Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 361/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.361/CM
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții - reclamanți:, I, I, OG, G, prin mandatar, cu domiciliul procesual ales în municipiul C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 581/cm/ 14 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți: CURTEA DE APEL CONSTANTA, TRIBUNALUL CONSTANTA, ambii cu sediul în municipiul C,- și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, strada - - nr. 1-3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești - spor de lucru calculator 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art.88 și urm. pr.civ.
Recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform disp.art. 285 din Codul muncii.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 al.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamanții, -, I, I, -, OG, -, G, G, au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța la plata unor drepturi salariale în cuantum de 15% constând în spor de lucru la calculator, începând cu 01.01.2005, sumă care să fie reactualizată cu rata inflației. De asemenea s-a solicitat obligarea acestor pârâți să înscrie în carnetul de muncă aceste drepturi și să le acorde 3 zile de concediu în plus.
În motivare s-a arătat că din anul 2006 utilizează în activitatea zilnică, timp de 8 ore, echipament cu ecran de vizualizare în sensul HG nr. 1028/2006, respectiv calculatoare.
Au mai arătat că există domenii de activitate - sănătate, petrochimie, etc. și salariați precum personalul din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care beneficiază de acest spor.
În drept s-au invocat prevederile art.49-50 Cod.proc.civ., art.6 al.2, art.40 pct.2 lit. c, art. 142 și art. 269 din Codul Muncii, art.48 al.1 din Legea nr. 50/1995 și art. 14 al.1 din Legea nr. 65/1996.
Prin sentința civilă nr. 581/14 mai 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere următoarele:
Reclamantele sunt încadrate ca personal la Tribunalul Constanța.
Sub un prim aspect, se constată că reclamantele solicită aceste drepturi începând cu 01.01.2005, dar, din procesele verbale de predare primirea echipamentelor de calcul rezultă că reclamantele le-au primit în general în luna aprilie 2006 și ulterior în perioada martie - august 2007.
Pentru perioada anterioară, nu există probe în sensul că reclamantele ar fi operat un astfel de echipament, astfel încât urmează a fi analizată situația reclamantelor numai după primirea acestor echipamente.
Din formularea acțiunii, rezultă că reclamantele invocă pe de o parte existența unor drepturi rezultate din legislația existentă iar pe de altă parte invocă anumite aspecte care ar crea o stare de discriminare în ceea ce le privește.
Ca urmare, acțiunea trebuie analizată sub ambele aspecte.
Referitor la acordarea drepturilor pretinse ca drepturi rezultate din legislația actuală, se reține că nu există un așa numit "spor de lucru la calculator".
Reclamantele sunt salarizate în prezent în conformitate cu OG nr. 8 din - privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției iar anterior, în perioada de referință, au fost salarizate în conformitate cu Legea nr. 50/1996.
Aceste două acte normative nu cuprindeau nici un spor special pentru utilizarea echipamentului de calcul.
De altfel, din analiza legislației relevante în domeniu, rezultă că munca utilizarea echipamentelor de calcul cu ecran de afișare în desfășurarea activității retribuite este considerată ca o condiție specială de muncă, care implică o anumită periculozitate pentru sănătate.
Dar, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit OG nr. 8/2007 beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții (art.22 al.1)
Acest spor se acordă numai în condițiile aprobării locurilor de muncă și categoriilor de personal care beneficiază de acest spor prin ordin al ministrului justiției, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii (art.22 al.2).
Aceste prevederi erau cuprinse și în Legea nr. 50/1996.
Reclamantele nu au probat și de altfel nu au invocat faptul că locurile de muncă ocupate ar fi fost încadrate în această categorie în considerarea utilizării în cursul activități a echipamentelor de calcul.
Directiva Consiliului nr. 90/270/CEE și HG nr. 1028/2006 nu prevăd drepturi de natură salarială pentru lucrul cu echipamente de calcul cu ecran de afișare ci numai măsuri de protecție menite tocmai să elimine riscurile pentru sănătate.
De asemenea, tot pentru protecția sănătății la locul de muncă, prin Ordinul nr. 706/2006 al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de radiații optice artificiale, s-au impus anumite obligații în sarcina angajatorilor, privitoare la caracteristicile tehnice și optice ale echipamentelor, corespunzătoare dreptului salariatului la protecția sănătății la locul de muncă, dar nu și drepturi de natură salarială în favoarea angajaților.
Reclamantele nu au probat că echipamentele de calcul cu ecran de afișare folosite ar fi contrare normelor enunțate anterior.
În aceste condiții, dacă sunt respectate aceste standarde minime, înseamnă că utilizarea lor nu constituie o muncă periculoasă, vătămătoare sau în condiții speciale.
Din contră, din relațiile oferite de compartimentul de informatică al instanței, nu rezultă că echipamentele folosite nu ar respecta standardele minime de protecție a utilizatorului.
De asemenea, din relațiile furnizate de Biroul resurse umane al instanței rezultă că reclamantele au beneficiat de control oftalmologic.
Reclamantele nu au invocat nerespectarea de către angajator a obligațiilor stabilite prin actele normative indicate anterior ci au cerut sporul de 15% din indemnizație ca drept salarial.
În ceea ce privește acordarea a trei zile suplimentare de concediu de odihnă se reține că art.142 din Codul Muncii stabilește că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Dar, acest concediu suplimentar se raportează la prevederile art. 140(1) din Codul Muncii potrivit cu care durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, astfel încât trebuie înțeles că în cazul persoanelor la care se referă art. 142 din Codul Muncii, durata minimă a concediului de odihnă este de 23 zile lucrătoare. Acest text nu poate fi înțeles ca impunând acordarea unui concediu suplimentar de 3 zile față de cel stabilit prin lege.
Or, potrivit art. 65(1) din Legea nr. 567/2004, personalul de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare.
Ca urmare și această cerere este neîntemeiată.
Ca o consecință a celor expuse anterior nu se poate admite nici cererea de acordare a diferențelor de drepturi rezultate din actualizarea cu rata inflației și nici cererea de înscriere în carnetul de muncă al unor mențiuni.
Referitor la acordarea unor despăgubiri egale cu 15% din indemnizație ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu se rețin următoarele:
Potrivit art.6(3) din Codul Muncii, pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.
Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, statuează în art.1 al.2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Astfel art.1(2) lit. e din OG nr. 137/2000, stabilește că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturi enumerate de acest text, între care și drepturile economice, sociale și culturale, în special:
(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
(ii) dreptul de a înființa sindicate și de a se afilia unor sindicate;
(iii) dreptul la locuință;
(iv) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială și la servicii sociale;
(v) dreptul la educație și la pregătire profesională;
(vi) dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale și sportive.
În conformitate cu art. 2 alin. (1) și (3) din OG nr. 137/2000, potrivit acestei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În cazul de față existența unei salarizări diferențiate în privința personalului din cadrul Tribunalului Constanța față de personalul din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Ministerului Justiției sau față de salariații din diferite alte domenii de activitate private poate fi considerat în principiu un tratament diferențiat iar criteriul care ar sta la baza tratamentului diferențiat ar putea fi considerat "categoria profesională".
Se pune problema în această situație dacă diferențierea salarială constituie un tratament discriminatoriu prin prisma dispozițiilor constituționale și legale evocate sau nu.
Pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
reclamantelor în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, devine o situație premisă a oricărui act de discriminare.
În consecință, dacă reclamantele nu se regăsesc în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, nu se poate pune problema unei discriminări, condițiile enunțate anterior nemaigăsindu-și aplicabilitatea.
egală a unor persoane aflate în situații diferite poate constitui un tratament discriminatoriu pentru acele persoane care, urmare a situației deosebite în care se află, ar avea dreptul la un tratament diferit, favorabil.
În cauză, reclamantele se raportează la grefierii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și din cadrul Ministerului Justiției.
Totuși, reclamantele nu au probat în nici un fel care este activitatea desfășurată de aceste persoane, pentru a verifica dacă se află în situații comparabile și nici nu au probat de altfel că aceste categorii de personal ar beneficia de un astfel de spor.
De asemenea, raportarea la alte categorii de personal, angajați în organizații care desfășoară activități comerciale, nu poate constitui fundament pentru compararea situațiilor în care se găsesc reclamantele în raport cu acestea și dacă se regăsesc în situații analoage, cele dintâi desfășurându-și activitatea în cadrul unor raporturi de muncă supuse legislației muncii care constituie dreptul comun în materie și prevederilor contractelor colective de muncă.
Din analiza acestor prevederi regulamentare, rezultă că în nici un caz și în nici o situație, reclamanții, încadrați ca grefieri informaticieni și anterior ca informaticieni, nu puteau și nu pot desfășura aceleași activități ca grefierii la care se raportează, astfel încât în nici un caz aceștia nu se pot găsi în situații comparabile pentru a se analiza dacă tratamentul diferențiat constituie sau nu un tratament discriminatoriu prin prisma condițiilor enunțate anterior.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
În mod greșit se motivează în sentință că reclamantele nu folosesc ca timp de lucru 8 ore, calculatorul ce-l au în dotare, raportat la activitatea efectivă de lucru, volumul mare de activitate și lipsa personalului, durata ședințelor de judecată și timpul necesar efectuării lucrărilor.
Reclamantele au precizat că nu s-a menționat în hotărâre faptul că în urma controlului oftalmologic efectuat unui număr mare de persoane i s-a recomandat procurarea ochelarilor de vedere, situație ce poate fi dovedită cu rețetele emise de doctor și numărul mare de ochelari cumpărați pe veniturile personalului, care anterior lucrului la calculator nu a folosit ochelari de vedere.
Raportat la prevederile Codului Muncii, nu există nici o protecție asigurată cu privire la munca la calculator, având în vedere birourile care nu prevăd ferestre cu lumină naturală, aerisire și timpul de repaus, la cel puțin 4 ore de lucru efectiv, un repaus de 1 oră.
O altă critică adusă sentinței vizează motivarea sentinței în sensul că potrivit OG nr.8/2007 beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții(art. 22 al.), fără a analiza prevederile legale că acest spor se acordă dintotdeauna, când instanțele erau dotate cu mașini de scris, anterior dotării instanțelor cu calculatoare și nu vizează expres obligația instanțelor de a lucra pe calculator.
Motivarea instanței vizează sporul acordat însă în funcție de condițiile deosebit de grave, vătămătoare, periculoase stabilite de lege, având în vedere praful de pe dosar, depozitarea dosarelor în beci în condiții vătămătoare(umezeală, șoareci), îmbolnăvirea personalului datorită acestor condiții(probleme dermatologice, astm bronșic, etc.).
În mod eronat se reține că s-a înaintat răspuns de biroul de informatică al instanței, că nu rezultă că echipamentele folosite nu ar respecta standardele minime de protecție a utilizatorului, când antena de instalare pentru utilizarea calculatoarelor, care emană radiații, este pe acoperișul acestei clădiri și emană radiații vătămătoare sănătății persoanelor care își desfășoară activitatea în clădire, prevăzut de art. 16 OG 6/2007, intitulat spor de antenă pentru condiții vătămătoare.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantele au calitatea de personal la Tribunalul Constanța.
Salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este reglementată prin dispozițiile OG 8/24.01.2007, iar anterior este reglementată prin dispozițiile legii nr.50/1996.
Aceste două acte normative nu prevăd aplicarea vreunui spor pentru utilizarea echipamentului de calcul.
În lipsa unui temei legal nu se poate acorda acest spor reclamantelor.
Reclamantele au mai invocat faptul că prin neacordarea acestui spor categoria profesională a personalului este discriminată comparativ cu celelalte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.
Pentru a exista un tratament diferențiat trebuie să existe o deosebire, excludere, restricție, preferință a unei părți a personalului de la acordarea unor drepturi bănești.
Tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere ale scopului să nu fie adecvate sau necesare.
Reclamantele au susținut că sporul de calculator este încasat de personalul de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție și de salariații Ministerului Justiției în baza unor ordine, dar nu au făcut dovada acestor ordine din care să rezulte că salariați din aceeași categorie profesională și care îndeplinesc aceleași atribuții de serviciu încasează acest spor de calculator.
În ceea ce privește salariații din domeniul sanitar, domeniul industriei chimice și petrochimice, reclamantele de asemenea nu au făcut dovada existenței unei situații analoage sau comparabile cu acești salariați.
De asemenea, raportarea la alte categorii de personal, angajați în organizații care desfășoară activități comerciale, nu poate constitui, fundament pentru compararea situațiilor în care se găsesc reclamantele în raport cu acestea și dacă se regăsesc în situații analoage, acești angajați desfășurându-și activitatea în cadrul unor raporturi de muncă supuse legislației muncii care constituie dreptul comun în materie și prevederilor contractelor colective de muncă.
Prin Hotărârea nr.1028/09.08.2006 sunt reglementate cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor de ecran de vizualizare.
Reclamantele nu au făcut dovada că angajatorul nu a luat măsurile referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.
În ceea ce privește prevederile art. 16 din OG 6/2007, acestea nu se aplică reclamantelor, întrucât prin această ordonanță se reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, ori reclamantele nu fac parte din această categorie.
În plus, sporul pentru condiții vătămătoare prevăzut prin acest articol se acordă pentru locurile de muncă stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Art. 16 al.1 din Constituie vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unei măsuri în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenții - reclamanți:, I, I, OG, G, prin mandatar, cu domiciliul procesual ales în municipiul C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 581/cm/ 14 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți: CURTEA DE APEL CONSTANTA, TRIBUNALUL CONSTANTA, ambii cu sediul în municipiul C,- și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, strada - - nr. 1-3, sector 1, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/08.07.2009
- gref. -
2 ex./09.07.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
