Pretentii civile. Speta. Decizia 2068/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2068
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă SC "" SA B împotriva sentinței civile nr. 977/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă avocat, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse în cererea de recurs, iar cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad și a Curții de APEL TIMIȘOARA pune concluzii de respingere a acestei excepții ca nefondată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 977/25.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei SC SA B și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 550 lei, reprezentând drepturi salariale restante, și a sumei de 114,81 lei pentru neachitarea la termen a obligației, calculată până la data introducerii acțiunii și în continuare dobânda legală până la data plății efective. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de câte 100 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că drepturile în litigiu sunt prevăzute de art. 176 alin. 1 și alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energetice, iar neîndeplinirea acestei obligații de bunăvoie de către pârâtă îndreptățește instanța la obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pretinse prin acțiune, conform art. 243 din Codul muncii.
În temeiul art. 1088 cod civil și a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 9/2000, pârâta a fost obligată la dobânda legală, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 100 lei pentru fiecare reclamant.
Pârâta-recurentă SC SA Baf ormulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile menționate anterior, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii promovate de către reclamanți ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, întrucât cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, în lipsa oricăror apărări formulate de către pârâtă și a oricăror dovezi cu privire la obiectul cererii introductive.
Intimatul nu are calitate procesuală activă, deoarece protecția unui drept subiectiv se poate realiza doar în măsura în care acest drept nu a fost respectat sau a fost nesocotit.
În speță, reclamanții își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176 alin. 1 și alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007. Alineatele 1 și 2, invocate de intimat, nu pot fi disociate de alineatul 3 și următoarele din art. 176.
O analiză completă a acestor prevederi duce la concluzia că art. 176 stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", fără a da naștere unui drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu;
Acest din urmă drept ar fi luat naștere în condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul, deoarece, în mod esențial, art. 176 trimite la negocierea contractului colectiv de muncă de nivel inferior cu privire la condițiile acordării acestuia, urmând ca negocierile să pornească de la un criteriu minimal, constând într-un salariu minim pe ramură stabilit conform CCM.
În fapt, asemenea negocieri nu au mai existat începând cu anul 1999.
Sindicatul nu a mai solicitat patronatului inițierea unor negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", datorită faptului că acest venit a fost introdus, din martie 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat, majorat ori de cate ori salariul de bază a fost majorat, astfel încât dreptul pe care îl invocă intimatul din prezentul dosar s-a stins prin executarea de către recurentă a obligației corelative dreptului invocat.
Prin urmare, dreptul dedus judecății nu mai exista ca urmare a stingerii obligației corelative a angajatorului, prin plată.
Or, daca acest drept a fost satisfăcut, dreptul procesual corelativ nu există.
Pe cale de consecință, se impunea respingerea acțiunii reclamantului ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Totodată, recurenta a susținut că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, întrucât ajutorul care face obiectul cererii reclamanților nu este un drept salarial din categoria celor prevăzute în Capitolul VI din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, înregistrat la sub nr. 53346/06/25.04.2000. El este un drept distinct, de o altă natură juridică, reglementat în alt capitol, respectiv în capitolul VIII, la categoria măsurilor ce vizează protecția socială a salariaților.
Acțiunea reclamanților-intimați este o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă, astfel încât ea este prescrisă, fiind incidente prevederile art. 283 lit. e) muncii.
solicitat prin acțiune, în temeiul art. 176 alin. 1 și alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, nu se datorează întrucât a fost inclus în salariul de bază al salariaților recurentei, începând cu anul 1998, conform adresei IP nr. 2412/29 mai 1998, și a fost plătit până în prezent.
Ca o confirmare a acestei situații, sindicatul a și renunțat, din 1999, la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă".
De altfel, începând cu anul 2003, dreptul respectiv nu mai este prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât acesta a fost acordat de recurentă prin introducerea lui în salariul de bază, conform înțelegerii părților, cu respectarea contractului colectiv de muncă la ramură, pe ale cărui prevederi își întemeiază reclamanții cererea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041Cod procedură civilă.
Prin completarea motivelor de recurs s-a invocat un motiv de ordine publică, în temeiul art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, respectiv excepția de necompetență materială a Tribunalul Arad, ca urmare a încălcării prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 raportate la prevederile art. 249 din Codul muncii, cu referire la art. 298 alin. 2 ultima liniuță raportat la art. 62, 63 și art. 83 din Legea nr. 24/2000, precum și a principiului "specialia generalibus derogant". Astfel, se susține că din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior rezultă că, în speță, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 168/1999 privitoare la competența de soluționare a pricinii, întrucât acestea nu au fost abrogate de Codul muncii, iar art. 249 din Codul muncii trimite la legea specială.
Intimații nu au depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Prin notele scrise, depuse la dosar, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și alin. 5, art. 73 alin. 3 lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României.
Curtea de APEL TIMIȘOARAa sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate menționată anterior. Prin decizia nr. 1347/22.10.2009, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă această excepție de neconstituționalitate, apreciind că argumentele invocate de către autor nu vizează o veritabilă problemă de neconstituționalitate, ci reprezintă o problemă de interpretare și de aplicare a legii ce ține de resortul instanțelor judecătorești, iar nu de cel al instanței de contencios constituțional.
La dosar s-au depus următoarele înscrisuri în probațiune: sentința nr. 60003/7.11.2008 a Tribunalului Dolj și sentința civilă nr. 2953/24.11.2008 a Tribunalului Prahova.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat doar cu privire la unele din motivele de recurs.
Astfel, excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Arad, invocată de către recurentă, este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
În cauză, sunt aplicabile prevederile art. 284 Codul muncii, în vigoare la data sesizării instanței, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform codului d e procedură civilă alin 1. 2 al aceluiași text prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz sediul.
Așadar, competența materială aparține în primă instanță tribunalului, potrivit art. 2 pct.1 lit.1Cod procedură civilă, iar competența teritorială aparține instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, cum se prevede expres în alin 2 al textului redat.
Aplicarea prevederilor Codului Muncii în speță se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioară legii nr. 168/1999, cât și având în vedere prevederile art. 298 alin. 2 Codul muncii, potrivit căruia "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Este evidentă intenția legiuitorului de a renunța la vechea reglementare în materie de competență, cu scopul de a se ralia prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și garantării accesului liber și imediat la justiție.
Principiul potrivit căruia o normă specială înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general, chiar dacă ultima este ulterioară, nu poate servi drept justificare pentru aplicarea unei norme abrogate, deoarece o asemenea interpretare ar permite încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin lipsirea de efecte a unui act normativ cu putere de lege prin intervenția instanțelor de judecată, pe motiv că aceasta nu respectă tehnica legislativă instituită printr-o lege specială.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât limitele controlului judiciar al actelor emise de autoritățile publice sunt fixate în mod expres prin art. 126 alin. 6 din Constituția României, iar depășirea acestora, nu numai că ar conduce la încălcarea legii fundamentale, dar ar pune autoritățile judiciare în ipostaza de a săvârși un veritabil abuz de putere.
Prin urmare, competența teritorială de soluționare a pricinii în primă instanță aparține Tribunalului Arad, astfel încât excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Arad, invocată de către recurentă, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Susținerea recurentei privind încălcarea dreptului său la apărare este nefondată, prin raportare la dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă, ale art. 74 din Legea nr. 168/1999 și motivele invocate în susținerea cererii de amânare a cauzei.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cererile având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze a acestuia se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, nu sunt aplicabile aceste prevederi legale, întrucât drepturile ce fac obiectul litigiului sunt drepturi salariale, care intră sub incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 166 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Că este așa rezultă din formularea art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, care se referă la "o suplimentare a drepturilor salariale" pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Având în vedere dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, data introducerii acțiunii și obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea constată că dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris, astfel încât va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către recurentă, ca nefondată.
Calitatea procesuală activă presupune, așa cum susține și recurenta, existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care ar fi titulară a dreptului afirmat. Împrejurarea că, potrivit alegațiilor recurentei, dreptul pretins de reclamant nu este cert, deoarece nu au fost stabilite condițiile și criteriile de acordare ale acestuia, nu este de natură să înlăture calitatea procesuală activă a reclamantului. Reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată, a motivelor de fapt și a motivelor de drept pe care se întemeiază pretențiile sale, astfel încât instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către recurentă, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că reclamanții au fost salariați ai pârâtei, așa cum rezultă din copiile carnetelor de muncă depuse la dosar.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, sub forma unui adaos în sumă fixă, având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, este stabilit prin dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură
energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art. 137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri "pot fi" incluse în salariul de bază, iar prin art. 176 alin. 6 s-a stabilit că adaosul de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul lor. Pârâta-recurentă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților-intimați cu începere din anul 1998.
Astfel, prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997, încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte, și salariați, reprezentați de, pe de altă parte, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49 din 15 septembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a - care a fost desființată - astfel că, pentru anul 1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Pentru anul 1998, art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998.
Acest înscris, emis și semnat de către SN SA, pe de o parte, cât și de către, pe de altă parte, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă-iarnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, după cum urmează: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei -10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei -7% și salarii peste 2.000.000 lei -5%. Astfel, salariile brute de bază au fost majorate de la data de 1 martie 1998 și au constituit baza de calcul și acordare a creșterilor salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este prevăzut în aceiași termeni ca și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1998, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante. Pentru anii 2003-2008, părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu au mai considerat necesar să reia mențiunea art. 168 alin. 2, citat anterior, întrucât adaosul prevăzut de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze a fost inclus în salariul de bază al salariaților pârâtei-recurente, cu începere din anul 1998, potrivit art. 176 alin. 6 din același contract colectiv de muncă.
Din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților rezultă că la data de 1 martie 1998 fost majorat salariul acestora. Împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază, încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat, deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii dreptului salarial în litigiu în salariul brut de bază al reclamanților, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2008 fost în mod greșit admisă de către prima instanță.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamanți împotriva pârâtei ca nefondată.
Văzând că pârâta-recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC "" SA B împotriva sentinței civile nr. 977/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /14.01. 2010
Tehnored.: M/ 2 ex./15.01.2010
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
