Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 255

Ședința publică din data de 10 februarie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

-

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței nr. 2828 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în P, str. -. -. nr. 271,. 35,.A,.3,. 14, județul P și domiciliat în Câmpina,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din data de 04.02.2009, lipsind intimații-reclamanți și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul solicită, în principal admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și obligarea unității recurente la sumele de bani comunicate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că acestea sunt brute.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Reclamanții și au chemat în judecată pârâta SC "" SA B pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale reprezentând pentru reclamantul un salariu mediu de bază pe societate pentru de C pe anul 2005 în sumă de 1400 lei, precum și un salariu mediu pe societate pentru sărbătorile de C și de Paște pentru perioada 2005-2007 în cuantum de 7100 lei, sumele urmând a fi actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume, până la data plății efective.

În motivarea acțiunii au susținut reclamanții că au fost salariații SC SA, iar pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de C și Paști, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că începând cu anul 2002 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 2828 din 10 noiembrie 2008, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să plătească suma de 1400 lei către reclamantul și suma de 7100 lei către, sume ce urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță reținut în esență că reclamanților nu li s-au achitat drepturile salariale suplimentare reprezentând primă de Paște și C încălcându-se astfel disp.art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, drepturi care se cuvin reclamantului și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani de prescripție conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii și în raport de prevederile Decretului nr.167/1958.

Împotriva acestei sentințe societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Criticând sentința pârâta a susținut că acțiunea este prescrisă, iar pe fond este neîntemeiată și în subsidiar modificarea în parte a sentinței în sensul diminuării sumelor acordate, invocându-se adresa emanată de la societatea intimată și practica Curții de Apel Ploiești.

Astfel, se susține, într-un prim motiv de recurs, că dreptul la acțiune este prescris în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și cum intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că prevederile acestui articol nu au fost respectate, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, astfel că acțiunea este prescrisă.

Pe fondul pricinii, se susține că în mod greșit prima instanță nu a reținut apărarea recurentei în sensul că sumele solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, împrejurare ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003-2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007, fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă.

Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanții necontestând că în anul 2003 au primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.

De asemenea, pasivitatea intimaților-reclamanți, care în toată perioada 2004-2007 nu a invocat neprimirea drepturilor salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceștia cunoșteau că și-au primit banii în salariul de bază.

Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, iar apoi a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C, prevăzute în art. 168 din al SA, în care se expune același punct de vedere, iar această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.

Se mai învederează că deși valoarea suplimentării solicitate este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, instanța a admis acțiunea în care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii prevăzute în, dar pentru situații diferite, recurenta emițând o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a efectuat o expertiză salarizare prin care s-a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu.

Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia acțiunea reclamanților este prescrisă și trebuie respinsă ca atare, în raport de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Astfel, raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față.

Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă pe unitate încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

Referitor la criticile pe fondul cauzei, acestea nu pot fi primite deoarece susținerea recurentei potrivit căreia acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de C și de Paște au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, respectiv 2005, nu a fost dovedită în condițiile în care sarcina probei revine angajatorului conform art. 287 din Codul muncii, iar în contractele colective de muncă pe anii 2004-2005 nu s-a menționat în mod expres că suplimentările vizate de art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă privind primele de Paște și C sunt introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 - 2007 primelor de Paște și de C în salariul de bază.

În raport de cele mai sus-arătate, nota Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paște, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005, ar fi fost acordate prin includerea acestor prime în salariul de bază pe anii respectivi.

Împrejurarea că acțiunea a fost introdusă abia în anul 2008 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea ei în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata unei sume de bani mai mare decât cea cuvenită conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, care prevăd dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.

Or, sumele reprezentând primă C 2005 și respectiv primă Paște și C 2006-2007 avute în vedere de prima instanță, sume care au fost reactualizate cu indicele de inflație, au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003 și 313/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003 și respectiv 1.01.2005, noțiunea de salariu mediu brut neconfundându-se cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din.

Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar salariul mediu brut a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.

Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SNP, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de

În raport de considerentele expuse și disp.art. 3041și 312 Cod pr.civilă, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței în parte și reducerea sumelor la care a fost obligată pârâta la 927 lei către și 5781 lei către, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței nr. 2828 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în P, str. -. -. nr. 271,. 35,.A,.3,. 14, județul P și domiciliat în Câmpina,-, județul P și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că reduce sumele la care a fost obligată pârâta după cum urmează: 927 lei către și 5781 lei către.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

3 ex./18.02.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Ploiesti