere sunt venituri asimilate salariilor, supuse prescripției prevăzute de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, astfel că nu se pune problema incidenței art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii care să atragă prescripția de 6 luni.
Conform prevederilor art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005 și Contractul colectiv de muncă pe anul 2006, salariații care sunt disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să primească la disponibilizare drept compensație, "o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în ", iar la pag.nr.3 lit. alin.5 din Planul social se prevede: "cât privește compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților, vor consta în 8 până la 15 salarii medii brute la nivel pentru fiecare dintre salariații concediați în funcție de vechime".
Deci, din coroborarea acestor texte, rezultă că indemnizațiile minime de concediere reprezintă de fapt salarii medii nete realizate de către angajator în cursul anului când acestea sunt datorate.
Pe cale de consecință, cum tribunalul a soluționat cauza pe excepție, reținând greșit că dreptul material la acțiune al reclamanților este prescriptibil în termen de 6 luni, termen prevăzut de art.283 (1) lit.e din Legea nr.53/2003, soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în baza art.312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va casa hotărârea recurată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind prima pentru aprovizionare toamnă-iarnă și va trimite cauza Tribunalului Arad pentru rejudecarea acțiunii exercitată de reclamanți cu privire la plata diferențe salarii compensatorii și a dobânzilor legale aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile reclamanților, -, și pârâtei, declarate împotriva sentinței civile nr.59/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează hotărârea recurată în sensul că respinge capătul de cerere reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă a anului 2005 și plata dobânzii legale aferente și trimite cauza Tribunalului Arad pentru rejudecarea acțiunii exercitată de reclamanți, având ca obiect plata sumei de 8472 lei pentru fiecare reclamant, cu titlu de diferență salarii compensatorii și a dobânzii legale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red./02.02.2010
Thred./02.02.2010
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
