Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4973/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3676/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4973/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.2577 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.43044/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă INSTITUȚIA AVOCATUL POPORULUI, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică la apelarea cauzei pe lista de amânări, au răspuns recurentul reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/01.07.2009 atașată la fila 14 dosar, intimata pârâtă Instituția Avocatul Poporului, prin reprezentant, cu delegație atașată la fila 15 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata pârâtă Instituția Avocatul Poporului, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 25.06.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării avocatului recurentului reclamant .
Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua apelare a cauzei au răspuns recurentul reclamant, prin avocat, intimata pârâtă Instituția Avocatul Poporului, prin reprezentant.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentului reclamant, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte Instituția Avocatul Poporului, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2577 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Instituția Avocatul Poporului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.118 Codul Muncii salariații pot efectua muncă suplimentară la solicitarea angajatorului, cu respectarea dispozițiilor art.111 -112 Codul Muncii.
Astfel din actele dosarului, foilor colective de prezență, state de plată ale salariatului, nu se poate reține că pârâtul angajator a solicitat reclamantului să lucreze suplimentar peste programul de lucru normal de 8 ore și nici că reclamantul ar fi efectuat ore suplimentare.
Conform art.4 litera m din Regulamentul instituției Avocatului Poporului, angajatorul aprobă compensarea orelor prestate peste programul normal de lucru, în urma cererii salariatului, efectuată conform art.119 Codul Muncii, în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
Arată prima instanță că, din nici o probă de la dosar nu se poate reține că reclamantul a solicitat în următoarele 30 de zile după efectuarea orelor suplimentare, în perioada octombrie 2004 - mai 2005, compensarea cu timp liber plătit a orelor lucrate peste program.
Declarațiile martorilor, și confirmă că nu era necesar a se efectua ore suplimentare că reclamantul nu a rămas peste program și că atribuțiile adjunctului Avocatului Poporului se puteau îndeplini în timpul de 8 ore zilnic, program normal de lucru.
Totodată, din declarațiile martorului și A s-a reținut că reclamantul îndeplinea prin cumul de funcții și pe cea de cadru didactic la Universitatea B - Facultatea de, astfel că avea acordul angajatorului pentru exercitarea acestei funcții și întrepătrunderea programului de lucru în așa fel încât să poată să se prezinte la ambele locuri de muncă.
Aceleași probatorii atestă că reclamantul revenea în anumite zile la locul său de muncă de la pârâtă (marțea și joia) cu acordul acesteia, pentru a-și încheia programul de lucru și a-și îndeplini sarcinile de serviciu, după terminarea programului său de la facultate și după terminarea programului de lucru al pârâtei. Nu rezultă din nici o probă de la dosar că reclamantul a lucrat ore suplimentare.
Din foile colective de prezență și declarațiile celor doi martori ai pârâtei - colegi de serviciu cu reclamantul și chiar șeful direct - nu se poate reține că reclamantul a rămas peste program, că activitatea și volumul de muncă din instituția pârâtă a impus rămânerea reclamantului peste program.
De asemenea, din folie de parcurs depuse la dosar și la care face referire și depoziția martorului reclamantului A, nu rezultă dacă și câte ore lucra reclamantul peste program. În acestea nu sunt incluse zilele de sâmbătă când reclamantul pretinde că s-ar fi prezentat la locul de muncă, prestând ore suplimentare.
A constatat Tribunalul că, prin Ordinul nr.160/2004 emis de Avocatul Poporului s-au stabilit atribuțiile reclamantului, sarcinile concrete ale acestuia și domeniile de care acesta răspundea ca adjunct al Avocatului Poporului. Nu se poate reține sub nici o formă că ar reprezenta solicitarea pârâtei adresată reclamantului și totodată acordul acesteia de a lucra ore suplimentare, de a presta muncă suplimentară.
S-a statuat că, nu se regăsește în probatoriul administrat solicitarea reclamantului adresată pârâtei, pentru compensarea muncii suplimentare cu ore libere, plătite în următoarele 30 de zile de la efectuare, pentru perioada octombrie 2004 - mai 2005. Ultima dată când ar fi putut să solicite reclamantul compensarea ar fi iunie 2005.
În consecință, nu s-a reținut efectuarea muncii suplimentare de către reclamant, astfel încât pârâta nu datorează sporul pentru această muncă suplimentară.
În plus s-a considerat că nu s-a negociat între reclamant și pârâtă în cadrul contractului individual de muncă acordarea acestui spor și nici nu s-a prevăzut cuantumul acestuia în vreun act normativ sau regulament emis la nivelul pârâtei.
Prin refuzul plății muncii suplimentare pe care reclamantul a susținut că a efectuat-o nu se poate retine că reclamantul este pus într-o situație discriminatorie. Din nici o probă nu rezultă că alt salariat, care nu este de etnie rromă a efectuat ore suplimentare și a fost plătit iar reclamantului i s-a refuzat acest drept doar pentru că este rrom.
Pârâta i-a refuzat plata pentru că nu s-a dovedit efectuarea acestor ore peste programul normal de lucru.
Față de cele reținute, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, și a respins-o în consecință.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7, 9 Cod procedură civilă șidispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurentul susține în esență că sentința atacată este lipsită de temei legal. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că Legea nr.35/1997 și în din 17 aprilie 2002 al instituției Avocatul Poporului, în secțiunea privind adjuncții Avocatului Poporului, prevede că "Avocatul Poporului este asistat de adjuncți specializați pe patru domenii de activitate".
Avocatului Poporului îndeplinesc atât atribuțiile ce le revin, potrivit domeniului de specializare, cât și orice alte atribuții ce le sunt încredințate de Avocatul Poporului. In concluzie, așa cum rezultă și din înscrisul depus la dosar, organigrama instituției parate prevede 4 funcții de adjunct.
La data de 01.10.2004, una dintre persoanele numite în funcția de adjunct al Avocatului Poporului, de către Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului a renunțat la această funcție. Prin Ordinul nr.160/01.l0.2004 al Avocatului Poporului a fost desemnat reclamantul să preia și sarcinile de serviciu ale demisionarului, cumulând două funcții.
Încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă s-a făcut numai la data de 01.06.2005, dată la care acesta nu mai cumula două, respectiv patru funcții, deoarece în data de 9 mai 2005, Avocatul Poporului, prin Ordinul nr.60 din 10 mai 2005 numit trei persoane în funcția de adjuncți cu delegație, contractul său individual de muncă fiind modificat "retroactiv" prin actul adițional 159/09.06.2005. Având în vedere aceasta "întârziere" în încheierea contractului său individual de muncă, nu s-a mai putut pune în discuție încheierea unui contract de muncă pentru funcția prestată suplimentar, motiv pentru care s-a considerat întemeiată cererea privind plata orelor suplimentarea prestate pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau corespunzătoare celor două, respectiv, patru funcții.
Tribunalul, pentru a pronunța hotărârea judecătorească recurată, a reținut că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.118 Codul muncii, diminuând efectele produse de Ordinul nr.160/2004. Interpretarea dată probelor de instanța de fond este greșită.
Astfel, solicitarea angajatorului privind prestarea orelor suplimentare este însăși Ordinul nr.160/2004. Instanța de fond ar fi putut, în temeiul art.1199 Cod civil, să tragă concluzia, în temeiul unei prezumții simple, că respectivul ordin este, în realitate, o cerere/acord de prestare a unei funcții suplimentare și, în consecință, de dublarea orelor de muncă necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Prima instanță își motivează în drept hotărârea pe prevederile art.4 litera m din Regulamentul Instituției Avocatul Poporului, numai că angajatorul a depus un regulament mai nou, articolul citat prevede "aprobă compensarea orelor prestate peste programul normal de lucru". Instanța de fond a considerat că munca suplimentară ar fi trebuit să reiasă din foile de prezență, dar documentele sunt întocmite de unitatea pârâtă pro cauza, deoarece acestea nu sunt însoțite de o condică de intrare ieșire din unitate.
Ori, aceste susțineri sunt netemeinice. Deși la dosarul cauzei există înscrisuri cu orarul reclamatului la facultate, depus atât de însăși pârâta ca instituție cât și de reclamant (adeverință eliberată de Facultatea de și Asistență Socială a Universității din B), din care reiese clar că niciodată nu a fost nevoie ca reclamantul să-și întrerupă programul pentru a merge la facultate și apoi să revină la instituție, instanța de fond ignorând dovezile de la dosar, apreciază eronat că "conducerea a fost de acord ca acesta să-și întrerupă programul de lucru pentru a merge la cursuri" (pag. 3, paragraful 1). Ori la cursuri, așa cum se poate constata din înscrisurile pe care instanța le nesocotește și din interogatoriul reclamantului prestat sub jurământ, se pierdea o dată sau de două ori pe săptămână oră la sfârșit de program, pe care reclamantul le recupera, alături de alte cadre didactice din instituție, cu prisosință (1,5 - 2,0 ore) săptămânal, în ziua stabilită de conducere, pe care niciodată nu le-a inclus în timpul suplimentar de muncă revendicat, așa cum se poate constata și din documentul intitulat "Situația orelor prestate peste programul normal de lucru", aflat la dosarul cauzei și nesocotit de instanța de fond.
Tribunalul pretinde că Ordinul nr.160/2004 prin care s-au stabilit atribuțiile reclamantului îmbracă forma unei fișe a postului, nicidecum a unei solicitări pentru prestarea unei munci suplimentare, ignorând însă că la dosarul cauzei se afla o fiță a postului depusă de însăși pârâta. Ori, în condițiile în care sunt necesare două fișe a postului, evident că una stabilește sarcini suplimentare.
De asemenea, se impune a se avea în vedere că prin Ordinul nr.167/5 decembrie 2005 i s-a delegat reclamantului dreptul de a exercita atribuțiile ordonatorului principal de credite delegat, sens în care evident că a prestat activități suplimentare față de atribuțiile de serviciu stabilite inițial.
Raportat la conținutul în date al ordinelor sus-menționate este justificată plata orelor suplimentare prestate, întrucât a îndeplinit atribuții pe care trebuia să le îndeplinească alte persoane, din domenii cu alt specific, în timpul programului normal de lucru.
Instanța de fond a încuviințat nelegal un martor al pârâtei ce nu făcea parte din structura instituției pârâtei, ci a unei alte structuri ce avea sediul în cadrul Instituției Avocatului Poporului, martor cu care recurentul se afla în relații de dușmănie, aspect adus de altfel la cunoștința completului de judecată și nesocotit de aceasta.
De asemenea, audierea martorei propusă în apărare de recurent s-a efectuat fără prezența sa și a apărătorului ales, ulterior citării martorului cu mandat de aducere, ca efect al neîndeplinirii procedurii cu aceasta la trei termene consecutive. Martorul, pretinde recurentul, a fost audiat la cererea pârâtei, ce a solicitat dosarul la lista de amânări, fără prezența recurentului nefiind lăsat la ordine, cum era legal. S-a încălcat astfel dreptul său la apărare, fără a fi prezent la administrarea probelor.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru aspectele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări deciziei.
În speța dedusă judecății, prima instanță a realizat o corectă interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art.117 și următoarele din Codul muncii ce reglementează munca suplimentară. Trebuie avut în vedere în acest sens că peste durata normală a timpului de lucru este admisă munca suplimentară, condițiile în care aceasta se desfășoară fiind stabilite în concret prin contractele colective de muncă la nivel național, de ramură și de unitate și contractul individual de muncă al salariatului.
Ori, contractul individual de muncă al recurentului semnat de acesta (atașat la fila 14 dosar fond), la lit.Hc prevede că "nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora".
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă cu claritate că numai în anumite situații de excepție se vor efectua ore suplimentare, fiind limitată posibilitatea prestării acestora doar la cazurile de forță majoră sau lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării acestora.
Cum, aceste situații nu se regăsesc în speța dedusă judecății, solicitarea recurentului evident este lipsită de fundament juridic legale fiind susținerile primei instanțe pe acest aspect.
Totodată, potrivit art.118 alin.1 Codul muncii efectuarea orelor suplimentare se dispune doar la solicitarea angajatorului, solicitare inexistentă în cauza dedusă judecății, cu atât mai mult cu cât așa cum s-a arătat contractul individual de muncă al recurentului conferea această posibilitate, doar în situații de excepție, inexistente în cauză.
Raportat la dispozițiile legale sus-menționate prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cauză, probatoriu cu înscrisuri, martori, interogatoriile părților.
S-a reținut astfel corect de către instanța de fond că foile de prezență colectivă și ștatele de plată atestă că recurentul nu a efectuat ore suplimentare, fiind individualizate în acestea un număr de 8 ore zilnic. De altfel foile de prezență colectivă sunt semnate și avizate pentru perioada dedusă judecății - chiar de recurentul-reclamant (fila 40-44 dosar fond).
Nu pot fi primite apărările recurentului în sensul că nu s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr.35/1997 și din 17 aprilie 2002 ce reglementează activitatea instituției Avocatului Poporului, dispoziții potrivit cărora Avocatul Poporului este asistat de 4 funcții de adjunct, aspect confirmat și de organigrama atașată cauzei.
Cum, însă una dintre persoanele ce îndeplineau funcția de adjunct al Avocatului Poporului și-a dat demisia susține recurentul că a cumulat practic două funcții. Numai că arată acesta, încheierea contractului de muncă s-a realizat retroactiv la data de 1.06.2008, când nu mai cumula cele două funcții, sens în care evident nu s-a mai putut pune problema încheierii unui contract de muncă pentru funcția prestată suplimentar.
Instituția cumulului de funcții este reglementată de art.35 Codul muncii, iar prestarea orelor suplimentare este reglementată de art.117-120 Codul muncii fiind instituții juridice diferite.
Ori, pentru a exista cumulul de funcții și a analiza într-adevăr existența sa, recurentul trebuia să învestească instanța cu un capăt de cerere distinct în acest sens, întemeiat pe dispozițiile art.35 Codul muncii, solicitare inexistentă în cauza dedusă judecății, față de temeiul juridic invocat art.117-120 codul muncii (fila 2 dosar fond).
Aceleași aspecte al cumulului de funcții se tinde a fi dovedit și prin Ordinul nr.160/2004 și nr.164/2005 emise de pârâtă, în sensul invocării executării unor atribuții suplimentare celor stabilite prin fișa postului și prin invocarea Legii nr.35/1997 și din 17.04.2003 ce reglementează activitatea instituției avocatului poporului, apărări ce vor fi înlăturate pe aceleași considerente, în sensul că nu a fost învestită instanța în sensul constatării cumulului de funcții, eventual constatat prin contracte individuale distincte încheiate de același angajator.
Curtea va înlătura și susținerile recurentului în sensul că nelegal ar fi fost încuviințată pârâtului proba testimonială cu martorul, martor despre care afirmă acesta că s-ar afla în relații de dușmănie. Aspectul în discuție nu a fost învederat instanței de fond, fapt confirmat de conținutul în date al încheierii de încuviințare probe - fila 91 dosar fond în care nu există o astfel de mențiune, conținut necontestat de recurent printr-o eventuală cerere de îndreptare eroare materială.
Nu pot fi primite nici aspectele învederate de recurent, în sensul că s-ar fi procedat la audierea martorului, propus în apărare la lista de amânări a cauzelor și nu la ordine, la solicitarea părții adverse, încălcându-se principiul dreptului la apărare, nefiind prezent recurentul la administrarea probelor.
Acest aspect nu rezultă din conținutul încheierii de dezbateri - fila 244 dosar fond încheiere necontestată, de asemenea de recurent.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind motivată în fapt și în drept și pronunțată cu interpretarea corectă a probatoriilor administrate în cauză și a normelor de drept substanțial incidente în speța dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.2577 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.43044/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă INSTITUȚIA AVOCATUL POPORULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnored./2 ex./24.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
