Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3421/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3421
Ședința publică din data de 27 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.4700/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocațială, avocat, lipsind intimatul reclamant.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, învederând că renunță la excepțiile de neconstituționalitate și necompetență teritorială, invocate la termenul anterior, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.4700/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata B, cu sediul în B,-, sector 1.
S-a dispus obligarea intimatei să plătească petentului drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii nete pe unitate cuvenite conform CCM și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.
S-au respins capetele de cerere privind plata sumei brute de 2500 lei și plata diferenței de indemnizație de concediere prevăzută de Planul Social.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respis-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani, și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Petentul a fost concediat în data de 10.01.2007, în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petentului, peste 15 ani, - 5 salarii medii nete.
S- menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform adresei nr.504/11.06.2007, începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, se va aplica cuantumul de 2.000 lei RON pentru salariul mediu brut.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizația de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe din anul 2006, ci din anul 2007, sumă brută din care au fost reținute impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale în cotele prevăzute de lege.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei brute de 2500 lei, s-au reținut următoarele:
Conform art.128 pct.2 din CCM /2007 "în a doua Jal unii martie 2007 fiecărui salariat aflat în evidență la data de 01.01.2007 i se va acorda suma de brută de 2500 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata a 5 salarii medii brute la nivelul conform art.50 alin.1 din CCM/2007, s-au reținut următoarele:
Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu a putut fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007,prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA - membru Grup criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Precizează astfel, că fără nici o motivare a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța considerând că în cauză sunt incidente dispoz. art.283 lit.c din și că acțiunea ar fi supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Având în vedere, faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, invocându-se în acțiune ca temei de drept CCM, acțiunea este prescrisă în momentul formulării sale, deoarece potrivit art.283 al.1, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, precizează că prin Planul Social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al acestuia fiind până în 31 decembrie 2010.
Planul Social anexă la CCM a fost completat la 09.01.2006 și respectiv 13 sept. 2006 cu câte un amendament care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe și modalitatea de aplicare a acestui Plan Social în comparație cu prevederile generale ale art.50 din CCM.
Din acestea rezultă, fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii și suma acordată fiecărui salariat luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării și nu pe anul în curs.
Suma acordată reclamantului în conformitate cu Planul Social a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase față de cele prevăzute la art.50 din CCM.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate, intenția părților semnatare fiind aceea de a nu se cumula Pachetul financiar prevăzut în Planul Social cu cel cuprins în art. 50 din CCM.
Intimatul formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, pentru următoarele considerente.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel de la litera c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție 3 ani sau 6 luni, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că această indemnizație a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaților la protecție în caz de concediere iar dispozițiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Criticile vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond sunt întemeiate pentru următoarele argumente:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere..
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea în tot.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.4700/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea în tot.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/17.06.2009
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
