Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4215/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1827/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4215/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.113 din data de 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5104/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (), G, și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârâtMinisterul Justiției și Libertăților,intimații-reclamanți, (), G,și intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul-pârât prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.113 din data de 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția prescripției pentru perioada 01.10.2000 - 07.10.2004 și s-a respins acțiunea pentru această perioadă, ca prescrisă; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, (), G, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, și Ministerul Economiei și Finanțelor; s-au obligată pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției, la plata către reclamanți, corespunzător perioadelor lucrate, a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară, pe perioada 08.10.2004, până la zi și în continuare și s-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, chemat în judecată în calitate de pârât prima instanță a reținut, pe de o parte, că reclamanții nu au făcut dovada că între aceștia și acest minister ar exista vreun raport juridic (în speță, raporturi de serviciu) de natură să îi îndreptățească să formuleze pretenții de natură salarială în contradictoriu cu acest pârât, iar pe de altă parte că pretențiile solicitate reprezintă drepturi de personal plătibile doar de către angajator, iar calitatea de ordonator principal de credite nu revine Ministerului Economiei și Finanțelor, ci Ministerului Justiției.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată în ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000-07.10.2004, inclusiv, ca fiind drepturi rezultate din interpretarea obligatorie a dispozițiilor legale, conținută într-o decizie a instanței supreme, drepturi ce au existat, considerând prin urmare că în toată această perioadă puteau fi valorificate în instanță, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, în lipsa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție.
Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de către, și, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.49 pr.civ. cât timp pretențiile formulate de acestea sunt pretenții proprii, distincte de drepturile bănești solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, ele neintrând în concurs, nici total și nici parțial, cu drepturile pretinse prin acțiunea introductivă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.21 din data de 10.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr.5/2008, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin.3 Cod proc. civilă, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a constatat că, în considerente, instanța supremă a reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
S-a apreciat că, prin art. IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231 din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile, art. 108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
S-a avut în vedere că în același sens art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
S-a considerat că nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, s-a arătat că inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
S-a apreciat că neacordarea sporului în litigiu ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, instanța de fond a arătat că, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins, pentru categoria de personal din care fac parte și reclamanții - personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București - Judecătoriei Buftea.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând soluția pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea reclamanților dispunând obligarea pârâților la plata sporului de risc de 50%, pe perioada 1 februarie 2007 și în continuare, în condițiile în care prin OG nr.8/2007 s-a abrogat Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
S-a susținut că art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate și s-a amintit că acest text de lege a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
S-a menționat că prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 și s-a învederat că de vreme ce din februarie 2007, a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamanților după 1.02.2007 sunt nefondate, în art.30 din acest act normativ fiind stipulat expres că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
Prima instanță a reținut corect că înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată,în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin decizia amintită instanța supremă a reținut că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, iar sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României], concluzionând că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, față de considerentele expuse, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție obligatorie pentru instanțe - prin care se constată cănici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioarădatei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției,iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, nu poate fi primită critică a recurentului în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.113 din data de 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5104/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (), G, și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: /2ex.
13.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
