Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2070/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7055/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2070/
Ședința publică de la 01 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul de, împotriva sentinței civile nr.836 din data de 14.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (1142/C/2008), în contradictoriu cu intimații, -, și G, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații, -, și G, prin avocat în baza împuternicirilor avocațiale nr.-, -, -, - și - din 12.03.2009 depuse la dosar-filele 118-122, lipsind recurentulde.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimații, -, și G, prin avocat, având cuvântul, arată că la data de 04.02.2009, recurentul a formulat o completare a motivelor de recurs inițiale și față de această împrejurare, invocă excepția nulității completării motivelor inițiale de recurs.
fiind, intimații, prin avocat, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimaților cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimații, -, și G, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.836 din data de 14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001, 2002, 2003 și 2004 și s-a respins acțiunea pentru această perioadă; s-a admis, în parte, acțiunea reclamanților, -, și G, împotriva pârâtului de C și s-a obligat pârâtul la plata către reclamanți a primelor de concediu pentru anii 2005, 2006 și 2007 sume indexate cu inflația la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2004, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 cât și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați, termenul de prescripției a dreptului material la acțiune este de 3 ani, depășit în cauză, în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 08.04.2008.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt salariații ai ui de, raporturile de muncă fiind guvernate de Legea nr.53/2003 și că, potrivit contractelor colective de muncă la nivel național, pe anii anterior, ca și în prezent, salariații au dreptul la acordarea primei de vacanță.
S-a ținut seama că art.241 alin.1 lit.d Codul muncii stipulează "clauzele contractelor colective de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național și că, potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
S-a considerat că, înlăturarea acestui drept reclamanților contravin și prevederilor art.41 din Constituția României, acest drept fiind un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și, contrar echității impuse de o societate democratică, cât și reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, s-a constatat că a fost încălcat reclamanților dreptul prevăzut de art.39 alin.1 lit.d Codul muncii, respectiv dreptul la egalitate de șanse și tratament, în condițiile în care, salariații din cadrul pârâtului, ce au statut de funcționari publici, primesc prime de vacanță.
S-a mai reținut că, principiul egalității între cetățeni, respectiv excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice este consacrat și de art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În fine, în contextul celor menționate, s-a apreciat că neacordarea primei de vacanță constituie o discriminare a reclamanților față de categoria celorlalți salariați din cadrul pârâtei, un tratament diferențiat, nejustificat de un scop obiectiv și legitim.
Împotriva acestei hotărârii s-a formulat recurs de către pârâtul de, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului recurentul a arătat că acordarea primelor de vacanță este reglementată prin legi speciale și pentru anumite categorii de salariați care desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
S-a arătat că aceste legi speciale care permite acordarea primelor de vacanță nu reglementează acordarea lor și personalului contractual, deoarece nr.OUG 146/2007 prevede în mod expres categoriile de personal cărora li se acordă primele cu ocazia plecării în concediul de odihnă și anume funcționarii publici, funcționarii publici cu statutul special personalul auxiliar din sistemul de justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
S-a precizat că prin art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 legiuitorul a subliniat expres acordarea primelor de vacanță numai categoriilor de personal din domeniul administrației publice, chiar dacă își desfășoară activitatea alături de ceilalți salariați din același domeniu, beneficiind de acest drept în baza unei legi speciale.
Or, neexistând legi speciale de acordare a primelor de vacanță pentru instituțiile bugetare cu personal contractual, recurentul a susținut că nici acordarea acestui drept nu a fost posibilă, mai mult aceste drepturi bănești nefiind aprobate anual în cadrul fondurilor bugetare de ordonatorii principali de credite.
Prin completarea motivelor de recurs s-a solicitat restituirea sumelor nedatorate în condițiile art. 272-273 Codul muncii, care au fost dispuse ca urmare a hotărârii judecătorești definitivă și executorie, dat fiind că angajatorul, conformându-se prevederilor art.277, art.289 din Codul muncii, a dispus executarea hotărârii judecătorești prin plata primelor de vacantă salariaților nominalizați în cadrul hotărârii, conform deciziei nr.78/06.08.2008 anexată la dosar și actelor doveditoare din contabilitate prin care s-a efectuat plata.
Prin întâmpinare intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea adresată primei instanțe la data de 08.04.2008, reclamanții intimați au solicitat obligarea pârâtei recurente la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2007, actualizate cu indicele de inflație.
În privința criticilor de fond, Curtea reține că intimații reclamanți, angajați ai recurentei pârâte cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată fac parte din categoria personalului contractual, după cum aceștia confirmă expres prin cererea introductivă.
În calitate de personalul contractual, intimații reclamanți au dreptul la concediu de odihnă plătit, prin acordarea indemnizației de concediu de odihnă, iar nu și la prima de concediu, care reprezintă un beneficiu suplimentar anumitor categorii de persoane nominalizate în legi speciale, pe lângă indemnizația de concediu, neprevăzut de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Curtea constată că Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, lege organică, nu prevede dreptul personalului contractual la prima de concediu, ci faptul că orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Curtea nu poate aprecia că neacordarea primei de concediu personalului contractual este discriminatorie, întrucât instituirea unui regim juridic diferit, inclusiv în ceea ce privește acordarea primei de concediu unor categorii de personal distincte, se impune ca o justificare obiectivă și rezonabilă, pentru ca egalitatea în fața legii să nu creeze stări privilegiate sau discriminatorii.
Curtea reține că încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea fi constată doar în cazul în care se aplică un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, cât și jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta.
Cele arătate nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996.
De adăugat că Anexa la Carta socială europeană revizuită, intitulată "Câmpul de aplicare în privința persoanelor protejate", prevede că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
Curtea consideră că nu există o situație comparabilă între cele două categorii profesionale distincte - personal contractual și funcționari publici, față de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale acestora din urmă în raport de cele ale personalului contractual, precum și în raport de sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, legiuitorul având dreptul de a reglementa în mod diferențiat modul de acordare a primei de concediu diverselor categorii socio-profesionale, în funcție de rolul acestora în sistem, complexitatea atribuțiilor îndeplinite, nivelul studiilor, răspunderea funcției - fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală.
Curtea reține că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, apreciind că pentru a putea fi reținut tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Or, în speță, după cum s-a menționat deja, nu se poate reține o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - personalul contractual și funcționari publici, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale acestor categorii profesionale.
Faptul că legiuitorul nu a avut intenția de a lărgi sfera categoriilor de personal îndreptățite la plata primei de concediu rezultă cu claritate și din prevederile art. 1 alin. (2) ale nr.OUG 146/2007 pentru aprobare plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, text care dispune în sensul că intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
În privința completării motivelor de recurs, în raport de prevederile art.306 lin.1 pr.civ. Curtea va constata nulitatea acestora, având în vedere că au fost depuse peste termenul de recurs de 10 zile, care a început să curgă de la data comunicării hotărârii sentinței recurate, în condițiile în care cele invocate de către recuret nu reprezintă motive de ordine publică.
Curtea reține că hotărârea recurată a fost executată, în conformitate cu prevederile art.2 muncii, solicitarea recurentei de restituire sumelor nedatorate în condițiile art. 272-273 Codul muncii reprezentând o cerere nouă adresată direct instanței de recurs, care nu poate fi cercetată, față de prevederile art.294 alin.1 pr.civ. coroborat cu prevederile art.316 pr.civ.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea privind primele de concediu pentru anii 2005-2007 și va menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune și va constata nulitatea completării motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul de, împotriva sentinței civile nr.836 din data de 14.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (1142/C/2008), în contradictoriu cu intimații, -, și.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea privind primele de concediu pentru anii 2005-2007.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Constată nulitatea completării motivelor de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 01.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
30.04.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
