Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4396/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2518/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4396/R
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.1119 din data de 13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, și Carla, cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Guvernul României și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenții-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, intimații-reclamanți:, și Carla, intimații-pârâți: Curtea de APEL BUCUREȘTI și Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-pârâți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că, în cauză, recurenții-pârâți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ - Fiscal, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și Ministerul Finanțelor - în calitate de chemat în garanție, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții și chematul în garanție la acordarea creșterii salariale prevăzute de nr. 10/2007 art.(l) alin. (1) în cele trei etape astfel:1.cu 5% începînd cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul lunii decembrie 2006;2.cu 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul
din luna martie 2007;3.cu 11% începînd cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Reclamanții au mai solicitat creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială, actualizate cu indicele de inflație de la data cînd trebuiau acordate și până la momentul plății efective.
Prin sentința civilă nr.1119 din data de 13.02.2008, Tribunalul Teleorman - Secția Litigiii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ - Fiscal a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Guvernul României.
A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată de acesta.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de acesta.
A admis cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de reclamanți.
A admis acțiunea civilă, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu citarea, în calitate de expert, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI să plătească reclamanților drepturile salariale constând în creșterile salariale după cum urmează: 5% începînd cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începînd cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începînd cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, iar pentru reclamantele - 11% începînd cu data de 1 octombrie față de nivelul din luna septembrie 2007 - - 11% începînd cu data de 1 octombrie față de nivelul din luna septembrie 2007 și - 11% începînd cu data de 1 octombrie față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Tribunalul, față de excepțiile invocate a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Guvernul României, deoarece ne găsim în situația prevederilor art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă, care stabilesc în competența curților de apel soluționarea, în primă instanță, a proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Astfel, a reținut că Guvernul României nu răspunde în solidar cu ceilalți pârâți, ci doar se îngrijește de asigurarea fondurilor necesare plăților bănești acordate de către reclamanți.
Pe de altă parte, a mai reținut că nu este cu putință ca o curte de apel să judece în primă instanță toate procesele și cererile de pe raza mai multor tribunale specializate în conflicte de muncă și asigurări sociale.
Tribunalul a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru aceleași considerente referitoare la Guvernul României.
Torodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reținând că organele administrației publice (în speță, Guvernul României), au o capacitate administrativă prin care se înțelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competențelor, a atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, iar aceste raporturi sunt generate de norme juridice proprii dreptului public, în general, și dreptului administrativ, în special.
Tribunalul a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținând că acest minister trebuia să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, astfel că a admis-
În acest sens a reținut că atâta timp cât prin nr.OG6/2007, nr.10/2007 și nr.11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalul salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și personalul didactic din învățămînt salarizat potrivit Legii nr.128/1997, privind statutul personalului didactic, iar reclamanții nu sunt reglementați pentru astfel de drepturi salariale, se presupune o discriminare a acestora față de categoriile sociale mai sus arătate și care beneficiază de aceste drepturi salariale.
Prin Ordonanța nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lîngă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-a reglementat salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertiză criminalistice, precum și a personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, prin înaintarea unei modalități de salarizare aprobata ulterior prin lege, fapt ce a făcut să se abroge în totalitate Legea nr.50/1996, lege ce reglementează salarizarea personalului mai sus arătat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenții-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T - în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul său, recurentul-pârât Ministerului Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 și, respectiv, pct.7, din Codul d e procedură civilă.
Susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor).
Arată că, pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că Ministerul Finanțelor Publice () este instituția care trebuie să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților (fila 4, paragraful 8), fără să arate, însă, temeiul juridic al acestei obligații, sub acest aspect hotărârea fiind nemotivată.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, precizează că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat la raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă.
Invocă dispozițiile art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Mai arată că, pentru a admite acțiunea intimaților-reclamanți, instanța a reținut ca atâta timp cât prin nr.OG6, nr.10 si nr.11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, ale personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire al salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, ale personalului salarizat conform anexelor II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, ale personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997, iar în cazul reclamanților, nu au fost reglementate astfel de drepturi salariale, se presupune existența unei discriminări a acestora față de categoriile sociale menționate.
Precizează că salarizarea acestei categorii de salariați se realizează potrivit Ordonanței nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Menționează că, potrivit acestui act normativ, intimații-reclamanți au beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, prin modificarea coeficientului de multiplicare, așa cum reiese din Anexa nr.1 a), Anexa nr. 1 b) și Anexa nr. 1 c).
În consecință, susține recurentul-pârât, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nu poate fi vorba de discriminare în situația reclamanților.
La rândul său, prin recursul declarat, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
În primul rând, față de temeiul juridic reținut și anume, existența unei situații discriminatorii, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Astfel, arată că, potrivit prevederilor art.1 alin.(4) din Constituția României:"Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.".
De asemenea, mai arată că art. 61 alin.(1) din Legea fundamentală prevede că:"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.".
Consideră că, pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
În esență, arată recurentul-pârât, cererea intimaților-reclamanți are ca obiect obligarea recurenților-pârâți la repararea pagubelor cauzate prin discriminare.
Invocă art.1 alin.1 nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, care prevede că:"Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea si aplicarea strategiei si a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.".
Totodată, arată că prin art. 3 al hotărârii menționate mai sus, se stabilesc principalele funcțiile și atribuții ale Ministerului Justiției.
Pe fondul cauzei, consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii - motivul de recurs prevăzut la pct.9 al art. 304 din Codul d e proc. civilă.
În primul rând, solicită instanței de recurs să constate că prin nr.OG8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007 în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c, începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și respectiv cu 1 octombrie, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Susține că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale. drepturile salariale și alte drepturi de beneficiază fiind stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, astfel că ei nu pot beneficia de alte drepturi, ce nu au fost prevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Totodată, arată că acțiunea care are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
În aceste condiții, consideră că cererea nu poate fi soluționată de către instanțele de judecată, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Apreciază că, în caz contrar, s-ar aduce o încălcare gravă principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului în cadrul democrației constituționale.
Concluzionează, arătând că reglementarea, prin lege sau printr-un alt act normativ, a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți, și Carla nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecata recursului.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurentul-pârâtMinisterul Finanțelor Publice(fost Ministerul Economiei și Finanțelor) sunt fondate, astfel că vor fi primite ca atare, întrucât acest ministernu avea calitate procesuală pasivă la judecata, în fond, a prezentei cauze, el neavând nici calitatea de pârât și nici calitatea de chemat în garanție.
În acest sens, Curtea reține că, în ceea ce privește plata drepturilor bănești cuvenite intimaților-reclamanți, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Alexandria, județul T,calitatea de ordonator principal de credite aparține Ministerului Justiției și Libertăților,care, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, repartizează creditele bugetare aprobate atât pentru bugetul propriu, cât și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, în speță, pentru Tribunalul - angajatorul intimaților-reclamanți.
Totodată, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/30.01.2002, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.288/15.05.2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De asemenea, mai are în vedere și dispozițiile art. 2 din nr.OG 22/2002, care prevăd că ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv să procedeze la virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea, în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine, a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice este fondat, astfel că îl va admite ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2, alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest minister, pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Referitor la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, pentru aceleași considerente expuse mai sus, Curtea va înlătura, ca nefondate criticile în sensul că, la judecata în fond a cauzei, el nu ar fi avut calitate procesuală pasivă și că, din acest motiv, sentința atacată ar fi nelegală. Acest minister are calitatea de ordonator principal de credite.
Însă, cât privește criticile referitoare la dezlegarea greșită, de către prima instanță, a fondului dreptului dedus judecății, Curtea apreciază că acestea sunt fondate, astfel că le va primi ca atare și, în consecință, va admite recursul declarat de acest recurent-pârât.
În acest sens, Curtea reține că instanța de fond a admis nejustificat acțiunea formulată de reclamanți, privind creșterile salariale de 5%, 2% și 11%, apreciind, în mod greșit, că aceasta ar fi întemeiată.
Așadar, reține că, față de redactarea expresă a textelor OG nr.6, nr.8, nr.10 și nr.11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de către judecătorul ordinar (ci numai de către cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr.818/2008, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea mai reține, totodată și că, în această chestiune, nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform dispozițiilor art.17 din OG nr.137/2000, prin care să se constate o situație discriminatorie între magistrați și categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate, care să poată eventual constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
De asemenea, mai reține că nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul legislativ general european, ce este favorabil tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare și nici principiul nediscriminării, consacrat de art.14 din Convenția Europeană ori art.16 din Constituție, pe de o parte, pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești care dispune de condiții speciale de salarizare, iar, pe de altă parte, pentru că principiul egalității de tratament în salarizare, pe care îl consacră, nu are conținutul pe care încearcă să îl acrediteze reclamanții
Astfel, apreciază Curtea, regimul juridic al salarizării este, inevitabil, diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic.
Ori, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării, într-un atare domeniu, având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, Curtea consideră că, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamanți, de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, în mod corect, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea formulată de aceștia, ca fiind neîntemeiată, astfel că și recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților este întemeiat.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
În consecință, va modifica, doar în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Totodată, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca nefondată.
Va menține restul dispozițiilor sentinței, respectiv dispozițiile referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (fost MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR) - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR (fost MINISTERUL JUSTIȚIEI), împotriva sentinței civile nr. 1119 din data de 13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigiii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ - Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, și cu intimații-pârâți: CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, GUVERNUL ROMÂNIEI și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red.: / dact.:
2 ex. / 05. 08.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
