Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 393/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 393
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin I împotriva sentinței civile nr. 341 din 29 II 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții prin cererile de recurs au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 341 din 29.02.2008 Tribunalul Iași respinge
excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea formulată de reclamanta ---, cu domiciliul ales la Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Europene, Relații Internaționale și Programe, cu sediul în B,--bis,. 4, cap. 400, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în I,-, jud. I, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B, bd. - nr. 14, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr. 1 - 3, sector 1.
Obligă pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să achite reclamantei o despăgubire bănească egală cu suma primită de colegii magistrați, în cuantum de 1.700 lei net, cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizată la data plății efective.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține referitor la excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere dispozițiile art. 281, art. 295 alin. 2 Codul muncii, precum și faptul că pretențiile reclamantei vizează modul de reglementare a aporturilor de muncă, respectiv acordarea de stimulente în raport de aceeași categorie de personal.
În al II-lea rând instanța reține că nici excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată, urmând să o respingă având în vedere dispozițiile art. 21 din Constituție care reglementează accesul liber pentru orice persoană la justiție, coroborat cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care instituie dreptul persoanelor la un proces echitabil.
Analizând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă, instanța constată că și această excepție este neîntemeiată.
Astfel este adevărat că Ordinul nr. 1291/C/15.12.2005 a fost emis de Ministerul Justiției, însă reclamanta și-a motivat cererea formulată pe discriminare în cadrul aceleiași categorii sociale de magistrați, iar pentru procurori ordonatorul principal de credite este MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Or potrivit art. 3 din OG22/2002 - privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii".
Prin urmare MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă are calitate procesuală pasivă în cauză având în vedere obiectul acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002.
De asemenea, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța constată că aceasta este neîntemeiată.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta -- are calitatea de procuror și a funcționat în anul 2005 în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, iar în perioada 31.07.2005 - 01.02.2006 a fost delegată la. Prin acțiunea introductivă aceasta a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egală cu suma primită de colegii magistrați cu titlu de stimulente, în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizată la data plății efective.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din justiție, distribuit numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani, în alin. 2 al acestui ordin precizându-se că aceste stimulente se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Se mai reține de către instanță că acest criteriu al vechimii în funcție nu se regăsește printre criteriile de evaluare pentru acordarea stimulentelor în nici unul dintre actele normative ce stau la baza acordării de stimulente salariale magistraților (Ordinul nr. 2404/C/2004 al Ministrului Justiției prin care au fost aprobate Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 al. 2 din Legea nr. 146/1996).
Din cuprinsul adresei nr. 2595/A/15.12.2005 comunicată curților de apel rezultă că pentru personalul instanțelor judecătorești, la nivelul Ministerului Justiției, s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, astfel: judecători din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0-3 ani, 1700 Ron; consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 Ron; funcționari publici - 900 Ron; personal contractual - 500 Ron.
Reclamanțta făcea parte la data acordării acestor stimulente din categoria profesională a magistraților și nu a încasat sume cu acest titlu, sume ce au fost acordate discriminatoriu, în baza unor criterii subiective, nefăcându-se dovada unor aspecte obiective în baza cărora Ministerul a ale între persoanele care în fapt îndeplineau aceeași funcție și se aflau într-o situație similară.
Deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2" (art. 5 alin. 4 din Codul muncii ), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Or, este clar în cazul dat că în realitate, singurul criteriu avut în vedere de pârât la acordarea stimulentelor în discuție a fost acela al vechimii în profesie, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților cu o vechime în profesie mai mare de trei ani și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați, etc. criteriul vechimii cuprinse între 0 și 3 ani înlăturând în mod nejustificat și în lipsa unor criterii obiective de la acordarea stimulentelor marea majoritate a corpului magistraților.
Față de aceste considerente, instanța constată că reclamanții tratați discriminatoriu, fapt relevat și de Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, drept pentru care au dreptul la despăgubiri, urmând a admite acțiunea și a obliga pârâții la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei, cu titlu de despăgubiri, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație.
Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat de la data scadenței până la achitarea integrală a sumelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
1. În motivarea recursului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție arată că în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale deoarece art. 27 alin. 1 din OG137/2000 stabilește competența judecătoriei în soluționarea cererilor întemeiate pe discriminare.
Mai arată că în mod greșit a fost respinsă și excepția lipsei calității procesual-pasive a Ministerului Public. Ordinul nr. 1921/C/2005 nu se găsește în posesia sa. În calitate de ordonator principal de credite are atribuții doar asupra bugetului propriu și asupra unităților de parchet subordonate nu și asupra bugetului altor ordonatori principali de credite.
Pe fond, arată că în mod greșit a fost dispusă obligarea sa la plata drepturilor bănești solicitate cu titlu de despăgubiri în valoare de 1.700 lei.
Reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 21 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, situația discriminatorie constând în aceea că printr-un ordin al Ministerului Justiției din anul 2005 au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor și procurorilor, cu o vechime între 0 și 3 ani, din cadrul judecătoriilor și de la parchetele de pe lângă acestea.
Prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării față de dispozițiile Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 al Ministerului Public, s-a constatat existența unei discriminări indirecte în cadrul diferitelor categorii de judecători și nu față de procurori, ca urmare acordării stimulentelor numai judecătorilor cu vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Pentru perioada la care reclamanta face referire, actul normativ în baza căruia se făcea salarizarea magistraților și - implicit în baza căruia s-au acordat respectivele stimulente - era Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002.
În condițiile în care legiuitorul stabilea (prin art. 22, 23)o posibilitate acordată ordonatorului principal de credite, fie el MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii, de a constitui fonduri de premiere și a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați, este evident că nu s-a produs nici o discriminare.
Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2004.
Astfel, acordarea acestor "stimulente" numai anumitor categorii de magistrați nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă "o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă,religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată".
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de stimulente, sunt adecvate și necesare.
Mai arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole cu destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. ceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
2. În motivarea recursului său,Ministerul Economiei și Finanțelorsusține că nu are calitate procesual-pasivă deoarece raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele solicitate urmează a fi incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă. În plus trebuie avute în vedere dispozițiile art. 47 din Legea nr. 500/2002.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând unitar recursurile, în raport de probele cauzei și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
Excepția necompetenței materiale a fost în mod just soluționată de prima instanță.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri - potrivitdreptului comun.
Or, prin raportare la dispozițiile art. 281 și 295 Codul muncii și la obiectul dedus judecății, drepturi salariale fundamentate pe raportul de muncă, Curtea constată că tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță pretenția reclamantei.
Excepția inadmisibilității se vădește a fi nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în mod corect a fost respinsă.
Excepția lipsei calității procesual-pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este, de asemenea, nefondată. Sumele solicitate de reclamantă cu titlul de stimulente sunt opuse Ministerului Public ca și ordonator principal pentru obligațiile de plată ce privesc magistrații procurori.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002 creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamanta nu a solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii,pentru a se analiza raportul de dreptul muncii dintre cele 2 părți.
Pe fond, Curtea reține următoarele:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marks contra Belgiei).
Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel, Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (vezi, 18 februarie 1991, Fredin c/, parag. 60, 23 iunie 1993, Hoffman c/, parag. 31, 28 septembrie 1995, Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 autres c/-, parag. 75. În hotărârea dată în cazul THLIMMENOS vs. din 06 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".
Jurisprudența și doctrina au statuat că pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții ce vor fi analizate în cele ce urmează.
Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile);
În cazul de față, tratamentul diferențiat aplicat reclamantei constă în deosebirea ce s-a realizat între aceasta - procuror - și judecătorii cu o vechime între 0-3 ani în ceea ce privește acordarea unor stimulente conform art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2, alin. 1 din nr.OG 137/2000 republicată. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu. În cazul de față, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat poate fi considerată categoria profesională.
Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;
Curtea constată că această condiție nu este îndeplinită în cazul reclamantei. Reclamanta - -- a îndeplinit, în anul de referință 2005, funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, fiind acordat numai judecătorilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani. Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Curtea reține că prin raportare la dispozițiile art. 22 și 23 din nr.OG 177/2002, ordonatorul principal de credite este cel care poate stabili un fond de premiere lunar din care să fie acordate stimulente personalului care a participat la obținerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase. Criteriile pentru acordarea premiilor prevăzute la art. 21-23 se aprobă prin ordin, după caz, de ministrul Justiției sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (art. 24).
Curtea reține astfel că, cele două ministere, stabilesc prin ordine distincte criteriile și fondurile de premiere ce vor fi acordate personalului din sistem față de care există un raport de subordonare financiară. celor două ministere sunt distincte așa că nu se poate reține că reclamantei i-a fost îngrădit dreptul la acordarea stimulentelor în condiții de egalitate cu magistrații procurori beneficiari ai ordinelor emise de MINISTERUL PUBLIC.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursurile declarate de recurenți și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei. Va respinge cererea de chemare în garanție și va menține dispozițiile relative la respingerea excepției necompetenței materiale, inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesual-pasive a pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin I împotriva sentinței civile nr. 341/29.02.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - -- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea discriminării privind obligarea acestora la plata despăgubirii de 1.700 lei net, actualizată la data plății efective.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
-
01.08.2008
2 ex.-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
