Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4978/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4978
Ședința publică de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7155/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâta SC SA, lipsind intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru recurenta pârâta SC SA, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 7155 din 28 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petenții și G și a obligat pârâta SC SA la plata drepturilor bănești cuvenite conform CCM și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, precum și drepturile bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că atât planul social cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 "la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere ", în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestuia.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2008.
Cum intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 3 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta SC"" SA - MEMBRU GRUP criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de petenți a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată petenților a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale Planului Social și ale sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greșit instanța arătat că indemnizația de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2008.
Arată că raporturile de muncă ale petenților cu intimata au încetat în 2008, ca urmare a reorganizării activității zonei G, și la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social în vigoare la data de 19.01.2006.
Acesta prevede la pct. 4 că "salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Rezultă că, în speță, petenții finind concediați în anul 2008, salariul mediu brut care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere va fi cel din anul 2007 și nu cel din 2008, cum greși a stabilit instanța.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - MEMBRU GRUP împotriva sentinței nr. 7155 din 23 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și G, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 August 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/ND/07.09.2009
fond:
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen
