Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 362/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 362/CM
Ședința publică de la 16 iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICER, cu sediul în C, B-dul -, nr.18, împotriva sentinței civile nr.72/CM/11.11.2008 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,- și intimații - pârâți: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL CRAIOVA, cu sediul în C,- și TRIBUNALUL O L, cu sediul în S,-, județul O, având ca obiect drepturi bănești - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat faptul că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul că Ministerul Finanțelor a formulat prezentul recurs prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 al.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Reclamanta - a chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei Și Finanțelor Publice Prin Direcția Generală A Finanțelor Publicer C, Ministerul Justiției B, Curtea De Apel Craiova, Și Tribunalul Olt pentru a fi obligați, în solidar, la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, aferent perioadei 1 septembrie 2005 și până la data de 31.03.2007 - perioadă în care reclamanta a fost încadrată ca judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Slatina.
S-au invocat disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cu care, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul da bază brut lunar."
A mai arătat reclamanta că prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
Ministerul Economiei si Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere că nu există nici-un raport de muncă intre acesta și reclamantă iar rolul ministerului este acela de a întocmi proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor elaborate de ordonatorii de credite, urmând ca acest proiect sa fie aprobat de Parlament.
Prin sentința civilă nr. 72/CM/11 noiembrie 2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta -.
Au fost obligați pârâții la plata sporului de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 1 septembrie 2005 - 31.03.2007.
A fost respinsă excepția calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor a fost respinsă ca nefondată reținându-se ca aceasta calitate rezulta din prevederile art. 118 din Legea nr. 304/2004 din care rezulta ca activitatea instanțelor si parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. De asemenea, in lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate să dispună de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000 s-au abrogat disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Prin art. 1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 astfel că, s-au încălcat disp. art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
De asemenea au fost reținute disp. art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, conform cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat, este un drept de creanță prin urmare este un bun, în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Reținând existența unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, instanța a dat prioritate acestui din urmă text legal, obligând pârâții în solidar, să plătească reclamantei drepturile bănești, reprezentând sporul de stres de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2005 - 31.03.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în raport de disp. art. 304 cod procedură civilă.
Recurentul a criticat sentința prin prisma greșitei interpretări a dispozițiilor art. 34-35 din Legea nr. 500/2004, arătând că acest minister nu poate avea calitate procesuala pasiva in cauza de fata deoarece acesta este doar depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit iar decizia finală asupra cuantumului cheltuielilor bugetare aparține Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului si modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate in contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art.3(1) din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerul Economiei si Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
In exercitarea acestor atribuții, recurentul poate fi obligat să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Mai mult decât atât, în conformitate cu art.2 din nr.OG22/2002 modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Cu toate acestea, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a include în proiectul bugetului de stat sumele necesare, nu echivalează cu obligația de a face plata către reclamantă deoarece între cele doua părți nu există niciun raport obligațional.
Instanța de fond putea cel mult să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse, pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului a cărei realizare se urmărește prin acțiunea în justiție, însă nu putea reține calitatea de pârâtă a Ministerului Finanțelor Publice și solidaritatea pasivă a acestuia cu ceilalți pârâti în cauza dedusa judecății.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 din codul d e procedura civila, va fi admis recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICER, cu sediul în C, B-dul -, nr.18, împotriva sentinței civile nr.72/CM/11.11.2008 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,- și intimații - pârâți: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL CRAIOVA, cu sediul în C,- și TRIBUNALUL O L, cu sediul în S,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite excepția calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red. jud. /08.07.2009
- gref.-
4 ex./09.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea