Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 372/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 372
Ședința publică din data de 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3759 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S la data de 9 noiembrie 2007 în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâții Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C, și Consiliul Național al Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 5.03.2008, pârâtul-recurent Ministerul Justiției a depus o adresă prin care solicită suspendarea judecării cauzei, întrucât că Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să soluționeze recursul în interesul legii declarat de procurorul general având în vedere practica neunitară a instanțelor cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, precum și informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 5134/C/966/27.02.2008 privind declararea recursului în interesul legii.
Instanța, din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă invocă motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă și văzând că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată
Prin acțiunea adresată Tribunalului C-S reclamanții:, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și Consiliul Național al Discriminării, obligarea primilor trei pârâți la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea indemnizației de 10% din salariul brut pentru perioada lunii iunie 2004 - 1 ianuarie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, și respectiv, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că sunt salariați în cadrul Judecătoriei Reșița, în funcția de personal auxiliar de specialitate, fiind tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional în comparație cu personalul de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S, aceștia din urmă beneficiind de un salariu cu 10% mai mare decât cele stabilite și în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 6 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cele ale G nr. 137/2000 aprobate prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 precum și dispozițiile art. 20 din Constituția României, toate coroborate cu cele ale Legii nr. 567/2004, Ordonanța Guvernului nr. 8/24.01.2007 și Legea nr. 50/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, arătând că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea, care au stabilite atribuții prin fișa postului și care implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate și numai în raport cu timpul efectiv lucrat.
Prin sentința civilă nr. 375/9 noiembrie 2007 Tribunalului C-S, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național al Discriminării, ridicată din oficiu de instanță, iar pe fond, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, obligând pârâții să plătească reclamanților obligațiile salariale cuvenite, reprezentând contravaloarea indemnizației de 10% din salariul brut pentru perioada lunii iunie 2004-ianuarie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, respectându-se totodată pretențiile reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național al Discriminării, motivat de faptul că între părți nu există raporturi juridice de muncă.
Cât privește fondul cauzei, acțiunea a fost constatată în parte întemeiată, pe considerentul că relațiile juridice de muncă trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei-credințe, al egalității de șanse și/sau tratament juridic și/sau pecuniar, precum și al principiului consensualității drepturilor și obligațiilor.
De asemenea, s-a dat eficiență reglementărilor dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, concluzionându-se faptul că, deși reclamanții nu au desfășurat activități din cele care se regăsesc în aceste dispoziții, nu poate determina consecința și dispoziția total greșită a neplății dreptului salarial procentual solicitat, această modalitate diferențiată de stabilire și plată a indemnizației lunare, reprezentând o practică și o atitudine omisivă și discriminatorie, determinând astfel în mod injust o diferențiere a condițiilor de salarizare și deci un tratament diferențiat numai unor categorii de grefieri, creându-se în acest mod o discriminare, aspecte ce contravin legislației europene în materie, ratificată și de țara noastră.
Pretențiile reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse, cu motivarea că acest minister nu a fost chemat în judecată, neavând calitatea de pârât, așa încât nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 referitoare la acordarea unei indemnizații în cuantum de 10% anumitor categorii de grefieri, nu sunt discriminatorii, întrucât, ulterior acestora, prin art. 3 alin. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, s-a stabilit plata unei indemnizații lunare de 10% din salariul de bază, pentru grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și civilă.
Pe de altă parte, greșit s-au interpretat și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, întrucât unul dintre principiile de bază a sistemului de salarizare este reprezentat de principiul diferențierii salariilor în raport de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de muncă, iar în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial, ceea ce nu se regăsește în cazul de față.
A mai arătat recurenta că din examinarea dispozițiilor Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prevederile actelor normative referitoare la salarizarea personalului auxiliar de specialitate (Legea nr. 50/1996 și G nr. 8/2007), rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implică îndeplinirea acestor atribuții și de volumul de muncă.
La termenul de judecată din data de 5 martie 2008, Curtea a invocat, din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, motivul de casare de ordine publică, prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, constatând recursul întemeiat însă pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Astfel, prin acțiunea formulată, reclamanții, îndeplinind funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Reșița, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, pentru perioada iunie 2004-ianuarie 2007, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi, cu motivarea că sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării și discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, spre deosebire de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-
Art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Legat de acest aspect, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu pricina, prevăzut la pct. 7 al art. 304 Cod procedură civilă.
În speță, tribunalul a reținut în considerente, dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, vizând grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, și care beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, deși reclamanții au redat o altă situație de fapt, în sensul că ei consideră că sunt tratați diferențiat și discriminatoriu în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-
Procedând în acest mod, motivarea soluției din dispozitiv cuprinde considerente străine de pricina dedusă judecății, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Față de cele de preced, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile atacate, și reținându-se cazul de casare prevăzut la art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării, instanța va analiza temeinicia pretențiilor reclamanților, funcție de motivele de fapt și de drept invocate în petitul acțiunii, ținând seama și de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată așa cum de altfel se stipulează în dispozițiile art. 315 pct. (3) Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 375/9 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-
Casează sentința sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 5 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /10.03. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./10.03. 2008
Prima inst.: și
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Maria Ana Biberea, Ioan
