Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2232/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2232
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul social în B, str.G-ral, nr.11 bis, sector 1, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocatură -, cu sediul în B, str.- nr.19, etaj.3,.7, sector I, prin administrator judiciar SPECIALIST, cu sediul în B,-, -.27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 466 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, cu sediul ales în P, str. -. -. nr. 148,.4. parter,.2, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA, intimații-reclamanți, -,.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere modificările aduse art.35 din Legea 85/2006 și de asemenea, având în vedere că în prezenta cauză a fost declarat recurs numai de către societatea debitoare, constată că nu mai subzistă motivele pentru suspendarea cauzei în temeiul disp.art.35 din Legea 85/2006.
Totodată, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, au chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să plătească fiecăruia drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură conform art.176 alin. și 2 din CCM la nivelul ramurii energiei electrice, termice, petrol și gaze pentru anii 2005, 2006, 2007 ce se vor reactualiza cu indicele de inflație de la sfârșitul lunii octombrie din fiecare an solicitat, până la data plății efective
In motivarea acțiunii reclamanții au susținut că sunt angajații societății pârâte conform cărților de muncă, ce au fost atașate cererii, iar pentru munca prestată reclamanții au primit drepturile salariale cuvenite conform, însă nu au încasat suplimentarea drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură conform art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energiei electrice, termice, petrol și gaze pentru anii 2005,2006 și 2007.
La data de 13 februarie 2009 reclamanta - a formulat cerere de renunțare la judecată, în temeiul art.246 Cod procedură civilă.
In cauză au fost administrate probatorii cu acte.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.466 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis acțiunea precizată, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1628 lei reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art.176 CCM la nivel de ramură, calculată la nivelul salariului minim pe ramură pentru perioada 2005-2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului material la acțiune că, în raport de natura drepturilor solicitate prin primele două capete de cerere, respectiv cota de participare la profitul societății și prima de aprovizionare toamnă-iarnă că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 lit.c din Codul muncii, mai ales că pârâta a pretins că cea de a doua fost inclusă în salariul de bază al salariaților.
Cum cererea a fost formulată la data de 24.11.2008, iar prin acțiune se pretinde contravaloarea primei de aprovizionare toamnă- iarnă și cota de participare la profit pentru anul 2005-2007, instanța de fond a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, cererea fiind promovată în cadrul termenului de 3 ani prevăzut în art.283 lit. din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul reținut că reclamanții justifică legitimarea procesuală activă motivat de faptul că, potrivit art.3 din Contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru perioada dedusă judecății, acesta are ca scop, în principal stabilirea drepturilor minime ale salariaților și a obligațiilor corelative cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, salarizarea, protecția socială a salariaților.
A mai reținut instanța de fond că drepturile negociate prin contractul colectiv de muncă sunt stipulate în favoarea salariaților și nu a sindicatului, așa cum a susținut pârâta, astfel că aceștia sunt îndrituiți în formularea prezentei acțiuni, fiind creditori în cadrul raportului juridic obligațional în raport de societatea pârâtă.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza disp. art.137 Cod procedură civilă a respins și această excepție.
Cu privire la excepția prematurității formulării acțiunii, întrucât sindicatul nu a demarat procedurile de negociere pentru stabilirea în concret a condițiilor și cuantumului drepturilor solicitate, instanța de fond a apreciat că această susținere vizează fondul cauzei și nu poate fi un motiv de respingere a acțiunii ca prematur introdus, pentru că, în eventualitatea în care aceste negocieri vor fi demarate în viitor ele nu pot privi drepturile solicitate de reclamanți pentru perioada 2005 -2007, ci pot viza doar pentru viitor eventuala acordare a cotei de participare a salariaților la profit sau contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins și excepția prematurității formulării acțiunii în ceea ce privește capetele de cerere prin care s-a solicitat cota de participare la profitul societății pentru anii 2005-2007 și prima de aprovizionare toamnă-iarnă pentru aceeași perioadă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, în conformitate cu înscrierile carnetelor de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamanții au sau au avut calitatea de salariați ai societății pârâte pentru perioada dedusă judecății.
A mai reținut tribunalul că, în Contractul colectiv de muncă pe anii 2005 -2007, art.176 alin.1 și 2 încheiat la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze se stipulează dreptul reclamanților de a beneficia în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe ramură.
Cum, potrivit disp. art. 969 cod civil coroborat cu art.236 alin.4 din Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în speță pârâta nu a făcut dovada acordării acestor drepturi salariale suplimentare, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată este întemeiată.
În ceea ce privește cota de participare la profitul societății solicitată de reclamanți, instanța de fond a constatat că într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.139 din contractul colectiv de muncă, pentru perioada dedusă judecății, la categoria alte venituri este prevăzut dreptul salariaților SA de a participa la profitul anual al societății, urmând ca modalitatea concreta de acordare, precum și condițiile de diferențiere să fie stabilite prin negociere cu.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că, cererea reclamanților privind acordarea cotei de participare la profit este neîntemeiată, întrucât în cuprinsul art.139 din Contractul colectiv nu sunt prevăzute criteriile prin care drepturile salariaților să fie determinate sau determinabile, reglementând mai mult o vocație a salariaților care trebuie interpretată nu numai prin prisma dispozițiilor art.139 din CCM, dar și raportat la legislația care guvernează regimul juridic al profitului.
Astfel, după modificarea Legii nr.31 /1990 privind societățile comerciale, prin Legea nr.161/2003, vocația salariaților de a primi o cotă parte din profitul net al unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
In consecință, anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, trebuie să existe o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea art.139 din CCM.
Întrucât o astfel de hotărâre nu există, iar cuantumul sumelor care, eventual, ar trebui să fie acordate salariaților nu este determinat și nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, tribunalul a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
In ceea ce privește solicitarea reclamanților de a fi obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând cota de benzină cuvenită fiecăruia pentru perioada 2005 -2007 actualizată, tribunalul a reținut că nu s-a prevăzut o asemenea actualizare în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SA, astfel că a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In cuprinsul motivelor de recurs, se arată faptul că pretențiile referitoare la ajutorul ce se acordă pentru aprovizionarea de toamnă își găsesc sorgintea în contractul colectiv de muncă, un asemenea drept nefiind posibil a fi asimilat drepturilor salariale și nici unor altor drepturi, altele decât cele la care face referire expresă art.283 alin.1 din Codul muncii.
Față de această situație, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune ca prim motiv de recurs.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, constând în esență, în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997, conform telexului nr. 2412/1998, astfel că a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed:
Reclamanții sunt salariați ai societății pârâte SC B fostă SC SA B-astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă depuse la instanța de fond.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2006.
Potrivit art.137 din același contract, evocat și corect interpretat de instanța de fond, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea că, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar recurenta s-a apărat susținând contrariul, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005-2006-2007, astfel cum s-a solicitat.
Pârâta a susținut și dovedit cu înscrisurile depus în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris, emis și semnat de asemenea de SN SA, pe de o parte și pe de alta, stabilește că prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că prin Protocolul din 1 martie 2002, a fost înființată societatea SC SA devenită actualmente SC care a preluat prin transfer tot personalul Sucursalei B cu toate drepturile și obligațiile acestuia, inclusiv drepturile salariale astfel cum ele au fost majorate și indexate periodic, și în care a fost inclusă contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, potrivit cu cele arătate.
Drept consecință, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe unitate pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007 fost inclusă în salariile de bază ale reclamanților, astfel că în mod greșit instanța de fond le-a admis acțiunea.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, care constituie primul motiv de recurs, Curtea va retine ca drepturile salariale solicitate de reclamanți, chiar dacă își au originea în contractul colectiv de muncă, sunt drepturi cu specific salarial, fiindu-le astfel aplicabil termenul de prescripție prevăzut de disp.art. 283 lit.c din Codul muncii, respectiv 3 ani.
În aceste circumstanțe, Curtea va admite recursul conform art.312 Cod procedură civilă, va modifica în tot sentința și pe fond va respinge ca neîntemeiată acțiunea și va exonera pârâta de plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul social în B, str.G-ral, nr.11 bis, sector 1, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocatură -, cu sediul în B, str.- nr.19, etaj.3,.7, sector I, prin administrator judiciar SPECIALIST, cu sediul în B,-, -.27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 466 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, cu sediul ales în P, str. -. -. nr. 148,.4. parter,.2, județul P și în consecință:
Modifică în tot sentința și pe fond, respinge ca neîntemeiată acțiunea și exonerează pârâta de plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red./ Tehnored./ 7 ex./07.12.2009
dosar fond- -- Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
