Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.335

Ședința publică din data de 20 februarie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1 și cu sediul procesual ales la & ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1935 din data de 20 noiembrie2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimați-reclamanți, GH., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în Târgoviște, B-dul -,.40,.A,.3, județul D, G, domiciliat în M,-, județul D, domiciliat în Târgoviște, str. -, - 3A,.3,.11, județul D, GH., domiciliat în M,-,.6, județul D, domiciliat în M,-, - 5C,.16, județul și, domiciliat în M,-, -.4,.20, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA - GRUP B și intimați-reclamanți, Gh., G, Gh., și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen și că recurenta-pârâtă a depus la dosar completare la motivele de recurs, în două exemplare, însoțite de împuternicirea avocațială nr.- din data de 18 februarie 2009.

De asemenea, se învederează că recurenta-pârâtă SC SA - GRUP a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art.242 alin.2 Cod pr.civilă.

Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP împotriva sentinței civile nr.1935/20 noiembrie 2008 Tribunalului Dâmbovița, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4258/17.07.2008 reclamanții -, și au chemat în judecată SC" SA pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime de C și Paști actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 2005-2006, iar pentru și Paști 2007.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin CCM s-a prevăzut suplimentarea drepturilor salariale de Paști și C cu un salariu de bază mediu pe însă, în pofida acestor prevederi reclamanții nu și-au primit drepturile.

La termenul din 20.11.2008 la această cauză au fost conexate și dosarele 4421/120/04.08.2008 privind pe G, Gh. și, prin care solicită aceleași drepturi salariale pentru perioada 2005 - 2007.

De asemenea, s-a mai conexat și dosarul 4420/120/ 04.08.2008 privind pe care solicită drepturi salariale pentru perioada 2005 - 2007.

În conformitate cu art. 115 Cod pr. civilă pârâta a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiuni, motivând în esență că începând cu anul 2003 primele care fac obiectul acțiunii au fost incluse în salariu.

S-a invocat tot prin întâmpinare prematuritatea introducerii acțiunii ținând seama de faptul că prin CCM art. 168 alin.1 teza finală drepturile salariale suplimentare se acordă numai în urma negocierilor anuale care trebuie organizate cu 15 zile calendaristice înainte de cele două evenimente Paști și C și excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru primele de Paști 2005, excepție care în raport de disp. art.9 din Decret 167/1958 a fost admisă, ținându-se seama că instanța a calificat drepturile solicitate ca fiind drepturi salariale neacordate ale căror termen de prescripție este de 3 ani potrivit art. 283 lit. c din Codul Muncii.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a admis acțiunea, a obligat pârâtă să plătească reclamanților suplimentările salariale reprezentând prime de paști și C pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2007 în funcție de timpul efectiv lucrat de fiecare reclamant conform disp. art. 169 din CCM și cu reactualizarea indicelui de inflație la momentul plății.

Prin aceeași sentință obligat pârâta să plătească reclamanților G, și câte 300 lei pentru fiecare reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, iar către 600 lei cheltuieli de judecată.

S-a admis prescripția dreptului la acțiune al reclamanților pentru primele de Paști din luna mai 2005.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că atâta vreme cât pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a susținut că drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost deja achitate nu se pune problema prematurității acțiunii, excepția invocată în acest sens fiind vădit nefondată.

Pe fond tribunalul a stabilit că în conformitate cu art.168 alin. 1 din CCM salariații societății pârâte aveau dreptul la prime de Paști și de C în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, iar din probele administrate a rezultat că includerea acestor prime în salariu a fost făcută numai în anul 2003, nu și

ulterior, în condițiile în care prevederile art.168 au fost perpetuate în toate contractele colective încheiate în perioada 2004-2007.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut excepția de prematuritate a acțiunii, deoarece sumele ce trebuiau achitate cu titlu de primă puteau fi plătite numai în condițiile negocierilor cu sindicatele care urmau să aibă loc u 15 zile calendaristice anterior celor două evenimente și așa cum s-a dovedit aceste negocieri nu au avut loc.

Cea de-a doua critică a recursului se referă la greșita respingere a excepției de prescripție a acțiunii, motivat de faptul că, fiind vorba de drepturi prevăzute de CCM în cauză este incident termenul de prescripție de 6 luni prev. de art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, deoarece sumele pretinse de reclamanți au fost deja încasate ca urmare a includerii acestor prime în salariu începând cu anul 2003.

Sub acest aspect, recurenta arată că potrivit art. 9 CCM interpretarea clauzelor acestui contract se face prin consens, iar potrivit art.10 soluționarea problemelor invite privind executarea contractului revine unei Comisii paritare, organ care a confirmat includerea în salariu a primelor solicitate prin acțiune.

În fine, se pretinde de către recurentă că în mod greșit instanța de fond a acordat prime care reprezintă echivalentul salariului mediu pe unitate în condițiile în care în conformitate cu art. 168 alin.1 CCM baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu brut pe unitate.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

În mod corect tribunalul a respins excepția de prematuritate invocată de recurentă câtă vreme aceasta prin apărările de fond a susținut că sumele solicitate de

reclamanți au fost deja achitate, ori dacă acestea au fost plătite nu se mai pune problema că nu s-a născut dreptul la acțiune.

Referitor la cealaltă excepție vizând prescripția dreptului material la acțiunea, Curtea reține că instanța de fond a făcut o interpretarea justă a disp. art. 283 Codul Muncii stabilind că în cauză sunt incidente prevederile de la lit. c și nu cele de la lit. e pentru că în materia drepturilor salariale neacordate există un termen unic de prescripție de 3 ani fiind de neconceput ca pentru drepturile salariale să existe mai multe termene de prescripție în raport cu natura actului în care acestea își au izvorul.

Legat de fondul cauzei, Curtea va reține că apărările recurentei nu au fost înlăturate de plano, aceasta având posibilitatea să facă dovada că sporurile salariale solicitate au fost incluse în salariu așa cum s-a pretins și că sub acest aspect cele reținute de Comisia paritară corespund adevărului.

Pe aceeași linie de idei nu trebuie uitat faptul că în raport cu art. 287 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, respectiv recurentei.

Nici ultima critică a recursului nu este fondată deoarece în dispozitivul sentinței se prevede în mod expres că vor fi plătite sumele prevăzute de art.168 CCM respectiv echivalentul unui salariu de bază mediu brut și nu al unui salariu mediu brut pe unitate pentru fiecare, așa cum greșit prevede recurenta.

Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC SA - GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1 și cu sediul procesual ales la & ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1935 din data de 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimați-reclamanți, GH., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în Târgoviște, B-dul -,.40,.A,.3, județul D, G, domiciliat în M,-, județul D, domiciliat în Târgoviște, str. -, - 3A,.3,.11, județul D, GH., domiciliat în M,-,.6, județul D, domiciliat în M,-, - 5C,.16, județul și, domiciliat în M,-, -.4,.20, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

Fiind în concediul legal de odihnă

prezenta se semnează de

Președintele instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Tehnored./

2ex./03.03.2009

f- - Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Ploiesti