Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 30/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA nr.30
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
Asistenți judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales în P,-. județul D - la sediul Judecătoriei Pucioasa, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul CNCD a depus la dosar un punct de vedere referitor la acțiunea promovată de reclamanți.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea sentință.
Curtea
Deliberând asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI reclamanții, au chemat în judecată pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Justiției, pentru a dispune obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite in perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, cu titlu de despăgubiri, suma actualizata la data plații, precum si la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG 9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune, până la plata efectivă, conform art. 1084-1086 Cod civil;
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că,astfel cum reiese din adresa nr. 42140,42717/30.04.2008 emisa de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația judecătorilor din Oltenia, in perioada 2006-2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate in repetate rânduri stimulente, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997.
Î n acest sens, au fost emise următoarele ordine: ianuarie 2006 - nr. 419; mai 2006 - nr. 1209; august 2006 - nr. 1853; octombrie - nr. 2360; decembrie 2006 - nr. 2800, 2801, 2832; martie- nr. 800; aprilie 2007 - nr. 779, 933; mai 2007 - nr. 2100,
2101, 2102, 2104, 2143; iunie 2007 - nr. 1349,1381,1476,1478,1381,1477,
1636, 1678, 1679, 1675; iulie 2007 - nr. 1817, 1857, 1872, 1897, 1778;
august 2007 - nr. 2100, 2101, 2102, 2103, 2104, 2143; septembrie 2007 -
nr. 2259, 2260, 2278, 2307, 2390, 2391, 2393,2389,2325; octombrie 2007 -
nr. 2762, 2763, 2358, 2619, 2620, 2621, 2622, 2623, 2624, 2626, 2535, 2536,
2537, 2426, 2437, 2489; noiembrie 2007 - nr. 2967, 2968, 2969, 2970, 2972,
2972, 2973, 2974, 2975, 2976, 2966; decembrie 2007 - nr. 3196, 3197, 3198,
3199, 3200, 3421, 3449, 3515, 3525; ianuarie 2008 - nr. 3556, 72, 77, 111,
112,132; februarie 2008 - nr. 133, 317, 318, 453, 473, 474, 476, 591; martie
2006 - nr. 519; aprilie 2008 - nr. 791,1125,1127.
Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr. 1.008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, in conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției si Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum si din amenzile judiciare.
Sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ si de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești,
personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum si a personalului din Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu.
Repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite.
Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari si terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, in principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari si terțiari de credite.
Față de împrejurarea că, deși se află în aceeași situație (categoria profesională a magistraților sau asimilaților magistraților), magistrații și personalul auxiliar(categoria profesională a personalului auxiliar asimilat funcționarului public sau personalului contractual) am fost salarizați inegal, noi, reclamanții, apreciem că prezentul litigiu reprezintă un conflict de drepturi, având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din existența acestei discriminări.
Deși potrivit prevederilor Normelor interne atât magistrații, cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal.
Astfel magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acesteia. Sumele sunt ridicol de mici în comparație cu cele acordate personalului din Ministerul Justiției prin aceste ordine.
Este de observat și că s-au achitat sume uriașe acestui personal, cu titlu de stimulente, în condițiile în care Ministerul Justiției afirmă, fără acoperire legală, că nu deține sume de bani care să acopere obligațiile derivate din titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, ce stabilesc obligația acestuia la plata restanțelor salariale și, în continuare, a drepturilor bănești prevăzute în aceste titluri executorii.
Eventualele susțineri ale pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv a reclamanților la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2" (art. 5 alin. 4 din Codul munci i", dar care produc efectele unei discriminări directe.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
De altfel, este evident, în cazul dat, că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salarizați întocmai ca si cei din urma, dar stimulați discriminatoriu cu sume importante, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților și a personalului auxiliar și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați și personalul auxiliar.
Ministerul Justiției nu poate invoca activitatea asiduă de elaborare a unor proiecte de coduri, câtă vreme nu s-a văzut un rezultat concret și eficient în acest sens. Situația este similară și cu referire la legislația în materie penală și procesual penală, cu precizarea că a fost ignorat, în contextul reținerii unei astfel de argumentații, efortul magistraților în acest domeniu, concretizat în multitudinea propunerilor formulate.
În plus, consilierii juridici implicați în elaborarea acestor proiecte sunt cu prisosință plătiți cu indemnizații mai mari decât cele ale magistraților, cu care, de altfel, sunt asimilați și personalul auxiliar care este asimilat de altfel cu funcționarii publici sau personalul contractual.
Art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un bloc de convenționalitate și ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, in timp ce dobânda legala reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acelei sume. Așadar, daca instanța acorda creditorului o suma de bani reactualizata de la data când trebuia achitata la data plății efective, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit sa o primească cu o anumita perioada de timp anterioara.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care solicită să se constate că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.
A învederat acesta în primul rând instanței că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională; pronunțându-se prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07,2008 fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea /, din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, reținut că " asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătore competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora a norme sau de le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evid neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) c Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este uni autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abrogarea normei juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiune lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existent; întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată d Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) di Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere di lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară" sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii." Așadar, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici justificare obiectivă sau rezonabilă.
Totodată, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.2 alin (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare":prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și
Libertăților Fundamentale, ce consacră dreptul la tratament egal, "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Ca atare, nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui "drept de a fi premiat" conferit sau garantat prin vreun act normativ, așa cum am arătat deja, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, intrat în vigoare pentru România ulterior hotărârii, a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", astfel că nu poate fi aplicat în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la stimulente.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, dintre care enumerăm, în primul rând, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare etc.
Conform susținerilor reclamanților, Normele interne aprobate de 1008/2006 dispun că "atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ceea ce privește repartizarea de stimulente", fapt contrazis de prevederile art. 2 alin 1 din 1008/2006 "(1) Sumele constituite potrivit art. 1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu." care determina categoriile de personal potențiale beneficiare ale stimulentelor, fără a se dispune modul și măsura în care aceste stimulente sunt acordate.
Se arată instanței faptul reclamanții susțin că "Ministerul Justiției afirmă fără acoperire legală, că nu deține sume de bani care să acopere obligații derivate din titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești". Or, sursa din care se achită stimulentele este fondul constituit în conformitate cu prevederile art. 25 alin, (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și nu fondul se salarii din care sunt plătite drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești.
În continuare reclamanții consideră că suntem în fața unui caz în care "un grup se vede mai bine tratat decât altul". în acest sens rugăm instanța să observe că stimulentele salariale nu au avut drept beneficiari un grup profesional distinct, respectiv personalul asimilat magistraților ci acestea au fost acordate punctual unor anumite persoane, sau unui grup de persoane care nu făceau parte în mod necesar dintr-o singură categorie de personal ci din categoria judecătorilor delegați sau detașați, funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special etc. De asemenea, reclamanții nu identifică persoana, persoanele sau grupul față de care se simte discriminată, având în vedere că ordinele prin care s-au stabilit stimulente in anii 2006, 2007, 2008 au vizat persoane diferite și categorii de salariați diferite.
De asemenea, considerăm că afirmațiile potrivit cărora "Ministerul Justiției nu poate invoca activitatea asiduă de elaborarea unor proiecte de coduri, câtă vreme nu s-a văzut rezultatul concret și eficient în acest sens" sunt nefondate și denotă rea credință, neavând înrealitate legătură cu prezentul litigiu. Pe de o parte, în elaborarea codurilor, la care se face referire, sunt implicați atât salariați ai ministerului cât și colaboratori din rândurile magistraților, mediului academic, practicienilor Iar activitatea Ministerului Justiției, conform HG 83/2005 nu se rezumă la elaborare proiectelor actelor normative ci cuprinde o varietate de alte domenii. Pe de altă parte, argumentele legate de salarizarea consilierilor juridici asimilați magistraților, propunerile legislative făcute de magistrați etc. nu au nicio legătură cu activitatea reclamanților și nu pot susține în nici un fel existența unei discriminări.
În privința capătului de cerere care are ca obiect actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale, arătăm în primul rând că, potrivit art. 1088. civ. "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. - nu sunt debite decât din ziua cererii in judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că reclamanții, creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, iar nu și actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
A formulat întâmpinare și pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI prin care se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată că u există o discriminare în sensul art.2 din OG 137/2000, care definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
De asemenea la dosarul cauzei a fost depus și un punct de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea, pe fondul cauzei urmează să constate că, entru p. ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile), existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2, alin.1 din OG nr. 137/2000, republicată.
Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare, iar e asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca e restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege,în dome politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională; pronunțându-se prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, reținut că " asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătore competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora a norme sau de le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) c Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abrogarea normei juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiune lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existent; întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară" sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
Pe de altă parte, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Or, în această speță rezultă în mod evident că nu poate fi vorba de discriminare; reclamanții au funcția de judecători, iar categoria față de care se consideră discriminați o reprezintă consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției.
Făcând abstracție de faptul că ordinele enumerate de reclamanți în susținerea acțiunii se referă la toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Justiției, ordinele emise de ministrul justiției prin care s-au acordat stimulente consilierilor din aparatul propriu nu pot fi folosite ca probe utile și concludente pentru dovedirea stării de discriminare, dar nici nu pot determina o sumă exactă care ar fi fost încasată de un consilier, acestea variind de la o persoană la alta.
Aceasta deoarece legea recunoaște ordonatorilor de credite doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției, neexistând nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea nr. 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Având în vedere dreptul invocat de reclamanți, starea de discriminare nu există nici față de alte categorii profesionale beneficiare ale acestor stimulente, căci ar putea exista discriminarea doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Totodată, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.2 alin (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare":prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ce consacră dreptul la tratament egal, "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Ca atare, nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui "drept de a fi premiat" conferit sau garantat prin vreun act normativ, așa cum am arătat deja, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, intrat în vigoare pentru România ulterior hotărârii, a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", astfel că nu poate fi aplicat în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la stimulente.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori,dintre care enumerăm, în primul rând, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare etc.
În Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 publicat în Monitorul Oficial nr. 446 din 23 mai 2006, completat prin Ordinul ministrului justiției nr.1784/C/2006, au fost stabilite criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr. 146/1996, personalului din justiție, propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași Norme.
Prin urmare, nici Legea nr.i46/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a n potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Totodată, nici față de consilierii juridici din Ministerul Justiției nu există obligația legală de a li se acorda la toți stimulente din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1996, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art.3 alin.2 din Normele aprobate prin Ordinului ministrului justiției nr.1008/C/2006.
De altfel, este de observat că potrivit ordinelor ministrului justiției, menționate de reclamanți în acțiunea formulată, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulente în perioada 2006-2008, acestea fiind repartizate pe baza criteriilor prevăzute de normele menționate anterior.
Pentru toate aceste considerente acțiunea formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în privința capătului de cerere care are ca obiect actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale, potrivit art. 1088. civ. acesta urmând a fi respins ca accesoriu al capătului principal de cerere privind drepturile salariale conform adagio "accesorium sequitur principale".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales în P,-. județul D - la sediul Judecătoriei Pucioasa, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5. ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
- - - - - -
Asistenți judiciari,
Grefier,
Red..
10 ex./30.01.2009
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
