Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 29/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA nr.29
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
Asistenți judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții G, toți cu domiciliul ales în P,- A, județul P - la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.14, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI reprezentată de consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că urmează să se pună în discuție excepțiile invocate prin întâmpinări și că reprezentanta pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI nu a depus la dosar înscrisuri privind calitatea reclamanților, sub aspectul temeiniciei pretențiilor acestora, măsuri dispuse de instanță la termenul anterior.
Consilier juridic având cuvântul depune la dosar, în copie, carnetele de muncă ale reclamanților de pe acțiune, precizând că aceștia au toți calitate de personal contractual.
În continuare, având cuvântul pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.03.2003 - 28.10.5005 și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât față de reclamantul anterior perioadei 15.12.2007. solicită respingerea acțiunii, precizând că reclamanții au calitate de personal contractual și nu fac obiectul deciziei nr.21/2008 a ÎCCJ - Secțiile Unite.
Curtea
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanții G, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu 1 octombrie 2006 până în prezent; obligarea pârâților la acordarea lunară a acestui spor și pe viitor, în condițiile prevăzute de art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și modificată, cu modificările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, respectiv nr.OG8 din 24.01.2007, Cap.II, art.7 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.72 din 03.01.2007 intrat în vigoare la data de 03.02.2007; obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă; obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate, precum și obligarea pârâților la emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% pentru viitor.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că le sunt aplicabile disp.art.47 din Legea nr.50/1996 care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a precizat totodată, că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care personalul își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive cu motivarea că atribuțiile sale privesc elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că, între reclamante și acest minister nu există niciun fel de raporturi de muncă, care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa invocat prin întâmpinare excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003-28.10.2005 având în vedere că data la care s-a depus acțiunea excede termenului general de prescripție prev. de art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce îl privește pe reclamantul, s-a arătat faptul că acesta a fost angajat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova începând cu data de 15.12.2007, astfel încât anterior acestei date nu au existat raporturi de muncă între aceste părți.
Pârâtul Ministerul Public.Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 01.01.2003-29.10.2005 și ca inadmisibilă pentru perioada ulterioară datei de 3.02.2007.
A mai arătat pârâtul că în cauză trebuie aplicată decizia nr.821/3.02.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției, s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, art.27 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000 sunt neconstituționale.
A precizat recurentul că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă, sens în care a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în eventualitatea aprecierii ca întemeiată a acțiunii formulate.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente în cauză și decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată în recursul în interesul legii, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea apreciază că este întemeiată urmând să o admită întrucât acest minister are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor întocmite de ordonatorii principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu există niciun fel de raporturi de muncă ce ar putea justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
În consecință, Curtea admițând excepția, va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003-28.10.2005, Curtea constată că în raport de data introducerii acțiunii-28.10.2008 precum și de disp.art.3 alin.1 coroborat cu disp.art.1 din Decretul nr.167/1958 excepția este întemeiată, dreptul la acțiune pentru această perioadă fiind prescris pentru că el excede termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de textele legale menționate.
În consecință, excepția fiind apreciată ca întemeiată, urmează ca acțiunea să fie respinsă ca prescrisă pentru perioada 01.01.2003-28.05.2005.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de personal contractual.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au vizat această categorie de personal, el referindu-se doar la magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată, în considerarea condițiilor de lucru.
Reclamanții nu sunt asimilați personalului auxiliar de specialitate, ei nefăcând parte nici din categoria personalului conex care a fost reglementată de Legea nr.17/2006 și cărora li se aplică dispozițiile legale care au reglementat și care reglementează în continuare salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
De asemenea, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțartă de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut, astfel, că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Ori, cum reclamanții nu se încadrează în aceste dispoziții, ei nefăcând parte nici din personalul auxiliar de specialitate și nici din cel conex, fiind în fapt personal contractual, iar dispozițiile privind sporul de 50% nu li se aplică, sens în care acțiunea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției și respinge acțiunea formulată reclamanții G, toți cu domiciliul ales în P,- A, județul P - la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.14, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, județul P, ca prescrisă pentru perioada01.01.2003-28.10.2005.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
- - - - - -
Asistenți judeciari,
Grefier,
Red.
Tehnored.
11 ex./30.01.2009
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu