Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 392/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 392
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin I, împotriva sentinței civile nr. 391 din 07 03 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind:, TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare; recurenții, prin cererile de recurs, au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor, potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 391/07.03.2008, pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI în dosarul nr-, s-a hotărât:
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției, să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% și 2% începând cu 1.08.2007 față de nivelul de încadrare și cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții, solicitat obligarea pârâților TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, de 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 01.04.2007 și 11% începând cu 01.10.2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării, iar pentru reclamanta acordarea acestor drepturi începând cu 1.10.2007.
În motivarea acțiunii au arătat în esență, că prin nr.OG 6/2007, nr.OG 8/2007, nr.OG 10/2007, OG nr. 11/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 24/2007, Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 01.01.2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția judecătorilor și procurorilor.
Prin întâmpinările formulate, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Având în vedere dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o, motivat de faptul că prevederile nr.HG 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004 stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâta coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătește proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de judecător la Judecătoria Hârlău.
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), act normativ aplicabil și reclamanților, noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar dreptul la un salariu, conform Codului muncii și Constituției, este un drept fundamental și principalul drept al salariatului.
A mai reținut instanța că, prin OG nr. 10/2007, au fost prevăzute creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică și în baza art.1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape. Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și judecătorilor, motivându-se, printre altele și, prin aceea că această categorie profesională a mai beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Aceste creșteri salariale însă au fost prevăzute de OG nr.10/2007 a se acorda și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie fiind incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General, adjunctul Procurorului General, care beneficiază de aceste majorări a salariilor de bază în cele trei etape menționate.
Ori, de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți judecători, ei aflându-se în situații comparabile.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul muncii, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Față de dispozițiile art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, cât și de dispozițiile OG nr. 10/2007, instanța a considerat ca fiind discriminatorie prevederea prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin dispozițiile art. 4 și 16 din Constituția României se consacră principiul între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar în raport de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, în speța de față fiind deplin aplicabile și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează interzicerea discriminării.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a admis acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției consideră că hotărârea este nelegală, din următoarele considerente:
1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Astfel, față de obiectul acțiunii, și precizarea făcută de către intimații-reclamanți privind cuantumul despăgubirilor - egale cu creșterile salariale acordate privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică - instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional. În acest sens, sunt prevederile art. 32 din nr.OUG 27/2006, act normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent magistrații.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, consideră recurentul că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În primul rând, interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General și adjuncții acestuia ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de Nr.OG 10/2007, este eronată, având în vedere că, așa cum statuează dispozițiile art. 1 alin. (1) din nr.OUG 27/2006, acesta este singurul act normativ care "reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari".
Or, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/12998 - privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare - au fost abrogate prin nr.OUG 27/2006, astfel încât susținerile reclamanților sunt total nefondate.
În al doilea rând, consideră recurentul că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de nr.OG 137/2000, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG 137/2000.
Desigur că există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171/2006). Cu atât mai puțin instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
"Dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
În anul 2006, potrivit art. 38 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu data de 01 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 01 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.
Prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007, și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor.
este utilizată, în condițiile creșterii prețurilor și tarifelor și ale existenței inflației, în scopul de a acoperi, de regulă, o parte din rata inflației (65-70%) pe o perioadă determinată. În caz contrar, acoperirea integrală prin indexare ar putea antrena ea însăși efecte inflaționiste. Or, creșterile salariale acordate intimaților-reclamanți în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (prin efectul nr.OUG 27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (sporul de vechime, prima de vacanță, etc. potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar. În aceste condiții, nu se mai impun alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
3. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că în cuprinsul motivării nu rezultă care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale.
În consecință, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
În susținerea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petent în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată, în primul rând, că recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească reclamanților drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Mai mult, prin dispozitivul sentinței, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, iar reclamanții nu au declarat recurs pe acest considerent; ori, este știut că dispozitivul este cel care se execută, nu considerentele.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu prezintă interesul de a recura sentința primei instanțe
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Justiției, se reține că acesta este fondat doar pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, hotărârea pronunțată de prima instanță nu motivează cuantumul procentelor acordate și face trimitere la dispozițiile nr.OG 10/2007 cu referire la anexa III/2 din Legea nr. 154/1998, deși dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr. 154/1998 au fost abrogate prin nr.OUG 27/2006.
În doctrină și jurisprudență s-a stabilit însă că instanța de recurs, atunci când constată că motivarea primei instanțe este necorespunzătoare, se vor opri la soluția respingerii recursului dacă soluția încorporată în dispozitivul hotărârii este legală. În acest caz, instanța va menține hotărârea atacată, dar va proceda la substituirea motivării.
Curtea de Apel reține că, în speță, soluția primei instanțe este legală, astfel încât va menține hotărârea atacată și va proceda la substituirea motivării, după cum urmează:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării acesteia au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 trebuie coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Ca atare, fiind vorba de un drept recunoscut de lege, în mod discriminatoriu, doar pentru anumite categorii de bugetari, cu excepția celei socio-profesionale a judecătorilor, procurorilor sau asistenților judiciari, nu pot fi reținute motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, invocate de recurent.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate și restabilirea situației anterioare sunt prerogativele acordate instanțelor judecătorești prin art. 27 din nr.OG 137/2000, nu se poate reține că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse recursurile formulate de pârâți și va fi menținută hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 391/07.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. -
Tehnored. -
26.06.2008 - 2 ex.
TRIBUNALUL IAȘI:
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
