Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2839/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2028/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2839/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, G, - - A, G, -, -, G, G, împotriva sentinței civile nr.77/10.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4869/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data dde 22.04.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa părților, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.77/10.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, G, a, G, G, G, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor si a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
În considerente a reținut că ispozi iile referitoare la primele ce se acord cu ocazia plec rii n concediul de odihn au fost abrogate ncep nd cu anul 2003, potrivit prevederilor art.50 din OUG nr.177/2002 - privind salarizarea i alte drepturi ale magistra ilor.
Actul normativ care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, respectiv OUG nr.27/2006 - modificată prin Legea nr.45/2007, stabilește dreptul magistraților la prima de vacanță, potrivit dispozițiilor art.241,însă numai începând cu anul 2007.
Așadar, dreptul la prima de vacan ță nu mai este reglementata n favoarea reclaman ilor, de legisla ia n vigoare n perioada 2003-2006, ca drept distinct, prin nici un act normativ.
Reclaman ii au invocat faptul, prin neacordarea primei de vacanță pentru perioada 2003-2006, sunt supu i unei discrimin ri n raport cu al i salaria i, din alte domenii, care au beneficiat de acesta.
Referitor la acest aspect, instan a a re inut, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicat n Monitorul Oficial al Rom niei din data de 16.07.2008, Curtea Constitu ional a constatat urm toarele:"prevederile art.1, art.2 alin.3i art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituionalensuran care din acestea se desprindeelesulinstanele judectoreti au competenaanuleze orirefuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerndsunt discriminatorii,ilenlocuiasccu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinsen alte acte normative".
Av nd n vedere decizia sus men ionat, caracterul obligatoriu al acesteia (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992) și constat nd nu exist nici un text legal care stabileasc n beneficiul magistra ilor dreptul la acordarea primei de concediu pentru anii 2003-2006, OUG nr.146/2007 nestipul nd un astfel de drept, instan a a apreciat ca ne ntemeiate preten iile deduse judec ății.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții, G, a, G, G, G,
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, că, dispozițiile referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost abrogate începând cu anul 2003, potrivit prevederilor art.50 din OUG nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Cu privire la discriminarea magistraților, în raport cu alți salariați din alte domenii, care au beneficiat de prima de concediu, prima instanță, a reținut că, prin decizia nr.819 din 03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3, 8, art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Recurenți consideră că sentința civilă suscitată este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Conform art.411 alin.1 din Legea nr.50/1996 "magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Acest drept salarial se regăsește și în dispozițiile art.1 pct. 2 din Legea nr.45/2007 modificată.
Această prevedere legală a fost suspendată succesiv, până la data de 31.12.2005, prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, art. 12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.1 alin.3 din Legea nr.831/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, sub sancțiunea derogării de dreptate, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare suscitate.
În acest sens, recurenți au învederat faptul că normele legale de suspendare anterior citate contravin prevederilor art.41 și 53 din Constituție, și deci, el nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, conform art. 53 din Constituție, suscitat.
De altfel, normele de suspendare, contravin și art. 18 alin.1 din Constituție (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) și art. 15 alin.2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.50/1996, completată prin OG nr.83/2000, iar în altă ordine de idei, OUG nr.33/2001, în art.2 alin.3, stabilește aplicabilitatea în favoarea magistraților a dispozițiilor art.83/2000.
Conform art.83 din Constituția țării, salariații au dreptul la protecția socială a muncii: Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al tinerilor și femeilor instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții egale, precum și alte situații specifice, iar art.73 alin.2 din Legea nr.303/2004, privind statutul magistraților, prevede că: "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în condițiile prevăzute de prezenta lege, iar acest act normativ nu prevede nici o situație în care aceste drepturi să poată fi diminuate sau suspendate.
În consecință, actele normative prin care a fost suspendată acordarea dreptului la prima de vacanță anuală în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate nu pot fi apreciate decât ca fiind date cu eludarea prevederilor constituționale anterior enunțate, cu atât mai mult cu cât acestea prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi sau libertăți, iar nu suspendarea lor.
Pe de altă parte, nu poate fi omisă nici discriminarea față de cei care au beneficiat, anterior suspendării, de drepturile salariale pretinse în prezența cauză, o atare situație contravenind normelor constituționale și Directivelor Consiliului Europei.
Recurenți solicită instanței să rețină toate aceste aspecte învederate, inclusiv cele referitoare la imposibilitatea afectării dispozițiilor art.411 alin.1 introduse în Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000 de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii următori, dat fiind principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin.2 din Constituție.
Mai mult, prin noua lege nu pot fi aduse atingeri, îngrădiri sau discriminări - asupra unui drept deja câștigat, acesta trebuind a fi respectat indiferent de situația adoptării unor legi succesive, în timp, o atare garantare fiind prevăzută și de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. în condițiile în care pentru considerentele arătate, dreptul la prima de vacanță nu putea fi respins prin acte normative ulterioare, celui prin care s-a recunoscut acest drept, acțiunea reclamanților neputând fi apreciată ca neîntemeiată.
În același sens, recurenți au menționat și dispozițiile art.73 alin.2 din Legea nr.303/2004, mai sus citat.
Prevederile art.50 alin.2 din OUG nr. 177/6.12.2002, nu sunt aplicabile în speță, deoarece prima de vacanță, reprezintă o primă cu caracter special (derogatoriu de la regimul juridic general al salarizării), fără caracter de permanență care nu intră în categoria drepturilor propriu-zise de salarizare, ci constituie un simplu adaos, cu caracter accesoriu și nepermanent.
De asemenea, au învederat și faptul că, art. 18 din Codul muncii, în redactarea în vigoare la data suspendării, respectiv a pretinsei "abrogări", prevedea că mod imperativ că "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrarii".
În consecință, conform acestui text un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat, nu mai poate fi anulat, ori în ceea ce privește dreptul la prima de concediu,a cesta a fost practic anulat prin acte normative ce s-au succedat celui ce l-a consacrat.
Aceasta deoarece, în realitate, cu excepția unui număr foarte mic de titulari ai dreptului care au încasat prima la începutul anului 2000 (anterior primei suspendări) majoritatea covârșitoarea celorlalți nu le-a valorificat decât parțial acest drept.
Câtă vreme este valabil un drept fundamental, ce se încadrează în dispoziția constituțională privind dreptul la muncă și protecție socială a muncii, consacrat de art.39 din Constituția României din anul 1991, devenit art.41 după revizuirea Legii fundamentale a țării, acesta nu poate fi îngrădit decât, eventual, restrâns, în situațiile limită, prevăzute de art.49 alin.1 (devenit art.53 alin.1 după revizuirea Legii fundamentale), iar restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate aduce atingere însăși existenței dreptului, conform alin.2 al aceluiași articol.
Având în vedere dispozițiile anterior prezentate și principiile ce generează legislația muncii, în deplină concordanță cu drepturile constituționale, consideră că, dreptul la prima de concediu, nu a încetat să existe, prin derogare generică (nu expusă), din art.50 din OUG nr. 177/6.12.2002 (referitor la magistrați, pentru personalul auxiliar de specialitate, continuând să fie aplicabile dispozițiile Legii nr.50/1996), din moment ce, acest drept a fost prevăzut în art.34 din Legea nr.347/10.07.2003, pentru aprobarea OUG nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților: "magistrații și personalul auxiliar de specialitate prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia, printre alte acte normative speciale (acesta fiind OG nr.83/28.08.2000).
Recurentii consideră că prevederile OUG nr.146 din 19.12.2007, sunt opozabile și magistraților pentru următoarele motive:
a) prevederi cu caracter imperativ, referitoare la drepturile persoanelor încadrate în muncă care nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări se regăsesc și în dispozițiile art. 18 Codul muncii în vigoare la data respectivă, mai sus citat.
Tocmai din acest considerent, în expunerea de motive a OUG nr. 146/2007 se face vorbire chiar din prima fază, la dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă, cu ocazia plecării în vacanță, care a fost instituit în baza prevederilor Legii nr.50/1996, după care sunt enumerate și alte categorii sociale cărora li s-a recunoscut de asemenea, prin lege, un astfel de drept.
În consecință, nu a fost în intenția legiuitorului (respectiv autorul OUG nr. 146/2007), de a exclude de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, tocmai categoric socio-profesională a magistraților, discriminați anterior prin dispozițiile OUG nr. 177/2002. Din acest motiv nu poate fi împărtășit punctul de vedere potrivit căruia OUG nr. 146/2007, se aplică doar pe perioada 2001-2002.
b) în plus, în dispozițiile art.1 alin.2 din OUG nr. 146/2007, prevede expres că: "intră în categoria personalului căreia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe și alte categorii de personal care beneficiază de prime de concediu în baza legilor speciale".
Indicativul prezent al verbului "beneficiază" vizează și categoria socio-profesională a magistraților cărora, începând cu data adoptării Legii nr.45/2007, li s-a recunoscut, din nou dreptul la prima de concediu.
c) în expunerea de motive, legiuitorul precizează că a recurs la eliminarea acestei inechități și a dispus acordarea primelor de concediu, în cazul în care actele normative prin care au fost aprobate aceste drepturi fiind suspendate prin legii bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
d) art.6 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor actualizat în anul 2006, prevede că "pe durata concediilor de odihnă, judecătorii și procurorii beneficiază de o indemnizație de concedii, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada cuvenită".
Din dispozițiile legale sus-citate, rezultă fără putință de tăgadă, că,
întotdeauna sistemul judiciar a apreciat neacordarea primelor de vacanță, ca o suspendare a aplicării normelor legale din această materie.
Pentru aceleași considerente, în speță, nu-și au aplicabilitatea dispozițiile Deciziei nr.819/3.07.2008, a Curții Constituționale și în consecință recurenți solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.77/10.10.2008 a Curții de Apel București, iar pe fond pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Recurentii sunt magistrati in cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si ai investit instanta cu pretentiile acestora pentru primele de vacanta aferente perioadei 2003-2006.
Potrivit dispozitiilor art 41/1 alin 1 din Legea nr 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritătii judecătoresti, articol introdus prin OUG nr 83/2000 ce a intrat in vigoare de data de 01.01.2001, magistratii și celelalte categorii de personal salarizate in baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihna, pe lânga indemnizatia de concediu, la o primă egala cu indemnizatia bruta, sau dupa caz, indemnizatia de incadrare bruta lunara, din luna anterioara plecării in concediu, care se impoziteaza separat.
Ulterior intrării in vigoare a dispoziiilor ce prevedeau dreptul la prima de concediu, prin art III alin 2 din OUG nr 33/2001 (intrată in vigoare la data de 2 martie 2001) privind unele măsuri referitoare la salarizarea functionarilor publici si a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autoritătii judecătoresti, aprobata cu modificări prin Legea nr 386/2001 s-a prevăzut ca,se suspenda până la data de 01.01.2002 aplicarea prevederilor art 41/1 alin 1 care cuprind dispozitii referitoare la acordarea primei de concediu pentru odihna"
Pe perioada de la data intrării in vigoare a art 41/1 alin 1 din Legea nr 50/1996, respectiv 01.01.2001 si data intrării in vigoare a normei de suspendare, 02.03.2001, personalul din cadrul instantelor judecatoresti care a efectuat concediul de odihna pe anul 2001 beneficiat de prima de vacanta.
Prin art 12 alin 4 din Legea nr 743/2001 - Legea bugetului de stat pe anul 2002, termenul prevăzut la art III din OUG nr 33/2001 s-a prelungit pâna la data de 31 decembrie 2002.
Aceleasi prevederi au fost introduse prin art 32 din Legea nr 744/2001 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 (termenul prevăzut la art III din OUG nr 33/2001 s-a prelungit pâna la data de 31 decembrie 2002).
Ulterior acestor reglementări, prin Legea nr 631/2002 legea bugetului de stat pe anul 2002, s- stabilit " termenele prevăzute la art III din OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătoresti, se suspendă până la 31.12.2003, iar potrivit art 9 alin.7 din Legea nr 507/2003 " aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art 32 alin.2 din Legea nr 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 31.12.2004".
De asemenea, potrivit art 8 alin.5 din Legea nr 511/2004 se prevede " plata premiului aferent anului 2005 pentru personalul din instituțiile publice, indiferent de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile de pe lângă unele instituții publice finanțate integral din veniturile proprii se efectuează din prevederile bugerate pe anul 2006, începând cu luna ianuarie 2006, iar la alin.7 al art 8 din Legea nr 511/2004" aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art 32 alin.2 din Legea nr 188/1999 republicată, se suspendă până la data de 31.12.2005".
În perioada respectivă recurentii nu au beneficiat de prime de vacanță, dreptul la plata acestor sume fiind abrogat prin OUG nr.177/2002.
Instanța reține că anterior acestei ordonanțe atât magistrații cât și personalul auxiliar beneficiau de acordarea acestor drepturi în baza art.41/1 din Legea nr.50/1996. Plata efectivă a acestor drepturi a fost suspendată prin legile bugetare anuale în perioada 2001-2006 pentru personalul auxiliar, iar pentru magistrați în perioada 2001-2002, deoarece acest drept a fost înlăturat prin OUG nr.177/2002 pentru această categorie profesională.
Rezultă deci că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu pentru magistrați au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003 pana la data intrarii in vigoare a Legii nr.45/2007, asa cum a fost modificata, care a reglementat din nou acest drept .
Totodată, în considerarea dispozitiilor art. 329 al. 3 teza II cod procedură civilă, instanța are în vedere și Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii. Prin această decizia s-a stabilit că magistrații și personalul auxiliar sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, ÎCCJ a reținut că "de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă".
S-a mai arătat în considerentele acestei decizii faptul că "succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe. Așa fiind și cum, în raport cu principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și în art. 1 din Codul civil, dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu au putere retroactivă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat magistraților și personalului auxiliar de specialitate prin art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I pct. 38 din OG nr. 83/2000, a existat numai în perioada anilor 2001 - 2002".
Ulterior, prin incheierea din 21.05.2007, Inalta C de Casatie si Justitie a dispus indreptarea erorii materiale din decizia nr XXIII/2005 in sensul inlaturarii prevederilor cu privire la personalul auxiliar de specialitate, cu consecința constatării abrogării dreptului la prima de vacanță numai pentru magistrați, prevederile art 41 indice 1 din Legea 50/1996 abrogate prin OUG nr 177/2002, neprivind și drepturile personalului auxiliar de specialitate, rezultă deci că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi nu au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.
Din acestea se poate trage concluzia ca dreptul magistratilor la plata acestor prime a fost abogat prin OUG nr. 177/2002, fara a exista o reglementare legala care sa le confere acest drept pe perioada 2003-2006.
Drepturile salariale ale magistraților erau reglementate prin același act normativ cu drepturile salariale ale personalului auxiliar din organele autoritatii judecătorești, respectiv Legea 50/1996, insa legiuitorul le-a suspendat de la aplicare prin mai multe acte normative succesive, ulterior magistrații fiind chiar omiși din aceste texte de lege, împrejurare care nu poate fi calificata ca o situație discriminatorie in cadrul sistemului autoritatii judecătorești, întrucât drepturile de salarizare ale personalului auxiliar, inclusiv cele privind prima de concediu constituie sunt reglementate separat, avand in vedere atributiile si specificul muncii fiecarei categorii.
Mai mult, in perioada 2003-2006, nicio persoana din aceeasi categorie profesionala(magistrati) nu a beneficiat de prime de concediu, astfel incat nu se poate vorbi de existenta unei discriminari.
Recurentilor nu le sunt aplicabile nici dispozitiile OUG nr.146/2007, deoarece acest act normativ se refera doar la aprobarea plății primelor de concediu de odihnăsuspendateîn perioada 2001-2006. Dar, asa cum am aratat, in cazul magistratilor dreptul respectiv nu s-a suspendat, ci a fost abrogat, astfel incat in cauza nu este aplicabila ordonanta respectiva, care, asa cum rezulta din expunerea de motive, se refera doar la plata primelor de concediu datorate in baza unor legi a caror aplicabilitate a fost suspendata.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, G, - - A, G, -, -, G, G, împotriva sentinței civile nr.77/10.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4869/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex
06.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
