Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2842/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 2842
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, și - împotriva sentinței civile nr. 4520/30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru respectarea dreptului la apărare, iar recurenții solicită judecarea și potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ
Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După încheierea dezbaterilor, înainte de ridicarea ședinței de judecată se prezintă în instanță în reprezentarea intimatului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor consilier juridic, care depune la dosar delegație și pune concluzii de respingere a recursului potrivit întâmpinării.
CURTEA
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
La data de 29 08 2007, și -, judecători la Judecătoria Băilești, au chemat in judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanta, pârâții să fie obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, drepturile să fie plătite actualizate cu indicele de devalorizare a monedei naționale, să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de muncă iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare sumelor.
In motivarea acțiunii, au arătat că in scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost emise o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați (militari, civili) ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din L nr. 444/2006 pentru aprobarea OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționale,ordine publică și siguranță națională,s-a prevăzut că " pentru păstrarea confidențialității in legătură cu informațiile clasificate in funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare in activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art 15 alin 1 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate in cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți in Lg 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe,Ministerului Integrării Europene, Ministeru Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
In aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin 3 din nr. 656/2002 privind prevenirea și funcționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin L 405 / 2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Este evident, au aratat reclamanții, că, cel puțin in raport cu dispozitiile OG 19/2006, rezultă in mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și alte informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de L 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede in art. 30 alin 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai in ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Au invocat dispozitiile art art 78 alin 1 din Lg 567/2004 în conformitate cu care " personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea in legătură cu faptele și informațiile despre care au cunoștiintă in exercitarea funcției cu privire la procese in curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, și alin 2 conform căruia " personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu le este permis să comenteze sau să justifice în presă ori emisiuni audio vizuale hotărârile sau soluțiile date in dosarele despre care au luat cunoștiintă in exercitarea atribuțiilor de serviciu".
Au mai aratat reclamanții că sunt puși in situația paradoxală de a constata că personalul auxiliar care îndeplinește activități in exercitarea unor atribuțiuni de serviciu prin care se obține informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate.
In conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul " interzicerea discriminării"," exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, in special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice ale opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, "acestea fiind principiul egalității tuturor in fața legii lista cuprinsă in art 14 nefiind limitativă,dreptul la nedisriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate in situații asemănătoare împotriva aplicării unui tratament diferit ( CEDH ) 23 iulie 1968 citat de ).
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, arată reclamanții, trebuie respectată cu prioritate fată de dreptul intern.
Conform art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, personalul auxiliar de specialitate in calitatea de persoane discriminate, are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit potrivit dreptului comun și procedurii prevăzută de OG 137/2000, modificată și completată de Lg 134 / 2006. Avînd in vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați in muncă, înțeleg să solicite despăgubirile potrivit dreptului comun al muncii.
Au invocat, de asemenea, art 16 din Constituție, art. 30 alin. 3 din OG 137/2000, art. 20 alin 3 din L 656/2002, art. 3 din OG 19/2006, art. 21 alin. 1 din OG 137/2000.
La data de 17.09.2007 Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
A motivat că reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi in favoarea unor persoane excede cadrul lege la stabilit prin OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului OG 137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt " exercitarea următoarelor drepturi "-art 1 alin 2 -," exercitarea drepturilor enunțate " - art 1 alin 3- restrângerea, înlăturarea recunoașterii,folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege " - art 2 alin 1 -," comportament discriminatoriu ", " persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul in termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia la cunoștiintă de săvârșirea ei " etc.
In mod evident, a aratat pârâtul Ministerul Justiției, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. In afara legii nu se poate vorbi de discriminare in sensul OG nr 137/2000, și, prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit față de alte categorii ori nereglementate de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr 137/2000.
In măsura in care dispoziția este cuprinsă intr-o lege sau ordonanță in vigoare este in contradicție cu disp.art 16 din Constituie, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competentă al instanțelor judecătorești ce-i interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale.
Pe fondul cauzei, pârâtul a apreciat că dispozițiile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate nu sunt discriminatorii și, in consecință, pretențiile reclamanților sunt nefondate. Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic raportat la gama de activități desfășurate astfel încât există dificultăți in a reține "situația comparabilă " față de care se poate aborda instituția discriminării.
A mai aratat că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului iar drepturile judecătorilor și procurorilor sunt reglementate de art. 73 din L nr. 303 / 2004.
Cum potrivit art. 74 din L 303 / 2004 " salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială", a fost adoptat de OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției,aprobată cu modificări și completări prin Lg 45/2007, care creează cadrul legislativ pentru salarizarea acestor categorii profesionale.
Art. 1 alin. 3 din OG 137/2000 " exercitarea drepturilor enunțate in cuprinsul prezentului articol privește peroanele aflate in situații comparabile ", se aliniază, in opinia pârâtului, jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust este necesar să se stabilească, că persoanele aflate in situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial. Dacă o asemenea distincție in situații analoage există, este necesar ca această distincție să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret, diferit, al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale nu reliefează nici o situație comparabilă, iar diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
A invocat și conținutul unor decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat in Secții Unite cu privire la stabilitatea unor dispoziții legale referitoare la drepturi de natură salarială primite magistraților.(decizia XXIII pronunțată în dosarul 31/2005).
Pe de altă parte, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității in fata legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate in situații diferite nu constituie nici discriminări și nici privilegii.
La rândul său, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D, prin întâmpinarea depusă la 01 10 2007, invocat excepția calității lipsei procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe excepție, si-a motivat atitudinea procesuală pe împrejurarea că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, astfel încât respectivul minister nu poate avea calitatea de pârât.
Pe fondul cauzei, a învederat că dispozițiile art. 3 din OG 19/2006 ce reglementează creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de Apărare Națională Ordine Publică și Siguranță Națională precizează expres și limitativ categoriile de personal,magistrații neregăsindu-se intre categoriile nominalizate.
Prin sentinta nr. 4520 din 30 octombrie 2007 pronuntata in dosarul nr- Tribunalul Dolj Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a respins actiunea atat pe exceptie, cat si pe fond.
In mod cert, a retinut tribunalul, intre reclamanți și Ministerul Economiei Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă și,așadar, nu au calitatea unor părți in raporturi contractuale de muncă. In consecință, nu pot fi nici părți in conflictele de muncă, in sensul art. 282 codul muncii.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut că, deși acțiunea a fost formulată de judecători de la Judecătoria Băilești, s-au invocat acte normative ce reglementează drepturile personalului auxiliar de specialitate ( pag 2 alin 4, atunci când citează dispozițiile art 78 alin 1 din Legea nr 567/2004, pag 2 ultimul aliniat, când se raportează la disp.art 21 alin 1 din OG 137/2000).
In cauza dedusă judecății nu este vorba de discriminare deoarece nu orice diferență intre mai multe persoane, fondată pe un anumit criteriu poate fi calificată drept discriminare ( și, in consecință, o încălcare a prev art 14 din Convenție ) ci numai cazul in care un individ sau au un grup este, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, mai puțin bine tratat de un altul. Pentru a se putea discuta despre discriminare trebuie îndeplinite două condiții: existenta unei diferențe de tratament și lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.
Inegalitatea de tratament se impune ca o condiție a discriminării numai pentru persoanele care se află în situații comparabile.
Starea de fapt învederată de reclamanți in cererea introductivă nu reliefează o situație identică sau cel puțin comparabilă.
Reclamanții sunt magistrați și beneficiază de drepturile salariale ( și alte drepturi ) conferite printr-o lege specială, drepturi de care nu beneficiază alte categorii socio profesionale. Această situație in fapt este rezultatul punerii in operă a unei opțiuni politice din partea legiuitorului și numai legiuitorul poate avea o opțiune politică.
De altfel, prin chiar cererea introductivă, reclamanții se raportează la celelalte categorii socio profesionale, (fată de care se consideră discriminați ) dar aceste categorii sunt expres nominalizate de către actele normative ce le-au conferit drepturile.
Legea 444/2006 se raportează la două categorii de personal, respectiv personal militar și funcționari publici cu statut special, și trei categorii de instituții respectiv: Instituțiile Publice de Apărare Națională, Instituțiile Publice de Ordine Publică, și Instituțiile publice de Siguranță Națională.
Cât timp magistrații nu se aliniază acestor categorii de persoane sau instituții, condiția de "comparabilitate a situației" nu este îndeplinită.
De altfel, și categoriile de persoane nominalizate în Legea 444/2006 ar putea invoca, la rândul lor, instituția discriminării pentru drepturi de care beneficiază magistrații și lor nu le sunt accesibile,insă aceeași condiție,a existentei unei situații comparabile este cea care justifică tratamentul diferențiat.
Pentru a determina existenta unei diferențe de tratament trebuie realizată o comparație intre persoane aflate in situații similare: o persoană reală aflată intr-o anumită situație nu se poate compara cu o persoană ipotetică aflată in altă situație. Magistrații reclamanți sunt persoane din sistemul puterii judecătorești și se deosebesc de persoanele din celelalte sisteme ale puterii de stat, având drepturi și obligații specifice.
Dimpotrivă, tribunalul a constatat că ar exista o diferență de tratament atunci când, fără o justificare obiectivă și rezonabilă statul nu ar aplica un tratament diferit persoanelor aflate in situații vădit diferite, optând pentru o idee de egalitate confuză și artificială. Este ceea ce jurisprudența a calificat ca fiind aspectul pozitiv al diferenței de tratament.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantii au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publicii cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Or, judecatorii, desi dispun si supravegheaza exercitarea unor activitati prin care se obtin informatii confidentiale, nu beneficiaza de spor de confidentialitate, in timp ce persoanele care executa dispozitiile respective beneficiaza.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul "Interzicerea discriminării", exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii. Lista cuprinsă în art. 14 nu este limitativă, dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit".
Conform art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, magistratii, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG 137/2000.
Conform art. 16 - Egalitatea în drepturi - din Constituția României, potrivit cu care cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, și grefierii trebuie să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
In cauza, intimatii Curtea de Apel Craiova si DGFP D au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea ca nefundat a recursului, mentinerea ca fiind legala si temeinica a hotararii pronuntate de instanta de fond.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz. art. 3041. Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi al personalului din organele autorității judecătorești, care este actul normativ aplicabil pentru perioada pentru care a fost solicitat sporul de confidențialitate de până la 15%,- nu contine dispoziții în sensul acordării dreptului solicitat de reclamanți.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea reține că acesta este nefondat întrucât nu există discriminare nici în raport cu dispozițiile prevăzute în Codul Muncii cu privire la această instituție și nici în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din OG 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
Codul muncii definește noțiunile de discriminare directă și discriminare indirectă. Astfel, alineatul 3 al art. 5 din Codul muncii arată că, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alineatul 2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alineatul 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
OG nr. 137/2000 reglementează explicit modalitățile prin care se realizează eliminarea tuturor formelor de discriminare și anume prin instituirea unor acțiuni afirmative sau a unor măsuri speciale pentru persoanele și grupurile de persoane aparținând minorităților naționale, pentru comunitățile minorităților naționale, respectiv în vederea protecției grupurilor defavorizate atunci când acestea nu se bucură de egalitatea șanselor, precum și prin sancționarea comportamentului discriminatoriu.
Curtea reține că, magistrații reprezintă o categorie de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin legea specială, respectiv OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007.
Situația magistraților instanțelor nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și îndatoririle acestora sunt diferite. Totodată categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și anumeinformațiile clasificateeste diferit de cele la care se referă Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și anumeinformații confidențiale.
Pe de altă parte, situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite - Lega 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007, privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționai publici, și anume, funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Curtea reține că acest act normativ menționat mai sus nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public precum personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite, respectiv Legea nr. 656/2002, privind prevenirea spălării banilor, OG 137/2000, OG 2/2006 și OUG 24/2000.
Este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reținând că dreptul solicitat de recurenții reclamanți nu face obiectul art. 14 al CEDO, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006, consacră expres la art. 1 că, exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare situație, astfel că nu poate fi aplicat, în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa, nu are o existență independentă, întrucât are efect doare în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale. Se reține că dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Acest drept nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță - decizia nr. 108/14.02.2006 - că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție.
Față de cele statuate de decizia Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente nu reprezintă drepturi fundamentale atunci când sunt acordate prin acte normative, deci cu atât mai mult acestea nu sunt drepturi fundamentale dacă nu sunt acordate pin acte normative.
, în hotărârea nr. 232/29.08.2007, a statuat că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Pentru considerentele expuse, recursul se priveste ca nefondat, urmand ca, in temeiul art. 312 alin. 1.civ.Cod Penal, sa fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și - împotriva sentinței civile nr. 4520/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronuntata in sedinta publica de la 09 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. -
Ex.2/26 mai 2008
Jud. fond
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei
