Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4761/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2531/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4761/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, împotriva sentinței civile nr.49 LM din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL LIBER SANITAR VETERINAR în numele reclamanților membrii de sindicat, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Gas olicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.49/LM/06.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiua admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și reprezentați de Sindicatul Liber Sanitar Veterinar G împotriva pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G; a obligat pârâta să plătească reclamanților, funcționari publici, sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 10.12.2006 la zi, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la ziua plății efective, corespunzător perioadelor în care reclamanții au desfășurat activitate în cadrul instituției pârâte; a obligat pârâta să plătească reclamanților - personal contractual sporurile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.435/2006, pentru fiecare dintre aceștia raportat la condițiile efective în care își desfășoară activitatea începând cu 01.01.2007 și până la data la care pârâta a început sau va începe să acorde aceste sporuri, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până în ziua plății efective, corespunzător perioadei în care reclamanții au avut calitatea de personal contractual în cadrul instituției pârâte; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din cererea formulată în numele și pentru membrii săi de către Sindicatul Liber Sanitar Veterinar G rezultă că reclamanții sunt membrii ai sindicatului anterior menționat, iar textul art. 28 din Legea nr.54/2003 acordă sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor membrilor săi, în exercitarea atribuțiilor, sindicatele având dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor săi, fără a avea nevoie de mandat expres din partea celor în cauză, premise îndeplinite întrutotul în speță.
S-a reținut că reclamanții, pentru care cauza a fost disjunsă prin sentința civilă nr.313 CAF/12.06.2008, au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
În această calitate, reclamanții - reprezentanți de sindicat - au solicitat acordarea drepturilor indicate prin cererea de chemare în judecată începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar.
Prin această lege, care reglementează sistemul de salarizare al personalului ce-și desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, fără să se facă diferențe între funcționarii publici și personalul contractual, au fost prevăzute mai multe drepturi, astfel:
Potrivit art. 23 din lege, s-a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar - veterinare publice, finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor".
S-a observat de către tribunal că această lege specială nu prevede pentru existența dreptului la tichetele de masă, condiția prevederii în bugetul instituției a sumelor cu această destinație, astfel că susținerile pârâtei în sensul că pentru anul 2006 nu se cuvin aceste tichete, întrucât art.24 din Legea bugetului de stat nr.379/2005 arată că în bugetele instituțiilor publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă, nu au fost reținute.
Aceste din urmă dispoziții legale și-ar fi găsit eventual aplicarea, în cazul în care dreptul la tichete de masă al reclamanților nu ar fi fost prevăzut într-o lege specială, care să nu-l condiționeze, așa cum s-a arătat anterior, de prevederea în buget a unor asemenea sume, ci doar în Legea nr.142/1998 în care se stipulează la art.1 alin.2 că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, și care nu instituie o obligație în sarcina angajatorului la acordarea tichetelor de masă, în condițiile în care legile bugetului de stat nu au prevăzut sume în acest sens.
În condițiile în care, însă Legea nr.435/2006 nu condiționează existența dreptului la tichete de masă, de condiția prevederii în bugetul instituției a sumelor cu această destinație, este evident că angajatorul avea obligația de a acorda aceste tichete.
În plus, începând cu anul 2007, s-a reținut că nici Legile bugetului de stat nu mai conțin dispoziții potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice nu se cuprind sume pentru acordarea tichetelor de masă, ceea ce atrage o dată în plus obligația pârâtei de a acorda tichete de masă, fără a se putea invoca neincluderea în bugetul de stat a unor sume cu acest titlu; Legea nr.435/2006 conținând dispoziții imperative în sensul acordării tichetelor de masă pentru personalul ce-și desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, necondiționând acest drept de prevederea unor sume în buget.
Prin urmare, s-a constată că reclamanții aveau dreptul la tichete de masă, începând cu 10.12.2006, astfel că pârâta a fost obligată la contravaloarea acestora pentru perioada 10.12.2006 la zi.
De asemenea s-a mai reținut că, așa cum prevede art.14 din Legea nr.435/2006, personalul din cadrul sistemului sanitar veterinar, beneficiază în raport cu condițiile în care își desfășoară activitatea, de următoarele sporuri: spor pentru condiții periculoase și vătămătoare de până 30 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; spor de maxim 15 % din salariul de bază pentru activități ce se desfășoară în condiții de stres; spor de maxim 15 % pentru condiții grele de muncă, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; un spor de 50 - 75 % pentru condiții deosebit de periculoase; spor de maxim 35 % pentru personalul ce-și desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă - dispersare, altitudine, căi de acces dificile, izolare sau unde atragerea personalului se face cu greutate.
Deși aceste sporuri trebuiau acordate persoanelor care îndeplineau condițiile necesare prevăzute de lege încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 435/2006, așa cum rezultă din adresa nr.4359/29.05.2008, ele s-au acordat mult mai târziu.
Astfel, sporul pentru condiții deosebite de 30 %, respectiv 75 % a fost acordat începând cu data de 01.01.2008, până la acel moment el fiind de 20%, respectiv 30%.
Cât privește sporul de stres, acesta a fost acordat începând cu 01.04.2008.
Față de faptul că pârâta a recunoscut că unii dintre angajații săi, membrii ai sindicatului - reclamant în cauză, întrunesc condițiile pentru a primi unele dintre sporurile prevăzute de art.14 din Legea nr.435/2006, recunoscând totodată că aceste sporuri nu au fost achitate încă de la intrarea în vigoare a legii, tribunalul a constatat justificată acțiunea reclamanților și sub acest capăt de cerere, considerând că se impune obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sporurilor prevăzute de articolul anterior menționat, pentru fiecare dintre aceștia, raportat la condițiile efective în care își desfășoară activitatea, începând cu data de 01.01.2007 și până la data la care pârâta a început sau va începe să acorde aceste sporuri.
Cât privește întinderea procentuală a sporurilor respective, s-a reținut că textul de lege anterior menționat nu este imperativ sub acest aspect, lăsând la latitudinea ordonatorului de credite stabilirea procentului.
În acest sens, s-a reținut că se face vorbire de un spor de până la 30% pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de maximum 15% pentru condiții de stres sau condiții grele de muncă, un spor de 50-75% pentru condiții deosebit de periculoase.
Ori, în aceste condiții, instanța nu a putut stabili cuantumul acestor sporuri, cuantum care nu este imperativ prevăzut la un procent determinant din salariul de bază, ci lăsat între anumite limite procentuale, la latitudinea ordonatorului de credite.
Prin urmare pârâta a fost obligată să achite reclamanților care au îndeplinit condițiile pentru acordarea sporurilor prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.435/2006, contravaloarea acestora într-un procent prevăzut de lege, începând cu data de 01.01.2007 (dată de la care reclamanții au solicitat, având în vedere că legea care le prevede a intrat în vigoare la 10.12.2006) și până la data la care s-a început sau se va începe acordarea lor.
A considerat tribunalul că, în raport cu dispozițiile art. 1073 cod civil se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale, astfel că sumele, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 10.12.2006 la zi, drepturile bănești cu titlu de spor de 25 % din salariul de baza pentru perioada 10.12.2006 - 31.12.2006, precum și sporurile (către reclamanții cărora li se cuvin) începând cu 01.01.2007 și până la data la care s- început sau se va începe acordarea lor, vor fi actualizate în raport de indicele de inflație la zi.
Cât privește capătul de cerere referitor la acordarea drepturilor salariale neacordate, reprezentând mărirea salariului cu 25% indicat de reclamant neavând o susținere legală, dispozițiile invocate, respectiv art.38 din Legea nr. 435/2006 având în vedere categoria funcționarilor publici, specificând "salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar veterinare sunt mai mari cu 25%", ori în cauză reclamanții sunt personal contractual, astfel că nu beneficiază de aceste dispoziții legale.
De altfel, așa cum a fost formulată inițial acțiunea introductivă, avea în vedere categoria funcționarilor publici, în această bază solicitându-se majorarea cu 25% a drepturilor salariale, pe parcursul procesului dovedindu-se însă că reclamanții nu fac parte din categoria funcționarilor publici, motiv pentru care față de el cauza a și fost disjunsă conform sentinței civile nr.313 CAF/12.06.2008 a Tribunalului Giurgiu, trecându-se de la completul contencios administrativ și fiscal la completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă.
De asemenea, a fost apreciat ca nefondat și capătul de cerere privind despăgubirile în cuantumul de 3% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței definitive și irevocabile.
Cât privește capătul de cerere privind despăgubirile în cuantum de 3% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței definitive și irevocabile, tribunalul a constatat că acesta este nefondat, astfel că l-a respins ca atare.
Prima instanță a reținut că aceste penalități au în fapt natura juridică a unor daune cominatorii, daune care nu au un caracter reparator, ci caracterul unei pedepse civile, tocmai pentru că ele reprezintă un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligațiilor, constituind o "amenințare pentru debitor".
Daunele cominatorii nu se aplică obligațiilor având drept obiect sume de bani, deoarece acestea produc dobânzi în caz de întârziere la executare.
S-a reținut față de acest fapt că daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba despre asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face și obligația nu poate fi executată prin intermediul executorului judecătoresc.
Ori, în cauza de față, este evident că obligația pârâtei, pe de o parte are ca obiect sume de bani, iar pe de altă parte este susceptibilă de executare silită, astfel că nu este întemeiată cererea reclamanților sub aspectul acordării acestor penalități de 3 % pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței definitive și irevocabile, care așa cum am arătat, au natura juridică a unor adevărate daune cominatorii.
În plus, cuantumul unor astfel de daune trebuie exprimat valoric și nu procentual, așa cum au procedat reclamanții, în speță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se constată că recurenta susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea greșită a legii și a probatoriilor administrate în cauză.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că a fost acordată contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 10.12.2006-25.10.2008 și pentru perioada 16.10.2008-31.12.2008 și totodată s-a achitat sporul pentru condiții deosebite începând cu data de 01.01.2008 și cel de stres începând cu 01.04.2008.
Arată recurenta că nu a acordat sporurile pentru condiții deosebite de muncă și condiții de stres începând cu data de 01.10.2007, deoarece aceste sume nu au fost prevăzute pentru bugetul pe anul 2007. Ori, potrivit art.4 din Legea nr.435/2006, salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual, potrivit legii.
Se impune a se constata însă, că referitor la acordarea sporurilor (condiții deosebite și stres) prevăzute de Legea nr.435/2006, după aprobarea bugetului de stat, respectiv a bugetului de venituri și cheltuieli, fiecare instituție sanitară veterinară cu personalitate juridică își întocmește anual statul de funcții, cu încadrarea în normativele de personal, numărul maxim de posturi repartizat și cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. Aceste cheltuieli nu au fost prevăzute și aprobate.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, dar și din perspectiva art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Se va constata astfel că în concepția legiuitorului nemotivarea constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia judecătorului, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, situație incidentă în speța dedusă judecății.
Astfel, se reține în conținutul motivării, atât în considerente (fila 5 - alin.7), cât și în dispozitivul tehnoredactat al sentinței atacate, fila 9 alin.2 al acesteia, că reclamanții au calitatea de funcționari publici, contrar celor dispuse prin sentința civilănr.313 CAF/12.06.2008 a Tribunalului Giurgiu, în care s-a disjuns cauza în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanți, ce au calitate de personal contractual, trimițându-se cauza unui complet specializat de litigii de muncă, cauză cu care a fost investit de altfel Tribunalul Giurgiu ce a pronunțat sentința atacată.
În atare condiții, instanța de fond a soluționat pricina prin reținerea calității de funcționari publici a reclamanților și din această perspectivă și acordarea drepturilor solicitate prin acțiunea pendinte,calitate ce nu are nici o legătură cu speța dedusă judecății și cu drepturile solicitate prin acțiunea disjunsă a personalului contractual al reclamantei.
În consecință, prima instanță a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului pe aspectul în discuție, ceea ce impune ca, în baza art.312 alin.5 Cod pr.civilă, să se admită recursul, să se dispună casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării se vor avea în vedere și aspectele invocate prin motivele de recurs, ce vor fi analizate ca și apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, împotriva sentinței civile nr.49 LM din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL LIBER SANITAR VETERINAR în numele reclamanților membrii de sindicat, .
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./22.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
