Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4979/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4979

Ședința publică de la 31 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA,împotriva sentinței civile nr.1060/18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, G, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă SC SA- MEMBRU GRUP, lipsind intimații reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Avocat pentru recurenta pârâta SC SA - MEMBRU, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1060 din 18 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de intimată.

admis în parte acțiunea formulată de petenții, G și a dispus obligarea intimatei SC SA să plătească acestora drepturile salariale reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorii de Paștre pentru anul 2008 și pentru anul 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, sume actualizate cu indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.

A fost obligată intimata să plătească petenților și C, drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorii de pentru anul 2008, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, sume actualizate cu indicele de inflație de la data datorării plății la data plății efective.

S- luat act de renunțarea la capătul de cererea privind suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C pentru anul 2007, în ceea ce privește pe petenții și

A fost obligată intimata la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de3 ani și nu aceleia invocată de intimată și prevăzută de art. 283 alin. I lit."e" Codul Muncii,

că etenții p. sunt salariații intimatei așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă ale acestora.

Pe fond a reținut că potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:" Cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."

La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca:" Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducand o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca:" in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat."

Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.

Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA " din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".

Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca."

Împotriva hotărârii respective la data de 21 noiembrie 2008, declarat recurs intimata criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, s-a susținut în primul rând faptul că în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii, în realitate fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din același cod, care stipulează faptul că, "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestora".

In privința suplimentărilor salariale aferente sărbătorii Cului pe anul 2007, s-a susținut, de asemenea, că în mod greșit Tribunalul Gorja admis acest capăt de cerere pe baza considerentelor eronate că interpretarea clauzei prevăzută de art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul SC SA s-a făcut peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din legea nr. 130/1996, astfel încât nu poate produce efecte care să înlăture conținut explicit al prevederilor invocate.

S-a arătat că interpretarea primei instanțe este greșită, limitându-se a interpreta nota Comisiei paritare din 31 august 2007, prin raportare la Legea nr. 130/1996 și a Codului Muncii, fără a pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile lămuritoare care să stabilească dacă sumele pretinse de reclamanți au fost incluse sau nu în salariul de bază.

In privința ultimului capăt de cerere, referitor la prima de Paști pe anul 2008, s-a considerat, de asemenea, că în mod greșit a fost admis de prima instanță fără a se avea în vedere prevederile CCM la nivel de unitate pe anul 2008, așa cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat pe data de 22.02.2008 la Ministerul Muncii care, prin art. 14 schimbă conținutul prevederilor art. 168 din CCM, statuându-se faptul că primele de Paști și C au fost introdusă, încă din anul 2003, în salariul de bază, aceasta fiind voința părților semnatare, a patronatului și a sindicatului reprezentativ, conform prevederilor alin. 2 din același art. (168 din CCM la nivel de SA).

Recursul declarat de intimata SC SA este nefondat în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și suplimentărilor salariale reprezentând prima de C 2007, este însă întemeiat și se va admite în ceea ce privește fondul cauzei privind aprovizionarea de toamnă-iarnă pe perioada 2005 - 2007 și a primei aferente sărbătorii de Paști 2008.

Astfel, în mod întemeiat Tribunalul Gorja respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând în mod corect că sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii și nu prevederile art. 283 alin. 1 lit."e" din același cod, în speță fiind vorba de solicitarea unor drepturi salariale de orice natură și nu de neexecutarea unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Prevederile CCM la nivel de unitate SA pe anul 1997 (art. 168 alin. 3) fac vorbire de "suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, cât și a Primelor de Paști și C", rezultând astfel, fără dubii, că drepturile solicitate de către reclamanți sunt drepturi de natură salarială, astfel încât este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani de zile.

In ceea ce privește fondul cauzei, în mod corect Tribunalul Gorja admis capătul de cerere formulat de reclamanți privind suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C pe anul 2007, în condițiile în care interpretarea clauzei prevăzute de art. 168 alin. 1 din CCM la nivel SC SA s-a făcut peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996.

Astfel, dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprind o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări, contractul colectiv de muncă putând fi modificat potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și produsă efecte până la același moment.

Sub acest aspect este nefondat motivul de recurs invocat de intimată privind reinterpretarea clauzei cuprinsă în art. 168 alin. 1 și 2 la CCM la nivel de unitate, interpretarea respectivă fiind realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Se constată, în acest sens, că în mod întemeiat prima instanță reținut că prevederile art. 168 alin. 2 din CCM la nivel de unitate pe anul 1998, potrivit căreia suplimentările salariale de la art. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, nu se aplică primei de C pe anul 2007, câtă vreme interpretarea voinței comune a părților reflectată în Nota Comisiei paritare, nu se poate aplica retroactiv și cu privire la un contract care și-a încetat efectele.

In raport de aceste considerente, ce vizează interpretarea dispozițiilor CCM pe anul 1998 privind neaplicarea retroactivă a acestuia, în mod corect prima instanță a considerat că nu se mai impune încuviințarea probei cu expertiză contabilă care să stabilească dacă primele respective au fost incluse sau nu în salariul de bază.

Este întemeiat recursul declarat de intimată în ceea ce privește, însă, suplimentarea salarială reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și prima aferentă sărbătorii de Paști pe anul 2008.

Sunt întemeiate și motivele de recurs referitoare la capătul de cerere privind prima de Paști pe anul 2008, în mod greșit Tribunalul Gorj admițându-l prin ignorarea prevederilor CCM la nivel de unitate pe anul 2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat la data de 22 februarie 2008 la Ministerul Muncii.

Prin actul adițional respectiv s-au adus modificări dispozițiilor art. 168 din CCM în sensul că, primele de Paști și C au fost introduse în salariul de baza, devenind parte a salariului de bază începând cu anul 2003, iar Nota Comisiei paritare încheiată în același an, 2008, a confirmat intenția comună a părților contractante, că primele de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al salariaților intimatei, astfel încât nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct, salariaților.

Aceste modificări își produc efecte, însă numai la nivelul anului 2008, fiind vorba de modificarea unui contract aflat în vigoare, neputându-se pune semnul egalității între drepturile salariale reprezentând prima de Paști pe anul 2008 și drepturile salariale privind prima de Paști și C pe perioada 2005-2007, pentru această ultimă perioadă, actul adițional încheiat în anul 2008, neputându-și produce efecte juridice.

Față de cele arătate, se va reține că Tribunalul Gorja făcut o greșită aplicare a legii, hotărârea pronunțată fiind afectată de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă se privește ca fiind întemeiat și se va admite în parte, în sensul că se va respinge acțiunea privind capătul

de cerere având ca obiect prima de Paști pe anul 2008.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 1060 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G,

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea privind capătul de cerere având ca obiect suplimentările salariale pentru Paște 2008.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 August 2009

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/ND/03.09.2009

fond:

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4979/2009. Curtea de Apel Craiova