Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3419/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3419

Ședința publică din data de 27 Mai 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.3691/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimata reclamantă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că Tribunalul Dolja comunicat că împotriva sentinței 3691/26.05.2008 nu s-a mai înregistrat o altă cerere de recurs, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.

Avocat pentru recurenta pârâtă, învederând că renunță la excepțiile de neconstituționalitate și necompetență teritorială, invocate la termenul anterior, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința 3691/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.

S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâta SC SA B, astfel cum a fost precizată

S-a dispus obligarea societății pârâte la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2004, 2005, 2006, precum și a celor de Paște pentru anii 2005, 2006 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului i până la data plății efective.

S-a dispus obligarea societății pârâte să plătească reclamantului indemnizația de concediere cuvenită în funcție de vechime conform art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de munca actualizată în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."

Prin alin. 2 s-a mentionat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitătii si in conditiile negociate cu.".

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textui alin. 1 al art. 168, aducand o modificare de continut alin. 2, in serisul consemnarii că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat.

Aceiași text se regăsește, in ultima formă mentionată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același continut ca in contractele precedente.

Societatea pârâta a mai depus la dosar Actul aditional la Contractul colectiv de munca al A nr. 8080/23.05.2000, inregistrat la B sub nr. 2643/11.05.2005, care a conferit art. 168 alin. 2 forma mentionata in CCM la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca,părtile semnatare confirmă faptul că, in redactarea art. 168 alin. 1 si 2, la momentul negocierilor colective vointa comună a părtilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C să fie introduse in salarule de baza ale fiecdrui angajat .

In fine, prin,Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnata de reprezentanti ai patronatului și federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie,potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârâtă cu privire la aplicabilitatea disp. art. 283 al. 1 lit. e) din Codul Muncii "Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia."

Instanta a considerat că in cauză este aplicabil disp. art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii care prevede termenul de 3 ani de la data nesterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de muncă constă in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".

Deci vointa părtilor a fost ca aceste prime de Paste si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.

In cauză dispozitiile legale aplicabile sunt următoarele:

Conform art. l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reeprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.

Normele enuntate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statueaza in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cite ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalitătilor care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. "

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa a partilor, dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.

In acelasi sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea și reformarea continutului unei clauze urmand sa iși produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.

In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv anual și in total a contradictie cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevazut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentarile de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariatilor și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.

Pe de alta parte, părtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.

S-a retinut, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost incheiat contractul și cu incalcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neînregistrate la directia teritoriala de munca ) nu pot produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.

Cât privește apararile referitoare la prematuritatea formularii actiunii invocate de parata, s-a reținut ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a nascut, in absenta negocierilor dintre patronat și sindicat.

Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta aparare a fost respinsa ca nefondata.

Părțile nu au solicitat administrarea probei cu expertiza contabila judiciara, iar instanța, in condițiile in care pârâta a refuzat să depună statele de plată, deși i s-a solicitat acest lucru prin mai multe adrese, a dispus decăderea pârâtei din proba cu înscrisuri conform art. 287 si 288..

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând- ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.

Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.

În drept se invocă dispoz. art. 3041și art. 312 pr.civilă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.

Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată parțial fondate criticile recurentei, după cum urmează:

1. Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.

Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.

Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.

De asemenea, împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt

îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).

În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante Întrucât obligația angajatorului este o obligație legală, prevederea unor.

Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii salariaților concediați pentru motive ce nu țin de persoana lor, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.

Obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri către salariat, iar termenul de prescripție pentru formularea unei acțiuni având un astfel de obiect este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.

Aceste sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este supusă termenului de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 litera e din Codul Muncii.

2. Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată în parte, având în vedere următoarele aspecte.

La art. 50 alin.1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului s-a stipulat obligația angajatorului de a-i plăti acestuia o indemnizație minimă de concediere.

La alin. 4 al aceluiași articol s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți, plan care, într-adevăr, conferă persoanelor concediate drepturi bănești superioare celor menționate la art. 50 alin.1 din CCM.

Aceasta nu înseamnă însă că sunt reglementate două categorii de compensații.

Art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, făcându-se referire la indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.

Aceasta înseamnă că la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub minimul negociat, însă nu este exclusă acordarea unor drepturi bănești superioare celor stabilite la acest articol.

Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin.4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social.

Art. 50 și planul social nu reglementează două drepturi distincte, ci un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești,cuantumul și modalitatea de calcul fiind detaliate în planul social.

Un argument în acest sens îl constituie faptul că, în amendamentul la planul social din 9.01.2006, părțile au menționat că angajații în funcție de vechimea în vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor

brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.

Acest aspect este clarificat ulterior prin amendamentul la planul social din 13.09.2006, prin care părțile semnatare au făcut precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.

În ceea ce privește cea de a doua cerere, se rețin următoarele:

CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.

La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.

2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".

Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.

Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Conf. art. 1 al. 1 din Legea 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile d e muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.

Norma prevăzută de art. 31 din Legea 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul deb ază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul deb ază mediu pe SNP au fost achitate salariaților

Nu poate fi primită nici critica neefectuării unei expertize judiciare contabile pentru a se putea face dovada plății suplimentărilor salariale, deoarece recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv ștate de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, așa cum instanța de recurs a dispus prin încheiere, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.

Recurenta nu a făcut dovada că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salarii, deoarece analizându-se cartea de muncă se constată că recurenta a efectuat anumite stabiliri de drepturi salariale conform adreselor primite de la SC SA, iar creșterea salarială nu este la nivelul unui salariu mediu pe care, repartizat pe cele 12 luni ale anului să constituie majorarea cu suplimentările de Paște și C, așa cum susține recurenta.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.

Față de cele arătate anterior, date fiind dispozițiile art. 312 rap la art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod. pr. civ. Curtea urmează a admite rercursul și a modifica sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată în parte.

Va fi respinsă cererea de obligarea societății pârâte la plata indemnizației de concediere conform art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.3691/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea precizată în parte.

Respinge cererea de obligarea societății pârâte la plata indemnizației de concediere conform art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud./ 2 ex./ 29 iunie 2009

Tehn./Ex.2

/St. și

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3419/2009. Curtea de Apel Craiova