Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3999/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3999
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat reclamant, împotriva sentinței civile nr. 6945 din 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC Sa și FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat delegație substituire pentru avocat lipsind: recurent reclamant și intimat pârât FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care,
Apreciindu-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă pune concluzii de respingerea recursului, conform motivelor formulate.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea de față, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr-, petentul a chemat în judecată - Membru Grup și Federația Sindicatelor Libere și Independente, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate intimatele astfel: să negocieze și să acorde, cu titlu gratuit, numărul de acțiuni prevăzut la art.168 pct.6 din Contractul Colectiv de Muncă; să plătească fiecărui petent în parte pentru perioada ultimilor 3 ani, dividendele corespunzătoare acestor acțiuni, în cuantum actualizat; să negocieze și să acorde valoarea cotei de participare la profit pe anul 2007, potrivit dispozițiilor art. 139 din CCM.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că a fost salariatul intimatei, după cum reiese din carnetul de muncă de pus la dosar.
Că potrivit art. 168 alin.6 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004, în situația trecerii la o formă de privatizare, salariații parte în prezentul contract vor beneficia de un număr de acțiuni negociate de cu acordate gratuit și facilități de participare directă la privatizare", iar dispoziția a fost preluată și de contractele valabile pentru anii 2005-2008, aceste drepturi nu au fost respectate.
Intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale deși în fiecare din cei trei ani a obținut un profit substanțial, petentul fiind lipsit de dividendele aferente acțiunilor.
De asemenea, potrivit art. 139 din CCM /2007, cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu. Cu toate că societatea a realizat un profit considerabil după încheierea exercițiului financiar corespunzător anului 2007, nu și-a respectat nici această obligație contractuală.
În dovedirea acțiunii s-au depus în copie xerox, carnetul de muncă, contractele colective de muncă pe anii 2004-2008-extras.
Pentru termenul din 15.10.2008, petentul a formulat o precizare la acțiune prin care a solicitat și obligarea intimaților la plata cotei de participare la profit și pe anii 2005, 2006 potrivit dispozițiilor art.139 din Contractul Colectiv de Muncă, precum și plata fondului de premiere pentru perioada 2005-2007 conform art.137 din CCM, iar pentru termenul din 26.11.2008, petentul, într-o nouă precizare la acțiune a solicitat să se distribuie cele 100 de acțiuni gratuite negociate prin Protocolul înregistrat sub nr.814/10.10.2008.
Intimata a formulat la rândul său întâmpinare prin care invocat, în principal, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune.
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de petent, ca neîntemeiată.
S-a arătat că instanța nu poate obliga federația sindicală, la cererea unui salariat să-și exercite un drept recunoscut de lege, acela de a negocia cu patronatul în sensul celor solicitate de reclamant.
Intimata Federația Sindicatelor Libere și Independente a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca fiind rămas fără obiect a capătului de cerere privind negocierea unui număr de acțiuni gratuite, întrucât prin protocolul încheiat între și nr. 814/10.10.2008 s-au negociat un număr de 100 acțiuni ordinare cu titlu gratuit pentru fiecare persoană îndreptățită.
Cu privire la celelalte capete de cerere intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului în baza art. 1 alin.1, art.3 alin.1, 5 și 6 din Legea 130/1996.
Prin sentința civilă nr.6945 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Gorja respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimata.
A respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petentului și a inadmisibilității acțiunii invocate de intimații - Membru Grup și Federația Sindicatelor Libere și Independente,
A admis excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profit.
A respins acțiunea cu precizările ulterioare formulată de petentul, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimata, instanța consideră că este nefondată, urmând aor espinge, în speță fiind vorba de suplimentări drepturi salariale, astfel încât, termenul de prescripție este de trei ani conform dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii invocate de intimați instanța urmează să le respingă întrucât potrivit art.1 alin.1 din Legea 130/1996, republicată " contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealalată parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Salariații sunt reprezentați la nivel de unitate, în cazul, de sindicatul legal constituit, în speță. Sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate pentru a angaja salariații într-un contract colectiv de muncă, conform Legii 130/1996.
Contractul colectiv de muncă este actul juridic bilateral în care părțile sunt legal reprezentate, astfel că dacă una din părți, respectiv sindicatul reprezentativ rămâne în pasivitate, salariații nu pot să acționeze individual, ci numai prin sindicatul reprezentativ ales.
De altfel, la negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă participă, în numele salariaților, numai sindicatul reprezentativ, neexistând identitate de părți între reclamanți și titularul dreptului subiectiv din cadrul raportului juridic dedus judecății, și anume sindicatul.
În ceea ce privește excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profit instanța constată că acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor. Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr. 130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din contractul colectiv de muncă se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, petenții nu pot pretinde realizarea unor drepturi izvorând din cotractul colectiv de muncă.
Referitor la fondul cauzei, instanța constată că la data de 10.10.2008 între și s-a încheiat protocolul nr. 814, în baza art. 168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de salariaților săi.
La art. I din acest protocol se prevede că " în aplicarea dispozițiilor art. 168 alin. 5 din CCM, va distribui, cu titlu gratuit, fiecărei persoane care beneficiază de acest drept, așa cum este determinat în art.II din prezenta, un număr de 100 acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale
În art. III din același protocol se arată că " prevederile art. 168 alin.5 din CCM rămân fără obiect și nu vor mai produce nici un efect juridic începând de la data inițierii procesului prevăzut în art. I, părțile obligându-se ca în termen de 3 zile de la data la care procesul de distribuire al acțiunilor prevăzut la art. din prezenta a fost inițiat, să încheie un act adițional la CCM prin care să elimine prevederile art. 168 alin.5.
Cum până la data pronunțării intimații nu au făcut dovada încheierii actului adițional la CCM mai sus menționat care este singurul act ce poate produce efecte juridice în condițiile Legii 130/1996, instanța va respinge cererea ca prematur formulată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit, precum și constituirea unui fond anual de premiere de până la 10 % asupra fondului de salarii plătit, instanța constată că potrivit art.139 și 137 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu, iar constituirea și repartizarea fondului de premiere se face, de asemenea cu acordul.
Așadar condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit și fondului de premiere.
După cum am arătat, mai sus, părțile nu au purtat negocieri cu privire la acest articole din contractul colectiv de muncă, astfel că cererea a fost respinsă ca prematur introdusă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care Tribunalul Gorj, în mod greșit a soluționat cauza pe excepție, reținând în mod eronat prematuritatea introducerii cererii având drept obiect "acordarea cotei de participare la profit și a fondului anual de premiere",
Prin motivele de recurs s- susținut că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, limitându-se la considerente că acțiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost realizate negocieri între SC SA și, concluzionând că, condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respective a cotei de participare la profit și constituirii fondului de premiere.
Astfel, s-a arătat că drepturile solicitate sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul a SC SA, contract încheiat în urma negocierilor realizate între patronat și sindicat, drepturile respective trebuind acordate, în condițiile în care sunt rezultatul negocierilor purtate între părți, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 stipulează că, reprezintă legea părților, contractile colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin negocierea clauzelor contractuale, intimata - pârâtă s-a obligat să-și constituie fondul anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual, astfel încât dreptul respective există, fiind născut prin negociere și devenind aplicabil de la data semnării contractului colectiv de muncă, urmând numai, ca ulterior, părțile contractante să stabilească numai cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, iar pentru neîndeplinirea acord obligații de către sindicat și patronat există alte sancțiuni prevăzute de lege și nicidecum renunțarea salariaților la drepturile stabilite prin CCM:
S-a mai arătat și faptul că aceste drepturi (cota de participare la profit și fondul de premiere) au fost negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005 - 2008 (art. 139 și 140), precum și în prevederile art. 41 alin. 2 și art. 42 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respective 2007 - 2010.
La data de 04 mai 2009, intimata SC SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 alin.6 Cod pr.civilă - în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Aceasta înseamnă că judecătorii sunt obligați să se pronunțe numai asupra cererilor ce fac obiectul judecății, dar în același timp și că sunt obligați să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în cursul judecății.
Analizând sentința recurată și cererea formulată de reclamant, se constată că pe lângă obligarea pârâților să negocieze și să acorde numărul de acțiuni acesta a mai solicitat și obligarea să plătească dividendele corespunzătoare pe ultimii 3 ani, cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.
De asemenea, cererea privind cota de participare la profit a fost motivată în considerente pe excepția prematurității iar prin dispozitiv a fost respinsă ca nefondată, ceea ce face ca sentința să fie una nelegală.
Pentru considerentele expuse în baza art. 304 Cod pr. civ. rap. la art. 312 Cod pr. civilă va fi admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 6945 din 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC Sa și FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE -, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
4ex/
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru